Dumnezeu nu ne-a creat doar ca făpturi ale Lui ci şi ca fii ai Lui. Legătura dintre noi şi Dumnezeu se exprimă prin rugăciune, o lucrare săvârşită doar de către cei conştienţi de însemnătatea relaţiei cu Dumnezeu. Ca făptură captivă unei firi căzute, omul nu săvârşeşte cu uşurinţă rugăciunea; se osteneşte în acest sens. De aceea rugăciunea este o lucrare ascetică, însă stăruinţa în rugăciune preface firea omului, aduce în ea prezenţa lui Dumnezeu şi omul are şansa să trăiască experienţe total diferite de cele cotidiene. Există trepte în rugăciune; cei sporiţi duhovniceşte se bucură de harul lui Dumnezeu care le transformă atât sufletul cât şi trupul. Acestei măsuri însă i-a premers pocăinţa, smerenia şi nevoinţa.
