Cărturarul Dimitrie Cantemir, domn al Moldovei (martie-aprilie 1693; 1710-1711), s-a născut la 26 octombrie 1673, la Iaşi, fiind fiul răzeşului Constantin Cantemir, de origine modestă, care s-a ridicat la demnitatea de domn al Moldovei prin merite militare.

Domnia scurtă nu i-a îngăduit să se afirme ca domn, însă educaţia aleasă şi scrierile sale l-au aşezat între „nemuritori”, precizează un documentar Agerpres care citează „Dicţionarul literaturii române de la origini până la 1900” (Editura Academiei, 1979) şi „Dicţionarul biografic de istorie a României” (Editura Meronia, 2008).

Dimitrie Cantemir și-a început educaţia cu vestitul erudit grec Ieremia Cacavelas, teolog, poliglot şi călător prin Europa, care a fost adus la Iaşi de tatăl său, în 1688. De la acesta a învăţat limbile greacă, latină şi slavonă, asimilând şi primele noţiuni de filosofie.

Dimitrie Cantemir s-a aflat la Constantinopol, între 1689 şi 1691, turcii cerându-l drept garant (capuchehaie) al fidelităţii tatălui său faţă de Înalta Poartă. A profitat de această stare de lucruri şi şi-a continuat educaţia la Academia Patriarhiei Ecumenice – „Marea Şcoală” din Fanar, unde a studiat cu profesori celebri limbile turcă, arabă şi persană, dar şi cultura, literatura, religia şi muzica turcilor.

A continuat să studieze filosofia, stabilind în acelaşi timp, legături cu personalităţi diplomatice, ştiinţifice sau religioase din capitala Imperiului Otoman. Cu mici întreruperi, Dimitrie Cantemir a rămas în mediul capitalei otomane mai bine de două decenii. Talentele sale artistice şi erudiţia l-au făcut agreat în societatea marilor demnitari turci şi chiar la Curtea sultanului Ahmed al III-lea.

S-a întors în Moldova în 1691. Cu puţin timp înainte de moartea tatălui său (1693), Dimitrie Cantemir a fost ales domn al Moldovei (martie-aprilie 1693), de către boieri. Turcii nu au validat  această alegere și după doar 20 de zile de domnie, Cantemir s-a întors la Constantinopol, unde şi-a continuat studiile, cumpărând şi un palat în care să locuiască. Din 1695, când fratele său, Antioh Cantemir, a urcat pe tronul Moldovei (1695-1710), el a rămas capuchehaie, ca reprezentant al acestuia, până în noiembrie 1710, când turcii l-au numit pentru a doua oară domn al Moldovei.

Fiind înzestrat cu excepțională memorie și capacitate de asimilare a cunoștințelor, încă de la vârsta de 17-18 ani, a elaborat în cinci luni prima sa lucrare intitulată „Divanul sau Gâlceava înțeleptului cu lumea sau Giudeţul sufletului cu trupul”, sub conducerea dascălului său, tipărită la Iași în 1698, în care face dovada unui vast orizont în domeniul teologiei și filosofiei, precizează Acad. Andrei Eșanu, membru al Academiei Republicii Moldova, într-un interviu acordat Q Magazine.

Pe lângă învăţătură, Dimitrie Cantemir era interesat şi de deprinderea experienţei militare, însoţind oastea otomană la asediul unei cetăţi din Serbia (1697). Între 1700-1710, a fost ocupat cu studiile, cu scrisul şi cu muzica, compunând unele piese muzicale şi cântând la tanbur (un fel de chitară) pe la ospeţele marilor dregători otomani. Considerat de turci un mare muzicolog, s-a numărat printre primii învăţaţi care au adunat folclor turcesc şi l-a transcris printr-un sistem de notaţie muzicală inventat tot de el.

În 1699 s-a căsătorit cu domniţa Casandra, fiica fostului domnitor muntean Şerban Cantacuzino și au avut şase copii.

În plan intern, Dimitrie Cantemir a redus mult dările care trebuiau plătite de diferite categorii sociale, îndeosebi de boierii mici şi mijlocii, a reintegrat ţării o serie de domenii mănăstireşti închinate patriarhiilor din Orient, încercând statornicirea unui stat centralizat domnesc.

În ceea ce priveşte politica externă, Cantemir s-a situat în conflictul ruso-turc de partea Rusiei. Lipsit de vocaţie politică şi putere de previziune, Cantemir a încheiat, la 13 aprilie 1711, un tratat de alianţă (alcătuit chiar de el) cu Petru cel Mare, la Luţk, prin care domnul Moldovei dorea să asigure independenţa şi integritatea ţării sale împotriva oricăror ingerinţe externe. Operaţiile militare au început la 30 mai 1711 şi s-au încheiat cu lupta decisivă de la Stănileşti (8-12 iulie 1711), în care turcii au învins. Conform prevederilor tratatului de la Luţk, el a fost nevoit, împreună cu familia, dar şi cu alţi compatrioţi, să se retragă în Rusia, unde a rămas până la sfârşitul vieţii.

A locuit la Moscova (1713), apoi la Sankt Petersburg (1719). După moartea doamnei Casandra (1713), s-a recăsătorit cu Anastasia, fiica cneazului şi generalului Ivan Trubeţkoi.

La 11 iunie 1714 a fost ales membru al Academiei din Berlin, pe baza lucrării „Descrierea Moldovei”, la propunerea filosofului german, Gottfried Wilhelm von Leibniz, consacrare care l-a plasat drept cel mai bun cunoscător, în epocă, al problemelor orientale, printre savanţii de renume european ai secolului. Între 1714-1722 şi-a redactat cea mai mare parte a operelor, în special cele istorice.

Agreat de Petru cel Mare, în 1721 a fost numit sfetnic intim al ţarului şi membru al guvernului, fapt ce a atras ostilitatea unei părţi a nobilimii ruse. Cantemir a contribuit la numeroase decizii istorice ale statului şi la orientarea europeană a culturii ruseşti. A colaborat la planurile ţarului de construire a oraşului Sankt Petersburg. L-a însoţit pe ţar în campania antiotomană din Caucaz (1722).

Pentru preocupările sale vaste, Dimitrie Cantemir a fost numit adesea „rege între filosofi şi filosof între regi”.

Dimitrie Cantemir a murit la 21 august 1723 şi a fost înmormântat în Biserica Sf. Constantin şi Elena din Moscova. Osemintele sale au fost aduse în ţară şi reînhumate în Biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din Iaşi, în 1935.

2023 a fost proclamat de statul român drept „Anul cultural Dimitrie Cantemir și Ciprian Porumbescu”. În acest an se împlinesc 350 de ani de la nașterea și 300 de la moartea cărturarului Dimitrie Cantemir, precum și 170 de ani de la nașterea și 140 de la moartea compozitorului Ciprian Porumbescu.

Sursă foto: Ziarul Lumina