Serile duhovnicești organizate în Postul Mare de parohia Nașterea Domnului, prilej de cunoaștere și rugăciune

de | apr. 7, 2016

În Postul Sfintelor Paști, Parohia „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca, păstorită de preoții Nicolae Buda și Ciprian Taloș, organizează în perioada 24 martie – 6 aprilie 2016, mai multe seri duhovnicești, împreună cu două parohii din apropiere.

Prima întâlnirea a avut loc pe 24 martie, de la ora 18.00, la Parohia „Sfântul Mina” din Cluj-Napoca. Preoții și credincioșii celor trei parohii au participat la Taina Sfântului Maslu, în bisericuța de lemn din Cartierul Bună Ziua, care a devenit neîncăpătoare, pentru cei ce au venit la rugăciune. Părintele Iustin Tira a explicat în cuvântul de învățătură răgăciunile rostite în cadrul slujbei Sfântului Maslu și i-a îndemnat să stăruiască în rugăciune.

Următoarea săptămâna, seara duhovnicească a fost organizată la biserica „Nașterea Domnului” din oraș. După Taina Sfântului Maslu, la care au participat zeci de credincioși din cartierul Gheorgheni, dar și din alte zone ale orașului, părintele Iacob Cismaș a vorbit despre rațiunea lui Dumnezeu și rațiunea omenească. Părintele a explicat credincioșilor că în cazul în care omul nu conlucrează cu Dumnezeu, ci după propria lui rațiune, el se desparte de Dumnezeu și își pierde astfel liniștea și pacea sufletească, pe care le poate redobândi doar prin căutarea celor sfinte.

O nouă seară duhovnicească a fost organizată miercuri, 6 aprilie, la Parohia „Sfântul Dumitru cel Nou”.  Taina Sfântului Maslu a fost oficiată de un sobor de 7 preoți din care au făcut parte Pr. Valentin Bochiș, Pr. Paroh Iacob Cismaș, Pr. Iusin Tira și Pr. Andrei Dutcă. În cadrul predicii, părintele Ciprian Taloș a explicat credincioșilor că cei ce se împărtășesc cu Trupul și Sângele Domnului Hristos vor fi împreună cu El în viața veșnică.

„Aceste popasuri duhovnicești au fost pentru credincioșii clujeni un prilej de a-și odihni sufletele în rugăciune și de a se uni în jurul lui Hristos, pentru a le da putere să urce împreună cu El pe Calea Golgotei, pentru a ajunge în Vinerea Mare la umbra  Crucii Sale și să treacă împreună cu El prin moarte la viață, prin Înviere”, a declarat pentru radio Renașterea, reprezentantul parohiei Marilena Asănică.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Școala de vară „Bucuriile Credinței”, la Cluj

Școala de vară „Bucuriile Credinței”, la Cluj

 Parohia Ortodoxă „Sfântul Nicolae” din Cluj-Napoca, păstorită de preoţii Vasile Nemeş şi Florin Daniel  a organizat în perioada 23-27 iulie 2018 ediţia a doua a Şcolii de Vară "Bucuria Credinţei". Proiectul s-a adresat copiilor cu vârste cuprinse între 6 şi 14 ani...

Credincioșii parohiei Sălișca și-au primit noul păstor sufletesc

Credincioșii parohiei Sălișca și-au primit noul păstor sufletesc

Duminică, 29 iulie 2018, a avut loc prezentarea și instalarea părintelui Vlad Cristian Todoran în parohia Sălișca din cadrul Protopopiatului Ortodox Român Dej. În Duminica a IX-a după Rusalii, din mila lui Dumnezeu și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte...

Cerc preoţesc în parohia Poienile Zagrei

Cerc preoţesc în parohia Poienile Zagrei

Preoţii din Cercul pastoral-misionar Mocod, coordonaţi de pr. Vasile Dan, s-au întâlnit în Duminica a 9-a după Rusalii în Parohia Poienile Zagrei din Protopopiatul Năsăud. Începând cu ora 17.00, în Biserica cu hramul „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, soborul celor 10...

Cerc pastoral la Negrilești

Cerc pastoral la Negrilești

În duminica a opta după Rusalii,  în Parohia Ortodoxă Negrilești, Protopopiatul Beclean a avut loc întâlnirea preoților din cercul pastoral de lângă Cetatea Ciceului. Numeroși credincioși din localitate au participat la Taina Sfântului Maslu care s-a săvârșit de la...

Tabără pentru copii la Sîngeorz-Băi

Tabără pentru copii la Sîngeorz-Băi

Protopopiatul Ortodox Dej în colaborare cu Liga Tinerilor Creștini Ortodocși Dej a organizat o tabără de vară la Centru misionar de tineret “Ioan Bunea” din Sîngeorz-Băi, în perioada 16-21 Iulie 2018, pentru copiii de 8-12 ani.  Dintre activitățile taberei amintim...

Moment important în viața Parohiei Nima

Moment important în viața Parohiei Nima

Astăzi 20 iulie 2018, de Sărbătoarea Sfântului Slăvit Prooroc Ilie Tesviteanul a fost o zi de mare sărbătoare pentru credincioșii Parohiei Nima. Aceștia l-au primit în mijlocul lor pe noul preot paroh Câmpeanu Daniel Cristian. La acest eveniment important au luat...