Proiectul „Liturghia și Școala duminicală pentru copii”, reluat la parohia „Schimbarea la Față”

de | sept. 22, 2015

În prima duminică după începerea noului an şcolar, copiii clujeni s-au reîntâlnit în cadrul proiectului Liturghia și Școala duminicală, derulat la biserica „Schimbarea la Față” din municipiul Cluj-Napoca.

„Câteva zeci de copii au participat la Sfânta Liturghie, iar bucuria lor a fost întregită prin veşmintele făcute special pentru ei, prin binecuvântarea şi prin purtarea de grijă a Înaltpresfinţitului Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei. Se putea citi pe chipul lor emoţia purtării acestor veşminte, iar prezenţa copiilor în Sfântul Altar a adus un plus de frumuseţe spirituală slujbei”, a declarat părintele Vasile Gorcea, coordonatorul proiectului.

După săvârşirea Sfintei Liturghii, în cadrul căreia cei prezenți au dat răspunsurile la strană, a avut loc o agapă, unde cei noi au fost primiţi cu toată dragostea de cei care au participat constant în cadrul proiectului.

Proiectul Liturghia și Școala duminicală pentru copii se desfășoară din luna aprilie a anului trecut la demisolul bisericii „Schimbarea la față” din Cluj-Napoca și are ca scop apropierea celor mici de Biserică.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Bucurie și prietenie sub aripa Bisericii la Ilva Mică

Bucurie și prietenie sub aripa Bisericii la Ilva Mică

Parohiile Ortodoxe Ilva Mică I și Ilva Mică II Someș, din Protopopiatul Năsăud, prin preoții Iuliu Brici și Ștefăniță Potra, în colaborare cu Parohia Ortodoxă Română Feldru și Asociația „O cană cu apă” a tinerilor ortodocși din Feldru, au organizat, în data de 30...

Hramul Parohiei Dej 3 – Dealul Florilor

Hramul Parohiei Dej 3 – Dealul Florilor

Marți, 30 ianuarie 2024, în ziua de prăznuire a Sfinților Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, Parohia Dej 3 - Dealul Florilor și-a prăznuit hramul. Din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei,...