PS Benedict Bistrițeanul: Scrisoare către un tânăr, de ziua lui. Sau despre dăruire

de | feb. 2, 2023

Basilica.ro l-a invitat pe cel mai tânăr ierarh român să trimită câteva gânduri de Ziua Internațională a Tineretului Ortodox. 

Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului se adresează direct tinerilor din Biserică, pe care îi invită împreună cu Preasfinția Sa la o meditație despre darul tinereții.

Redăm în continuare textul integral:


Scrisoare către un tânăr, de ziua lui
Sau despre dăruire

Îți scriu astăzi de ziua ta, când e și sărbătoarea Domnului, întâmpinarea Lui, în templul cel mare din Ierusalim. Despre dăruire era vorba atunci și acolo, despre dăruire este vorba acum și aici, în această scrisoare. Pentru că tinerețea, ea însăși, este despre dăruire. Cu această ocazie, îngăduie-mi să îți pomenesc trei lucruri.

Primul, tinerețea înseamnă resurse, entuziasm, disponibilitate și perspective. Toate acestea cer împreună ca dăruirea ta să fie intensă și totală: din toată inima (simțirea/ experiența afectivă), din tot sufletul (vitalitatea), din toată puterea (voința) și din tot cugetul (rațiunea). Asta o știm de la Domnul Însuși.

Prima concluzieIubește și dăruiește-te cu toată ființa ta, implică-te cu toate resursele tale, întocmește-ți proiecte mari și învață să câștigi bucurii durabile!

Dacă tinerețea are astfel de resurse, înseamnă, în continuare, că ți se cere să fii atent pentru ce și cui te dăruiești, de vreme ce cui te dăruiești, aceea te face. Pe cât de mari ofertele, pe atât de serioase alegerile. Nu toate drumurile duc la destinație. Dăruirea se însoțește cu prudența și cu răbdarea, se aliază cu buna sfătuire și se întărește de multa rugăciune, înțelegând că alegerile de acum îți vor determina viața de mai încolo. Cine este bătrân la tinerețe poate fi și tânăr la bătrânețe.

A doua concluzienu te dărui cu grabă sau cu ușurință, nu oricui și nu oricând!

Acum îți voi indica pe Cel căruia, dăruindu-te, îți poate potoli dorul, îți poate împlini așteptările și îți poate umple viața de sens. Cred că vorba aceasta poate să ajute: „Neliniștit este sufletul meu până nu-și va afla odihna întru Tine!” Domnul este singura „cauză” nemincinoasă și vrednică pentru a te dărui total, sursă de durabilă bucurie, de nesfârșit entuziasm și de inspirație bogată. El este Cel care te cheamă pe nume și se așează lângă tine în orice loc te-ai afla și în ce orice stare ai fi: „Dacă voiești să fii desăvârșit (a se citi „împlinit”), vinde averea ta (lasă-ți orgoliul în urmă, dimpreună cu credințele, obișnuințele și plăcerile tale corupte), dă-o săracilor (darurile tale fă-le lucrătoare pentru cei din jur) și vei avea comoară în cer (caută pe cele de sus, fii curajos, și investește în ctitoriile durabile); iar după aceea, vino și urmează-mi (eliberat de orgolii și de obiceiuri nefolositoare, dar și în stare de slujire a celorlalți, îndrăznește și-I calcă pe urme, de vreme ce El este Cel care te dorește aproape).

A treia concluziedăruiește-te, mai întâi, Domnului și El te va odihni și îți va aduce împlinirea.

Domnul și pe TINE te cheamă: „Dă-mi inima ta!” (Pilde 13, 26). Și îți dă o misiune specială printre tineri – să aduci lumină: „Ridică-te și stai pe picioarele tale… te rânduiesc slujitor și martor în popor,… și te trimit să le deschizi ochii, să se întoarcă de la întuneric la lumină” (Fapte 26, 16-18). La timpul prezent, ți se adresează:

  • scoală-te de jos și dă mărturie despre învierea ta celor deznădăjduiți!
  • îndrăznește să visezi și-i învață curajul pe cei în disperare!
  • caută bucuria și împarte voioșie celor obosiți!
  • învață să iubești și răspândește dragoste celor singuri!
  • gustă frumosul și indică frumusețea celor care se simt murdari!
  • fii, pur și simplu, lumină!

Cu îmbrățișare,

Episcopul † BENEDICT Bistrițeanul


Vezi și:

Foto credit: Facebook / Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului (arhivă)

Sursa: Basilica.ro

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Patriarhul României împlinește vârsta de 73 de ani

Patriarhul României împlinește vârsta de 73 de ani

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, împlinește luni vârsta de 73 de ani. Preafericirea Sa se află în al 17-lea an de patriarhat, având peste trei decenii de slujire arhierească. Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române este originar din satul Dobrești,...