Atanasia s-a născut în Antiohia în familia zlătarului Ioan, unul dintre cei mai de seamă lucrători de aur şi argint din oraș. Familia sa a învățat-o să muncească și să se roage, să postească și să fie ascultătoare și bună. La vârsta potrivită s-a căsătorit cu Andronic.
Cei doi, prin munca mâinilor, au ajuns să aibă avere multă și au hotărât ca tot câștigul lunar să îl împartă în trei: o parte să o dea săracilor, o parte Bisericii, iar a treia parte o țineau pentru casa lor. Cu toate acestea nu le-a lipsit nimic niciodată. Au ajuns să fie cei mai iubiți și cinstiți oameni ai comunității lor. Mereu aveau grijă de săraci, de bolnavi și de străini, îi hrăneau pe cei flămânzi, îi îmbrăcau pe cei nevoiași, îi mângâiau pe cei necăjiți.
După puțin timp li s-a năascut un fiu, căruia i-au pus nume Ioan, iar după doi ani s-a născut Maria, fiica lor. Pe copii i-au obișnuit de mici cu bunătatea și credința. Miercurea şi vinerea o petreceau în post şi în rugăciuni, iar duminica și în sărbători erau nelipsiți de la biserică.
Și au trăit așa fericiți timp de doisprezece ani, până când Dumnezeu a dorit să le încerce credința. În una dintre duminici, copii lor au făcut amândoi febră iar a doua zi au murit.
Andronic a mers la biserică și s-a rugat asemenea dreptului Iov: „Gol am ieşit din pântecele maicii mele, gol mă voi duce. Domnul a dat, Domnul a luat, precum a voit Domnul aşa a făcut, fie numele Domnului binecuvântat în veci”.
Atanasia în schimb s-a așezat pe mormântul copiilor refuzând să mai mănânce, să mai bea apă sau să mai meargă acasă zicând: : „Să mor şi eu ca fiii mei”.
Atunci, Sfântul ocrotitor al bisericii unde erau îngropați copii, Sfântul Mucenic Iulian, i s-a arătat în chipul unui călugăr, a îmbărbătat-o și i-a aprins în suflet dorința pentru viața călugărească.
După câteva zile, cei doi, Andronic și Atanasia, s-au sfătuit să meargă în pelerinaj la locurile sfinte, iar dacă vor avea amândoi același dor pentru călugărie să rămână acolo. Bunicului Ioan i-au lăsat testament ca, dacă nu se vor întoarce, averea lor să o impartă săracilor, iar casa lor să o transforme în spital pentru îngrijirea celor nevoiași.
Ajungând la Ierusalim, s-au închinat la sfintele locuri după care au plecat în Alexandria să se închine Sfântului Mucenic Mina. Aici au găsit un duhovnic, pe părintele Daniil, care le-a dat scrisori de intrare în mănăstire.
După doisprezece ani, Andronic a cerut de la stareț binecuvântare să mergă din nou la locurile sfinte pentru închinare. Pe drum a întâlnit un alt călugăr, pe Atanasie, și au călătorit împreună. Pe drum, Atanasie l-a rugat să nu vorbească, pentru a se putea ruga cât mai mult. Ajunși la locurile sfinte, Atanasie i-a propus lui Andronic să se așeze împreună într-o chilie, dar cu aceeași condiție, a tăcerii, a rugăciunii și a postului.
După moartea lui Atanasie, ceilalți călugări au găsit sub perna sa o scrisoare în care călugărul tăcut mărturisea că este Atanasia, soția lui Andronic. A ales să trăiască îmbrăcată în călugăr pentru a fi aproape de Dumnezeu, să poată ajunge la locurile sfinte pentru a se ruga pentru copii săi, dar și pentru a trăi aproape de Andronic, deși acesta nu a știut și nu a bănuit niciodată nimic.
La numai șapte zile, Andronic s-a mutat și el în Împărăția lui Dumnezeu, alături de sfinți, de îngeri, de copiii săi și alături de Atanasia.
Văzând iubirea celor doi pentru Hristos, milostenia pe care au făcut-o pentru semenii lor, iubirea pură și sfântă a celor doi, Biserica ortodoxă i-a trecut în rândul sfinților pomenindu-i împreună în 9 octombrie.
