S-au împlinit 74 de ani de la aflarea moaștelor Sfântului Efrem cel Nou

de | ian. 3, 2024

Sfintele Moaște ale Marelui Mucenic Efrem cel Nou au fost descoperite în urmă cu 74 de ani de monahia Macaria prin revelație divină.

În anul 1945, maica Macaria a mers la ruinele vechii Mănăstiri Buna Vestire pe „Colina Neprihăniților”, la poalele nord – estice ale Muntelui Penteli, din Grecia.

La 3 ianuarie 1950, maicii Macaria i s-a descoperit „în chip minunat” să sape într-o anumită zonă. Maica a chemat un muncitor să sape în acel loc, ulterior aflând moaștele Sf. Efrem.

Sfântul Efrem cel Nou i-a apărut maicii în vis, spunându-i numele său, cât şi cele despre viaţa lui.

Astfel, Sfântul este cinstit în 3 ianuarie, de „Aflarea Sfintelor sale Moaște”, cât și în 5 mai, de „Adormirea Sa întru Domnul”.

Sfântul Efrem cel Nou 

A trăit de la vârsta de 14 ani în Mănăstirea „Buna Vestire” de lângă localitatea Néa Makri, unde a fost și martirizat.

În anul 1416 otomanii au ocupat regiunea Atica. În anul 1424, atacând mănăstirea, otomanii au tăiat capetele tuturor călugărilor, iar Sfântul Efrem a scăpat nevătămat, deoarece se afla într-o peşteră în care obişnuia să se roage.

În anul următor, păgânii au atacat din nou mănăstirea, prinzându-l și pe Sfântul Efrem. În ziua de 14 septembrie 1425, când Sfântul împlinea 41 de ani, a fost luat rob. Vreme de opt luni și jumătate a fost supus la chinuri groaznice chiar în curtea mănăstirii sale pentru a se lepăda de credința creștină.

Păgânii, văzând că Sfântul Efrem rabdă cu bărbăție chinurile, l-au țintuit cu piroane de un dud, l-au spânzurat cu capul în jos, i-au străpuns trupul cu piroane de fier și, în cele din urmă, i-au înfipt în pântece un lemn aprins.

Sfântul Efrem s-a mutat la Domnul în ziua de 5 mai, în vârstă fiind de 42 de ani.

Sfântul Efrem cel Nou a fost trecut în calendarul Bisericii Ortodoxe Române în luna mai 2014, la trei ani după ce Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului a aprobat propunerea de canonizare a Noului Mucenic Efrem din Nea Makri venită din partea Bisericii Greciei.

Din data de 3 mai 2015, obştea Mănăstirii Radu Vodă a primit prin binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, un fragment din Sfintele Moaşte ale Mucenicului Efrem cel Nou.

Troparul Sfântului Efrem cel Nou

„Pe cel ce odinioară în Muntele celor fără de prihană lui Hristos bine a plăcut și nouă cunoscut s-a făcut la aflarea sfintelor lui moaște, pe Efrem cel între cuvioși Mucenic, și între mucenici Cuvios, mulțimile ortodocșilor cu cântări să-l cinstim. Căci în cuvioasă nevoință și mucenicească luptă, cu dumnezeiască cuviință a voinicit. Și rușinând taberele vrăjmașilor celor văzuți și nevăzuți, cu mucenicească diademă de mâna Domnului a fost încununat și tuturor cere de la Domnul pace și dumnezeiască milă”.

Foto credit: Doxologia.ro

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

În data de 23 aprilie este celebrată Ziua limbii engleze

În data de 23 aprilie este celebrată Ziua limbii engleze

În data de 23 aprilie este celebrată anual Ziua limbii engleze la Naţiunile Unite, urmare a unei iniţiative din 2010 a Departamentului de Informare Publică a ONU care a stabilit date cu valoare simbolică sau istorică pentru celebrarea fiecăreia dintre cele şase limbi...

Episcopul Iustin aniversează trei decenii de arhierie

Episcopul Iustin aniversează trei decenii de arhierie

Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, aniversează miercuri 30 ani de la hirotonia în Arhiereu. PS Iustin s-a născut în 23 iunie 1961 în comuna Rozavlea, judeţul Maramureş din părinţi creştini ortodocşi Ştefan şi Maria Hodea, fiind cel...

Ziua Mondială a Artei este serbată în data de 15 aprilie

Ziua Mondială a Artei este serbată în data de 15 aprilie

Ziua Mondială a Artei este serbată în data de 15 aprilie. Aceasta a fost instituită în 2012 la iniţiativa Asociaţiei Internaţionale de Artă, în cadrul celei de a 17-a Adunări generale din 2011, de la Guadalajara, Mexic. Data de celebrare a fost aleasă în memoria lui...