Ședință preoțească lunară în Protopopiatul Gherla

de | apr. 12, 2016

Biserica parohiei Gherla I cu hramul „Intrarea Maicii Domnului în Biserică”, din Gherla, a găzduit în data de 11 aprilie 2016,  ședința lunară a preoților din protopopiat.

Evenimentul l-a avut ca invitat pe Ieromonahul Benedict Vesa, secretarul eparhial, care împreună cu preoții gherleni a slujit Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, în fața a numerori credincioși. La finalul sfintei slujbe, părintele secretar, a rostit un cuvânt de învățătură despre înțelegerea corectă a Tainei Sfintei Cruci ca mister al credinței noastre. În cea de-a doua parte a întâlnlirii, Preacuviosul Părinte  a ținut o prelegere preoților prezenți despre întoarcerea Bisericii întru ale sale, prin reîncrederea în Dumnezeu și în mijloacele Lui, adică Cuvântul Evangheliei, Sfânta Euharistie și duhovnicia.

La final au fost discutate o seamă de probleme administrative, a transmis pentru radio Renașterea, corespondentul în protopopiatul Gherla, pr. Marcel Gheberta.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Misiunea creștin-ortodoxă față de cultele neoprotestante

Misiunea creștin-ortodoxă față de cultele neoprotestante

Cercul pastoral al preoților din zona Becleanului a avut loc duminică, 5 iulie 2015. Întrunirea s-a desfășurat la biserica parohiei Cristeștii Ciceului din protopopiatul Beclean, păstorită de părintele Valerian Vaida. Cu acest prilej, de la ora 16.00, preoții au...

Competiții sportive, în trei parohii năsăudene

Competiții sportive, în trei parohii năsăudene

Pe durata vacanței de vară, tinerii din parohiile năsăudene Nepos, Telcișor și Ilva Mică, ce fac parte din Asociaţia Tinerilor Creştini Ortodocşi „Sfinții Martiri Năsăudeni”, participă la competiții sportive. Prima întâlnire a avut loc duminică, 5 iulie 2015, în sala...

Credincioși clujeni, în pelerinaj la mănăstirile din Maramureș

Credincioși clujeni, în pelerinaj la mănăstirile din Maramureș

Credincioșii parohiei „Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu” din localitatea clujeană Florești, însoțiți de părintele paroh Dănuț Gorgan, au fost la sfârșitul acestei săptămâni într-un pelerinaj la mănăstirile din Maramureș. Sâmbătă dimineața, după ce au luat parte la...