PS Benedict s-a întâlnit cu preoții care participă la cursurile de îndrumare duhovnicească la Mănăstirea Rebra-Parva

de | apr. 12, 2022 | Actualitatea religioasă

Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a întâlnit marți, 12 aprilie 2022, cu preoții care participă la cursurile de îndrumare duhovnicească din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, ce au loc la Mănăstirea Rebra-Parva.

Cu acest prilej, Episcopul-vicar Benedict Bistrițeanul le-a adresat clericilor îndemnuri și sfaturi practice. Totodată, a dezbătut tema vieții duhovnicești în Biserica Ortodoxă. La finalul întâlnirii, ierarhul le-a oferit în dar câte un Ceaslov mic.

Anul acesta cursurile de formare duhovnicească se desfășoară în două serii. Prima serie a avut loc în perioada 4 – 7 aprilie, la Mănăstirea Nicula, din județul Cluj, iar cea de-a doua serie se desfășoară între 11 – 14 aprilie, la Mănăstirea Rebra-Parva, județul Bistrița-Năsăud.

Luni, 11 aprilie, în mijlocul preoților cursanți s-a aflat Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, care a deschis a doua serie a cursurilor de îndrumare duhovnicească și le-a adresat celor prezenți câteva îndemnuri cu privire la viața duhovnicească a preotului.

Conform consilierului cultural al Arhiepiscopiei Clujului, pr. Cornel Coprean, miercuri, 13 aprilie, comunicări vor susține următorii invitați: decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, arhim. prof. univ. dr. Teofil Tia, și duhovnicul Colegiului Ortodox „Mitropolit Nicolae Colan” din Cluj-Napoca, arhim. prof. Samuel Cristea; iar joi, 14 aprilie, eclesiarhul Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, arhim. lect. univ. dr. Simeon Pintea.

În cele patru zile de curs, preoții vor participa la întregul program liturgic al mănăstirii, vor discuta pe diferite subiecte, precum: rolul duhovnicului în societatea contemporană, condițiile spovedaniei, actualitatea canoanelor, pregătirea credincioșilor pentru spovedanie, sau raportul dintre spovedanie și împărtășanie, participând, în același timp, și la discuțiile practice pe care le vor avea cu părinții duhovnici și cu ceilalți invitați.

Cursurile de duhovnicie au fost reluate după doi ani de pauză din cauza pandemiei și sunt organizate sub forma unor colocvii, cu o tematică practică și formativă. Scopul acestora este să construiască un dialog între duhovnici și preoții cursanți pe subiecte de mare importanță pentru misiunea pastorală.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa

Ultimele articole

Elena Farago –  poeta copiilor

Elena Farago – poeta copiilor

Poetă română care nu s-a bucurat de o copilărie frumoasă dar care a compus poezii pentru copii. Aceasta a fost Elena Farago. S-a născut pe 29 martie 1878, într-o familie de greci din Bârlad, fiica lui Francisc şi Anastasia Paximade. A fost rodul căsniciei acestei...

Drumul Crucii – stația a III-a

Drumul Crucii – stația a III-a

Dragi ascultători, continuăm să răspundem la întrebarea despre Drumul Crucii, astăzi vorbind despre stația a treia care comemorează prima cădere a lui Iisus sub povara Crucii. La Ierusalim pe locul care comemorează a treia staţie s-a înălţat un mic paraclis prin...

Maica Gavrilia Papaiannis și ecumenismul spiritual

Maica Gavrilia Papaiannis și ecumenismul spiritual

La întrebarea pe care Maica Gavrilia o primea adeseori despre popoarele „țărilor dinainte de Hristos”: „De ce îi considerați pe indieni sau pe musulmani sau evrei ca fiind de-ai dumneavoastră?”, răspundea la modul cel mai firesc și simplu: „Pentru că Îl văd pe Hristos...