Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 2020.
Cea dintâi școală românească din Sebeș a beneficiat, la ceas aniversar, de o frumoasă și bine alcătuită monografie. În anul 2020, cei care s-au ocupat de coordonarea întregului demers au fost cunoscuții dascăli și istorici ai urbei Rodica Groza și Mihai-Octavian Groza, secondați de către următorii colaboratori: Elena Damian, Sanda Negrea, Elena Roșca, Ionela Coltor, Anca Cornelia Tiurean și Mihaela Kloss-Ilea (profesori sau foști elevi ai școlii). Amplul demers cu caracter restitutiv monografic este prefațat de către domnul profesor Ionel Cârcoană, el însuși dascăl, vreme de mai multe decenii, al unei reputate școli din localitate și director al acesteia (pp. 7-8). După ce subliniază multiplele valențe ale textului și-l încadrează în contextul mai larg al discursului istoriografic contemporan, dânsul ține să arate că:
„Este mai mult decât lăudabilă mobilizarea autorilor, Rodica Groza și Mihai-Octavian Groza, dar și a colaboratorilor lor, la un astfel de demers, având în vedere conotațiile pe care le presupune abordarea vieții unei școli sub toate aspectele, de la ideea de înființare, până în prezent. Responsabilitatea unui astfel de demers îți creează stări de neliniște interioară, să nu fi omis ceva sau să nu lezezi memoria comunității care și-a dorit să aibă cea mai mare școală românească, în contextul conviețuirii mai multor etnii, care fiecare voia să fie deasupra celeilalte. Mi-a plăcut că nașterea acestei școli a fost privită într-un context larg, acela al nașterii conștiinței de sine a unei comunități, a celei românești, și a posibilității afirmării prin educație și învățătură, fapt ce permitea slujirea obștii. Cu alte cuvinte, apreciez că autorii Rodica Groza, Mihai-Octavian Groza și colaboratorii lor, reușesc să argumenteze că nașterea școlii a reprezentat o necesitate a acelui moment și că a jucat un rol mare în viața comunității românești. Apreciez, de asemenea, că argumentele nu au alunecat în direcții naționaliste, aceasta fiind o dovadă a gândului curat trăit de cei care au inițiat și ridicat această școală” (p. 7).
Prolegomenele dânsului sunt urmate de cuvântul autorilor (pp. 9-10). Pe lângă datele tehnice, în legătură cu structura volumului, metodele folosite și sursele care le-au slujit în amplul proces de documentare, aceștia țin de asemenea să vorbească despre relevanța actului educațional în Sebeș. Domnii profesori Rodica Groza și Mihai-Octavian Groza vin astfel, să sublinieze cu privire la acest aspect faptul că:
„Școala și slujitorii săi, educatorii, învățătorii și profesorii, au reprezentat dintotdeauna motoarele abstracte care au asigurat atât funcționarea unei comunități (prin modelarea tinerelor minți), cât și conservarea elementelor care alcătuiesc identitatea unei națiuni (limbă, credință, obiceiuri, tradiții etc.). Sebeșul a fost mereu, cel puțin în ultimele șapte secole, de când avem date concrete, un oraș al școlilor, pornind de la vechea școală latină din secolul al XIV-lea, continuând cu școala germană (ridicată, cu timpul, la rangul de gimnaziu), școala confesională românească, școala maghiară de stat, școala civilă de stat, gimnaziul mixt de stat și liceul local, ajungând apoi la structura actuală a sistemului educațional local (alcătuit din patru licee și trei școli gimnaziale, în subordinea cărora funcționează mai multe structuri școlare și unități de pre-școlari). Păstrat până în zilele noastre, acest specific a fost întreținut de membrii comunității care au înțeles din plin avantajele unei educații corespunzătoare, care stă la baza oricărei societăți puternice și prospere” (p. 9).
Monografia este apoi, structurată pe patru capitole mari. În cadrul celui dintâi (pp. 13-34), coordonatorii prezintă aspectele definitorii ale învățământului local, aducând în atenție, în cadrul unui frumos tandem imagine-text, principalele repere ale istoriei educației din orășelul prezentat. Apoi, cea de-a doua subunitate tematică conține reeditarea Monografiei școlilor primare românești din Sebeș-Alba, a lui Gheorghe Albu (pp. 37-78), iar cea de-a treia vine în fața cititorilor cu o contribuție documentară valoroasă, reproducând datele conținute în cadrul anuarului Școlii Medii (Civile) de Stat din Sebeș, publicat în intervalul 1920-1922.
Intitulat sugestiv: „Un secol de învățământ secundar în școala de lângă Biserica Mare”, cel de-al treilea capitol (pp. 153-218), vorbește, pe baza documentelor și a datelor scoase, nu fără puțin efort, de sub colbul istoriei, despre instituția școlară în cauză. O parte atractivă, pentru orice categorie de cititor, o reprezintă cu certitudine cea din urmă unitate tematică a lucrării (pp. 221- 300), în cadrul căreia foștii elevi și profesori ai școlii evocate își deapănă pe caierul vremii amintirile, dând la iveală frumoase gânduri, ce îmbie parcă la lectură.
Din dorința de a respecta rigorile metodologice, autorii inserează la finele întregului demers o amplă listă bibliografică (pp. 309-314) și câteva anexe fotografice (pp. 315-330), menite parcă să învie vremuri de altădată și să îi facă pe trăitorii celor de acum conștienți de responsabilitatea ce apasă pe umerii lor.
Bine scrisă, cu un design extrem de atractiv și un conținut care, deși abundă de informații istorice, nu e marcat de ariditatea ce definește adesea discursul din această sferă de investigație, monografia primei școli românești din Sebeș, apărută la Editura Argonaut în anul 2020, se constituie într-o operă valoroasă, ce se cade semnalată și recomandată. E meritul autorilor, dascălii și istoricii Rodica Groza și Mihai-Octavian Groza și al colaboratorilor dânșilor, de a fi scormonit în arhive și de a-și fi cinstit înaintașii așa cum se cuvine. Sperăm ca cercetarea lor să constituie un adevărat imbold și pentru alte demersuri similare atât la Sebeș, cât și în alte părți ale țării.
