Sfânta Liturghie Arhierească în Parohia Livada, Protopopiatul Satu Mare

de | aug. 21, 2023

Duminică, 20 august 2023, a XI-a după Sfintele Rusalii, când se citeşte Pilda datornicului nemilostiv, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească în Parohia Livada, Protopiatul Satu Mare, în fruntea unui mare număr de preoţi şi diaconi, a sfinţit catapeteasma bisericii cu hramurile „Duminica Tuturor Sfinţilor” şi „Sfântul Iosif Mărturisitorul din Maramureş”, Sfânta Cruce din Sfântul Altar şi a rostit cuvânt de învăţătură.

Sfânta Liturghie Arhierească în Parohia Livada, Protopopiatul Satu Mare„Am venit în mijlocul dragostei credincioşilor ortodocşi din Parohia Livada, care este din 2006 oraş, un oraş care are puţin peste 6.000 de locuitori, împreună cu câteva localităţi din jur. Confesional, această localitate, fiind etnic majoritar maghiară, este alcătuită din patru biserici, patru confesiuni: romano-catolicii, care sunt majoritari, maghiari, reformaţii şi greco-catolicii, care sunt ruteni maghiarizaţi. Această parohie, această localitate, a trecut prin frământări după 1990, în sensul că românii, care se rugau împreună cu rutenii, care, înainte de 1990 erau ortodocşi, s-au despărţit şi rutenii de limbă maghiară au devenit biserică greco-catolică, cei 800 de ortodocşi români rămânând fără biserică. Atunci, Dumnezeu, prin mâinile Episcopului Teofil Herineanu de la Cluj, a trimis aici un om previdenţial, pe Părintele Iosif Stark, şi el maghiar, dar care s-a căsătorit şi a devenit preot ortodox şi a rămas, deşi a slujit o vreme şi în limba maghiară şi în limba română, în fosta biserică greco-catolică, după 1990 a rămas cu comunitatea românească, a rămas cu ortodocşii. Ortodocşii s-au desprins şi, în 2001 s-a înfiinţat Parohia Ortodoxă, s-a pus piatră de temelie de către Înaltpreasfinţitul Justinian, iar Părintele Iosif Stark, maghiar fiind, a fost un preot ortodox de excepţie, dovadă acest proiect minunat, neobizantin şi românesc, a unei adevărate catedrale ortodoxe, pe care l-a realizat până în 2003, când s-a pensionat. Înaltpreasfinţitul Justinian a pus piatră de temelie, apoi a revenit. În 2006 a sfinţit Altarul, pentru că bătrân şi mai slab fiind, a dorit să pecetluiască această biserică cu harul său. Era deja venit Părintele Virgil Pop, care păstoreşte aici din 2003. Acum suntem în această fază în care se lucrează la pictură, o pictură minunată, însă au avut probleme cu pictorul şi au întrerupt pictura şi vor relua cu un alt pictor, dar astăzi am binecuvântat monumentala catapeteasmă şi lucrările care s-au săvârşit până acum, de bună şi de mare calitate. Merg încet, pentru că sunt puţini. Sperăm că într-un an sau doi să termine pictura şi să revenim. Deci astăzi am binecuvântat catapeteasma şi casa parohială, pentru că este aproape terminată, au construit şi o casă parohială, multe lucrări la o comunitate atât de mică, şi ne-am bucurat împreună în această duminică ce este trecută în calendarul Bisericii Ortodoxe Române ca fiind Duminica Românilor Migranţi, adică a celor care sunt plecaţi după 1990, în toată lumea, şi pe care nu-i uităm şi pentru care ne rugăm ca Dumnezeu să-i ţină în aceeaşi sfântă şi dreaptă credinţă împreună cu ierarhii, cu păstorii lor, care îi păstoresc şi care îi adună în toate comunităţile din Europa şi până în statele Unite şi Canada şi până în Australia. Toţi păstorii îşi adună credincioşii şi românii, am spus eu într-un mesaj, nu pot trăi fără Dumnezeu şi fără Biserică oriunde ar fi în lume. Felicităm pe Părintele Virgil, Consiliul Parohial şi pe credincioşi şi vom reveni cu bucurie când biserica va fi terminată, pentru slujba de târnosire. Slavă lui Dumnezeu pentru toate!”, a spus Preasfințitul Părinte Episcop Iustin.

Sfânta Liturghie Arhierească

Soborul a fost alcătuit Pr. Ioan Socolan, protopopul de Satu Mare, Pr. Ioan Virgil Pop, paroh, Pr. Ovidiu Bontoş din Baia Mare, Pr. Vasile Cheşei din Mediuşu Aurit, Pr. Olimpiu Blinderean din Mujdeni, Pr. Răzvan Pomian din Livada Mică, Pr. Cosmin Nemeş din Dumbrava, Pr. Sabo Cristian din Sâi, Pr. Ioan Pleşa din Potău, Pr. Daniel Păcurar din Tarna Mare, Pr. Alin Andreica din Păuleşti, Pr. Dan Nechita din Româneşti, Pr. Viorel Paşca, pensionar, Arhid. Teodosie Bud, consilier eparhial economic, Arhid. Virgil Verdeş, inspector eparhial pentru catehizarea tineretului, Arhid. Lucian Burnar, secretar eparhial, Arhid. Dr. Nifon Motogna, administratorul Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” Baia Mare, Ipod. Vasile Pop. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul Psaltic „Theologos” al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, dirijat de Florian Vois. Între oficialităţile prezente la Sfânta Liturghie s-au aflat deputatul Adrian Cozma, membru în Adunarea Naţională Bisericească, subprefectul Romeo Pop, primarul Marian Torok al comunei Medieşu Aurit, şi Piricsi Arhur al oraşului Livada.

Cuvântul de învăţătură

În vastul cuvânt de învăţătură Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin s-a referit la Evanghelia zilei şi la concluzia pe care credincioşii trebuie să o tragă din această pildă a Mântuitorului:Sfânta Liturghie Arhierească în Parohia Livada, Protopopiatul Satu Mare

„Suntem datori infinit lui Dumnezeu. Niciodată nu putem plăti. Niciodată. Pentru tot ce ne-a dat, pentru ceea ce suntem. 99 la sută suntem integri: avem ochi, urechi, gură, mâini, picioare, frumuseţe fizică, integritate corporală, raţiune, trăim frumos, trăim decent, unii chiar în confort. Nu ne judecăm. Fiecare precum munceşte aşa trăieşte. Şi cum reuşeşte aşa se realizează. Nu trebuie să ne judecăm şi să ne uităm chiorâş unii la alţii, cu ochi mici, pentru că suntem un pic răi şi ne-a răit societatea, după 1990. Până în 1990 toţi eram aproape la fel, sufeream împreună, interetnic şi interreligios eram împreună, nu ne uram, pentru că toţi eram împotriva ateismului şi toate cultele din România erau împreună. Model aici: rutenii maghiarizaţi au fost cu românii ortodocşi până în 1990 şi s-au rugat foarte frumos. În 1990 s-au despărţit” , a mai spus Preasfințitul Părinte Episcop Iustin.

Distincţii

Două distincţii importante a acordat Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin după încheierea acestei Sfinte Liturghii. Preotul paroh Ioan Virgil Pop a fost hirotesit întru iconom, cu dreptul de a purta brâu roşu, cu ocazia împlinii a 20 de ani de când este în această parohie şi ca apreciere pentru tot ce a făcut la această biserică şi la casa parohială. Doamna preoteasă Elisabeta Stark, văduva fostului preot paroh Iosif Stark, a fost distinsă cu Ordinul „Justinian Arhiepiscopul” pentru laici, drept răsplată pentru ajutorul dat părintelui la ridicarea acestei sfinte biserici. Diplome ale Anului omagial au fost acordate Consiliului Parohial şi Adunării Parohiale.  Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a primit în dar o icoană a Sfântului Iosif Mărturisitorul din Maramureş.

Andrei Fărcaş, redactor la revista „Graiul Bisericii Noastre”

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Sfânta Liturghie Arhierească la Mănăstirea Bârsana

Sfânta Liturghie Arhierească la Mănăstirea Bârsana

Duminică, 14 aprilie 2024, a patra din Postul Mare, al Sfântului Cuvios Ioan Scărarul, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească la Mănăstirea „Soborul Sfinţilor 12 Apostoli” Bârsana, în fruntea unui...

Sfânta Liturghie în Parohia Pogorârea Sfântului Duh din Baia Sprie

Sfânta Liturghie în Parohia Pogorârea Sfântului Duh din Baia Sprie

Duminică, 7 aprilie 2024, a cinstirii Sfintei Cruci, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească în biserica „Pogorârea Sfântului Duh”, Baia Sprie, paroh Pr. Jean Yves Pop Suărăşan, înconjurat de un sobor...

Hramul bisericii „Buna Vestire” din Satu Mare

Hramul bisericii „Buna Vestire” din Satu Mare

Duminică, 31 martie 2024, a doua din Postul Mare, a Sfântului Grigore Palama, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească în biserica „Buna Vestire” din Satu Mare, cu ocazia hramului, în fruntea unui...