Primăvara a venit cu mărţişoare pentru credincioşii din Blăjenii de Jos

de | mart. 8, 2017

Bucurie mare la început de primăvară pentru comunitatea din Blăjenii de Jos. Pentru prima dată în istoria parohiei ortodoxe, duminică, după Sfânta Liturghie, credincioşii au primit mărţişoare din partea copiilor. Împletite în firul alb şi roşu, cu motive florale şi alte simboluri făcute manual de tinerii din parohie, sub coordonarea doamnei preotese Alina Fetinca, mărţişoarele au fost oferite în cadrul unui program artistic, ce a conţinut cântece şi poezii dedicate mamei. A fost mesajul doamnei preotese, Alina şi a părintelui Anchidim Fetinca, dar şi a tinerilor din parohie, transmis în mod special pentru mămicile din Blăjenii de Jos, cărora li s-a urat o primăvară binecuvântată. La scurt timp de când păstoreşte comunitatea din Blăjeni, părintele Anchidim, împreună cu preoteasa Alina, se implică prin realizarea de activităţi catehetice și educative în cadrul parohiei, revigorând viaţa cultural-religioasă. Într-un sătuc în care nu mai există nici şcoală, nici alte edificii culturale, părintele reuşeşte să adune comunitatea la un loc în cadrul unor evenimente culturale și filantropice.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Parohia clujeană „Întâmpinarea Domnului”, în sărbătoare

Parohia clujeană „Întâmpinarea Domnului”, în sărbătoare

Praznicul Întâmpinării Domnului, sărbătorit anual pe 2 februarie, are o însemnătate aparte pentru credincioșii parohiei clujene de pe strada București, deoarece este hramul locașului de cult. Prăznuirea a început din ajun cu oficierea slujbei Vecerniei și a Litiei de...

Comemorarea luptătorilor anticomuniști din zona Vlădesei

Comemorarea luptătorilor anticomuniști din zona Vlădesei

La Huedin a avut loc vineri, 31 ianuarie, comemorarea luptătorilor anticomuniști din zona Vlădesei a Munților Apuseni. În prima parte a zilei, în prezența cadrelor didactice și a elevilor de la Liceul Teoretic Octavian Goga  din Huedin, protopopul de Huedin pr. Dan...

Paraclisul Protopopiatului Huedin și-a sărbătorit ocrotitorii

Paraclisul Protopopiatului Huedin și-a sărbătorit ocrotitorii

Paraclisul Protopopiatului Huedin și-a sărbătorit ocrotitorii, pe Sfinții Trei Ierarhi Vasile, Grigorie și Ioan. Invitatul părintelui protopop Dan Lupuțan a fost părintele profesor Dorin Ielciu, preot slujitor la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Cluj-Napoca....