Sfântul Ioan Gură de Aur, un exemplu demn de urmat pentru preoții din protopopiatul Năsăud

de | oct. 7, 2015 | Actualitatea religioasă

Preoții din protopopiatul Năsăud au participat luni, 5 octombrie 2015, la conferința preoțească de toamnă, prezidată de Înaltpreasfințitul Arhiepiscop și Mitropolit Andrei. Ședința a avut loc la Centrul de tineret “Ioan Bunea” din Sângeorz-Băi și a debutat cu o slujbă de Te-Deum săvârșită de preoții Ioan Băndean, Dacian Șanta și Alexandru Buia în biserica cu hramul “Schimbarea la Față”.3

Dezbaterile au continuat după slujbă, în sala de conferințe a centrului. În debut, părintele protopop Ioan Dâmbu a urat bun venit Înaltpreasfințitului Andrei și a evocat în scurte cuvinte personalitatea pr. prof. Ioan Bunea, pe care l-a propus să fie cel dintâi omagiat în cadrul anului omagial al marilor păstori de suflete, întrucât el este un exemplu demn de urmat pentru toți preoții, care se străduiesc să slujească cu râvnă Biserica lui Hristos.

7Părintele Mitropolit le-a prezentat apoi preoților importanța subiectului propus de Sfântul Sinod ca să fie dezbătut în cadrul conferințelor preoțești din Patriarhia Română. În continuare pr. lect. univ. dr. Adrian Podaru de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca a conferențiat pe tema “Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur – misionarul credibil”, plecând de la crezul marelui ierarh: “nu am altă viață decât voi și grija pentru mântuirea voastră”.

În încheiere, consilierul cultural al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, pr. Bogdan Ivanov a adus la cunoștința preoților problemele de ordin administrativ.

 

Ultimele articole

34 de burse oferite de Fundaţia „Mitropolitul Bartolomeu”

34 de burse oferite de Fundaţia „Mitropolitul Bartolomeu”

Fundaţia „Mitropolitul Bartolomeu” anunţă deschiderea unui nou concurs naţional pentru cele 34 de burse pe care le va acorda elevilor de liceu, studenţilor, masteranzilor şi doctoranzilor, în anul şcolar şi universitar 2015-2016. Fondul alocat pentru bursele anului...