Școala altfel la Parohia Ocnița

de | apr. 20, 2019 | Activități parohiale

Pentru al treilea an consecutiv, în cadrul „Săptămânii altfel” s-au organizat activități religioase, culturale și recreative la Școala gimnazială cu clasele I-VIII din Ocnița și la biserica Parohiei Ortodoxe Ocnița.

Săptămâna a început cu o excursie a elevilor din ciclul primar la Târgu Mureș.  Elevii de la gimnaziu a mers într-o excursie de 2 zile la Hunedoara. Înainte de plecarea autocarelor, preotul a rostit rugăciunea de călătorie și le-a adresat un scurt mesaj participanților. Pe parcursul zilei preotul paroh a luat parte, alături de elevi, la activitățile recreative din Parcul de joacă pentru copii din Târgu Mureș.

Ziua de joi a început cu participarea la Taina Sfintei Spovedanii a elevilor ortodocși care au împlinit sau au depășit vârsta de 7 ani și a continuat cu Sfânta Liturghie a Darurilor înainte sfințite. O parte dintre răspunsurile la slujbă au fost date chiar de către elevi. Ei au fost însoțiți de doamnele profesoare Leucă Luminița, Pintea Andreea, Zăgrean Alexandra și Zimvelei Gabriela. La momentul împărtășiri au primit Sfânta Euharistie toți elevii participanți și preșcolarii ortodocși de la Grădinița cu program normal din Ocnița.

După slujbă s-a derulat un scurt program catehetic în care le-a fost prezentată elevilor biserica parohială în și li s-a explicat semnificația anumitor obiecte, veșminte și cărți de cult.

Ziua a continuat cu încondeierea oălor de Paști, activitate care s-a desfășurat la școală și la care a participat preotul paroh. În timp ce elevii ajutați de cadrele didactice încondeiau oăle, preotul le-a vorbit despre semnificația acestui obicei și a zilelor din Săptămâna Sfintelor Pătimiri a Mântuitorului Hristos. Toți participanții a primit daruri din partea parohiei, constând în dulciuri, cărți de rugăciuni și iconițe.

Aceste activități au menirea de a concretiza acordul scriptic de colaborare dintre parohie și școală și de a consolida relațiile dintre elevi și biserică, preot și elevi, profesori-preot, profesori-Biserică.

Pr. Costin Silviu

Ultimele articole

Seară culturală în parohia „Adormirea Maicii Domnului”

Seară culturală în parohia „Adormirea Maicii Domnului”

Credincioșii parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din cartierul clujean Mănăștur s-au bucurat duminică, 24 mai 2015, de un microrecital de muzică clasică, desfășurat în aer liber. Evenimentul, devenit deja o tradiție pentru comunitatea parohială s-a aflat la cea de-a...

O nouă seară culturală, pentru publicul din Beclean

O nouă seară culturală, pentru publicul din Beclean

Asociația Tinerilor Creștini Ortodocși și Centrul misionar, social și cultural „Sfântul Apostol Andrei” din Beclean invită locuitorii orașului, luni, 25 mai 2015, să participe la microconcertul de muzică clasică și la dezbaterea pe tema „Lumină și Cunoaștere”....

Săracii, ajutați de comunitatea parohială din Dej

Săracii, ajutați de comunitatea parohială din Dej

Comunitatea bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Dej a organizat, cu ocazia sărbătorii „Înălțarea Domnului”, o nouă acțiune filantropică, pentru persoanele nevoiașe din colonia de romi Sărata de Jos. Credincioasele, ce fac parte din comitetul parohial, au...

Schimb de experiență, la Centrul “Sfântul Nicolae” din Mociu

Schimb de experiență, la Centrul “Sfântul Nicolae” din Mociu

La Centrul de Îngrijire și Asistență “Sfântul Nicolae” din Mociu a avut loc astăzi, 19 mai 2015, întâlnirea anuală a reprezentanților centrelor de îngrijire și asistență și a celor pentru persoane varstnice, care funcționează în cadrul Directiei Generale de Asistență...