Proiectul „Icoana, poartă spre cer”, încheiat cu succes în parohia Rebra

de | nov. 23, 2015

Duminică, 22 noiembrie 2015, în parohia Rebra din protopopiatul Năsăud s-a finalizat proiectul „Icoana – poartă spre cer”, imediat după săvârşirea Sfintei Liturghii. Acest proiect a debutat în vara acestui an şi a continuat în ziua de 8 noiembrie când, comunitatea din localitatea Rebra şi-a sărbătorit hramul şi cinstit ocrotitorii, „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”.

În ziua hramului, mai multe icoane pictate de copiii din cadrul cercului de pictură din parohie au fost expuse în biserica parohială cu scopul de a fi vândute. La iniţiativa celor mici s-a hotărât ca suma obţinută din vânzarea icoanelor pictate de ei în cadrul şcolii de vară să fie donată oamenilor nevoiaşi. Astfel, această acţiune vine să aducă bucurie celor aflaţi în dificultate,  mai ales că ne aflăm într-o perioadă de pregătire pentru marele praznic al Naşterii Domnului, iar milostenia este una dintre virtuţile la care ne îndeamnă biserica în această perioadă a postului.

Întregul proiect „Icoana – poartă spre cer” derulat în parohia Rebra s-a desfăşurat la iniţiativa şi sub atenta coordonare a doamnelor învăţătoare Călini Liliana şi Pop Laura, sprijinite de către preotul paroh Plăian Doru.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Parohia clujeană „Întâmpinarea Domnului”, în sărbătoare

Parohia clujeană „Întâmpinarea Domnului”, în sărbătoare

Praznicul Întâmpinării Domnului, sărbătorit anual pe 2 februarie, are o însemnătate aparte pentru credincioșii parohiei clujene de pe strada București, deoarece este hramul locașului de cult. Prăznuirea a început din ajun cu oficierea slujbei Vecerniei și a Litiei de...

Comemorarea luptătorilor anticomuniști din zona Vlădesei

Comemorarea luptătorilor anticomuniști din zona Vlădesei

La Huedin a avut loc vineri, 31 ianuarie, comemorarea luptătorilor anticomuniști din zona Vlădesei a Munților Apuseni. În prima parte a zilei, în prezența cadrelor didactice și a elevilor de la Liceul Teoretic Octavian Goga  din Huedin, protopopul de Huedin pr. Dan...

Paraclisul Protopopiatului Huedin și-a sărbătorit ocrotitorii

Paraclisul Protopopiatului Huedin și-a sărbătorit ocrotitorii

Paraclisul Protopopiatului Huedin și-a sărbătorit ocrotitorii, pe Sfinții Trei Ierarhi Vasile, Grigorie și Ioan. Invitatul părintelui protopop Dan Lupuțan a fost părintele profesor Dorin Ielciu, preot slujitor la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Cluj-Napoca....