Reprezentanți ai Arhiepiscopiei Clujului participă în aceste zile la Congresul Naţional Catehetic Hristos împărtăşit copiilor, ediţia a XV-a

de | oct. 5, 2022

La Centrul social-pastoral „Sfânta Cruce”  Caraiman are loc în perioada 5-7 octombrie Congresul Naţional Catehetic Hristos împărtăşit copiilor, ediţia a XV-a.

Patriarhul Daniel a trimis la acest eveniment un mesaj în care i-a apreciat şi încurajat pe cei care au contribuit la reuşita acestui proiect în decursul celor cincisprezece ani.

Patriarhul României a precizat că „scopul activităţii catehetice şi a lucrării pastoral-misionare cu tinerii este multiplu, de la formarea caracterului la creşterea duhovnicească, în lumina Evangheliei iubirii jertfelnice a lui Hristos Domnul”.

De aceea, este necesar să fim alături de tineri, încurajându-i, sfătuindu-i şi, mai ales, ascultându-i. Să-i întâmpinăm mereu cu bucurie şi iubire, aşa cum ne întâmpină Dumnezeu în jertfa euharistică a Fiului Său!”.

Mesajul a fost transmis de Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieşteanul. Mesajul integral poate fi citit aici .

Tema întâlnirii de anul acesta este „Problematica actuală a tinerilor și abordarea ei în contextul activității catehetice parohiale și a lucrului cu tinerii”.

Evenimentul reunește responsabilii pentru cateheza cu tinerii din eparhiile Patriarhiei Române și reprezentații organizațiilor de tineret.

Participanții la Congresul Național Catehetic vor dezbate două subiecte actuale. Primul se numește „Conținutul catehetic destinat tinerilor în formarea caracterului şi în procesul educării lor şi metoda adecvată de livrare a acestui conținut pentru vârstele/etapele specifice dezvoltării copiilor şi tinerilor”.

Cel de al doilea subiect este „Stabilirea coordonatelor generale pentru desfășurarea Concursului Național Catehetic dedicat anului 2023”.

Organizatorii congresului așteaptă ca evenimentul să creeze o punte între toți cei responsabili cu cateheza tinerilor, a relatat pentru Radio Renașterea, Pr. Drd. Raul Pap, coordonatorul Departamentului de misiune și cateheză din cadrul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.

Din delegația Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului fac parte: Pr. Lect. Univ. Dr. Liviu Vidican-Manci, profesor titular la Catedra de Catehetică-Omiletică din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă, Cluj-Napoca; Pr. drd. Raul-Vasile Pap, coordonatorul Departamentului de misiune și cateheză și Andrei Toșa, lucrător cu tinerii din cadrul Biroului de tineret.

La acest eveniment participă delegațiile Episcopiei Maramureșului și Sătmarului și a Episcopiei Sălajului, alături de reprezentații celorlalte Centre Eparhiale din cuprinsul Patriarhiei Române.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Procesiune de Rusalii la Cluj-Napoca

Procesiune de Rusalii la Cluj-Napoca

Clujenii sunt invitați să participe duminică, 23 iunie 2024, la tradiționala Procesiune de Rusalii organizată în centrul municipiului Cluj-Napoca. Evenimentul continuă o veche tradiţie din Ardeal ce are în centrul ei rugăciunea pentru mediul înconjurător şi pentru...

Binecuvântare arhierească în Parohia Ortodoxă Arșița

Binecuvântare arhierească în Parohia Ortodoxă Arșița

Sâmbătă, 15 iunie 2024, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din satul Arșița, comuna Măgura Ilvei, județul Bistrița-Năsăud, cu prilejul sfințirii capelei...