Seminarul Teologic Ortodox, în topul școlilor din Cluj la Evaluarea Națională

de | iul. 2, 2021 | Actualitatea religioasă

Evaluarea Națională din acest an a poziționat Seminarul Teologic Ortodox în primele 10 școli din Cluj, mai precis pe locul 9, cu același rezultat ca și Colegiul „Adi Șincai” cu media 8,33.

Elevii și profesorii au depus un efort deosebit dată fiind noutatea tipului de examen, atât la Limba și literatura română cât și la Matematică. Înainte de contestații cea mai mare notă a școlii a fost 9,82. În același timp avem două note de zece la Matematică și un 10 la Română, a declarat pentru Radio Renașterea Pr. Lect. Univ. Dr. Liviu Vidican-Manci, directorul Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca.

Dacă topul s-ar face doar din școlile publice, Seminarul Teologic ar fi pe locul al 6-lea în ierarhie. Potrivit directorului instituției, anul acesta Seminarul a urcat încă o poziție în clasamentul școlilor:

Față de anul trecut avem o poziție urcată în clasamentul școlilor și o medie de 9 în plus. Acestea sunt rezultatele dinainte de contestații. În condițiile în care doi copii erau cu CES, fără ca familiile să fi cerut condiții speciale de examinare, credem că rezultatele sunt excelente, motiv pentru care îi felicităm pe elevi, profesori și pe părinții care și-au susținut copiii.

Dincolo de performanțele școlare înregistrate de dascăli și de elevi, la Seminarul Teologic atenția este concentrată pe nevoile fiecărui copil:

E important să precizăm că motto-ul principal al școlii este „omul, înaintea performanței”, cu alte cuvinte, o școală cu suflet unde copilul să vină cu drag nu cu silă, unde să învețe carte fără să-și piardă bucuria copilăriei, a concluzionat Pr. Lect. Univ. Dr. Liviu Vidican-Manci.

Infrastructură modernă pentru elevii de gimnaziu

Clădirea Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca de pe strada Meseriilor nr. 22, unde învață elevii din ciclul gimnazial, este în curs de modernizare și extindere, în cadrul unui proiect european, derulat de Primăria Cluj-Napoca. Corpul de clădire va fi extins pe verticală, creându-se astfel un număr suplimentar de săli de clasă și laboratoare și va fi construită și o sală de sport. Totodată, sunt prevăzute noi dotări la această școală, de la echipamente didactice, echipamente IT, la crearea de facilități speciale pentru persoane cu dizabilități, în vederea reducerii abandonului școlar.

Seminarul Teologic Ortodox, în topul școlilor din Cluj la Evaluarea Națională

„Va fi o reabilitare totală a clădirii, deoarece a devenit neîncăpătoare și ne bucurăm de fiecare dată când părinții își îndreaptă privirea spre școala noastră. De asemenea, se va ridica o sală de sport. Copiii noștri duc o viață sedentară și orele de sport sunt foarte importante. Vom reuși să îndeplinim și acest obiectiv de a oferi copiilor o sală de sport modernă”, a precizat directorul Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, preotul Liviu Vidican-Manci.

Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca a început anul școlar 2020-2021 cu un efectiv de de peste 900 elevi, la cele trei cicluri de învățământ: primar, gimnazial și liceal, în creștere față de anul trecut. Elevii sunt pregătiți de cadre didactice bine educate, competente și dedicate.

Din 2012, prin binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, școala s-a deschis și spre ciclul primar și gimnazial, întrucât solicitările comunității erau evidente, dar și pentru că se dorea reînvierea celor două școli închise abuziv de comuniști: Liceul de băieți „Simion Ștefan” și Școala de fete „Doamna Stanca”.

 

 

Ultimele articole

Hramul Parohiei „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” din Gherla

Hramul Parohiei „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” din Gherla

La sărbătoarea Intrării în biserică a Maicii Domnului, luni, 21 noiembrie 2022, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor Parohiei „Intrarea în biserică a Maicii...