Isidora a intrat încă de tânără în mănăstirea de fecioare a Tabenisiotencelor, care este în Tebaida Egiptului. În acea mănăstire viețuiau trei sute de fecioare călugăriţe, iar capul lor era acoperit după rînduiala monahicească, cu un culion.
La începutul vițuirii în mănăstire, Isidora a auzit cuvintele Sfântului Apostol Pavel: Dacă se pare cuiva că este înţelept între voi în veacul acesta, să se facă nebun, ca să fie înţelept, cuvinte care i s-au lipit de inimă. Așa încât pe cap și-a așezat o cârpă, din cel mai urât material pe care l-a găsit. La împărțitul sarcinilor, mereu și-a luat cele mai urâte treburi, să curețe bucătăria, să spele oalele, să curețe băile. Iar ea toate le făcea fără sa cârtească. De la un moment dat, nu o mai întreba nimeni dacă vrea să face acele lucruri, ci se presupunea că e treaba ei. Dacă stareța, sau atcineva, îi adresa din când în când câte un cuvânt de laudă, Isidora se arunca pe jos, făcea spume la gură, se prefăcea nebună. Așa, în întreaga obște i se spunea Isidora cea nebună. Adesea maicile surori o băteau, o scuipau, își suflau nasul pe ea, o loveau cu piciorul, sau o împingeau. Ea nu răspundea niciodată, ba din contră, le zâmbea ca și cum le-ar fi mulțumit. De multe ori acest gest le întărâta pe celelalte și îi adresau și mai multe ocări.
Nicuna dintre surorile de mănăstire nu voia să mănânce aproape de ea, dar Isidora nu a fost niciodată văzută stând la masă. Nu mânca decât firimiturile pe care le aduna de pe masă, iar hrană caldă, mânca din oala cu lături. Nu a mâncat niciodată din farfurie, și nu a stat jos, până iși mânca puțina hrană. Astfel numele ei, cu care o strigau celelalte viețuitoare a ajuns să fie – buretele.
Isidora nu lipsea niciodată de la rugăciune, de la Sfânta Liturghie, nu se dădea înapoi de la nici o muncă, iar nimeni nu știa când are timp de somn.
În una din zile, în mănăstirea Isidorei, vine marele Pitirun, un cuvios părinte, slăvit şi foarte cinstit pentru sfinţenia vieţii sale şi pentru bătrîneţile și înțelepciunea lui. Cum sosi, părintele o rugă pe stareță să adune pe toate maicile din mănăstire, pentru a le cunoaște, întrucât, un înger al Domnului l-a trimis aici să o cunoască pe cea care era cu mult mai înțeleaptă și mai rugătoare ca și el.
Au venit toate maicile, și s-au aliniat în fața bătrânului, iar el se uită la toate și nu o văzu pe cea pe care îngerul a descris-o: „Voieşti să vezi o femeie mai îmbunătăţită şi mai plăcută lui Dumnezeu decît tine? Scoală-te şi mergi la mănăstirea de femei cea din Tabenisiot şi vei găsi acolo pe una ce poartă pe capul ei un petic urît. Aceea este mai bună înaintea lui Dumnezeu decît tine, deoarece petrece într-atîta sobor şi de-a pururea slujind tuturor şi fiind de toate batjocorită, niciodată nu s-a depărtat cu inima de Dumnezeu, ci totdeauna mintea ei este adîncită către Dumnezeu.”
Și atunci Pitirun a zis, mai lipsește una, unde este, mergeți după ea și aduceți-o. Dar stareța a răspuns, că nu mai e nimeni, afară de Isidora cea nebună, dar ea nu e cu mintea întreagă.
Atunci el a insistat să o aducă pe aceea. Două maici au mers după ea, dar Isidora știa deja de ce o cheamă, și nu a vrut să meargă. Cele două au bătut-o și au târât-o pe jos. Ajunsă în fața cinstitului părinte, acesta s-a trântit la pământ sărutându-i picioarele și zicând: „Binecuvintează-mă, maică!„. Apoi le-a povestit tuturor despre Isidora și despre dragostea ei pentru Hristos. Apoi fiecare dintre viețuitoare și-au cerut iertare de la Fericita Isidora, și sau rugat împreună.
După plecarea părintelui Pitirun, viața Isidorei s-a schimbat, era respectată, lăudată și toate viețuitoarele mănăstirii îi căutau sfatul. Dar Fericitei aceste lucruri nu i-au plăcut, încât a considerat că nu așa ajunge la mântuirea sufletului ei, nu ajunge alături de Hristos. A înțeles că, prin descoperirea făcută de înger, ea a fost pusă la încercare, credința ei a fost încercată, dar mai ales, a fost ispitită de duhul mândriei.
Așa că, la puțin timp, într-o noapte a plecat din mănăstire, și nimeni nu a mai auzit nimic de ea. Nu se știe nici unde îi este mormântul.
Fericita Isidora, cea care s-a făcut nebună pentru Hristos, este sărbătorită în calendarul creștin în 1 mai.
