Sfântul Sinod s-a întrunit la Patriarhie. În cadrul şedinţei va fi ales noul Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Clujului

de | feb. 13, 2020 | Actualitatea religioasă

Sfântul Sinod s-a întrunit joi, 13 februarie, în şedinţă de lucru, pentru prima dată în anul 2020. În timpul întâlnirii prezidate de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va fi ales noul Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Clujului.

După slujba de Te Deum oficiată de Episcopul Visarion al Tulcii în Paraclisul istoric „Sf. M. Mc. Gheorghe”, ierarhii au discutat în Sala sinodală din Reşedinţa Patriarhală pe baza rapoartelor de activitate din 2019 şi au înaintat propuneri pentru anul în curs, informează Basilica.ro

„Este prilejul de a cunoaşte mai bine itinerariile pastorale şi dările de seamă de la fiecare eparhie”, a spus Preafericirea Sa în deschiderea lucrărilor.

Patriarhul a menţionat că pe ordinea de zi se află şi alegerea unui nou Episcop-vicar pentru Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului.

Postul episcopal a devenit vacant ca urmare a aprobării de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în data de 17 decembrie 2019, a cererii de retragere din activitatea administrativă, continuându-și pe mai departe activitatea duhovnicească, a Preasfințitului Părinte Vasile Flueraș.

Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Clujului, Maramureşului şi Sălajului s-a întrunit în şedinţă de consultare, joi, 9 ianuarie 2020, la Mănăstirea Rohia, sub preşedinţia Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, pentru a-i desemna pe cei doi candidaţi pentru scaunul vacant de Episcop-vicar al Clujului.

În conformitate cu prevederile din Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române privitoare la alegerea de episcop-vicar, Sinodul Mitropolitan i-a desemnat pe: Preacuviosul Părinte Arhimandrit dr. BENEDICT VESAsecretar eparhial al Arhiepiscopiei Clujului și lector universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca și pe Preacuviosul Părinte Arhimandrit SAMUEL CRISTEA, profesor și duhovnic la Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, pentru scaunul vacant de Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Clujului.

Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu

Ultimele articole

Psaltirea – Catisma a paisprezecea

Psaltirea – Catisma a paisprezecea

PSALMUL 101 Al lui David 1. Doamne, auzi rugăciunea mea, și strigarea mea la Tine să ajungă! 2. Să nu întorci fața Ta de la mine; în orice zi mă necăjesc, pleacă spre mine urechea Ta! 3. În orice zi Te voi chema, degrabă auzi‑mă! 4. Că s‑au stins ca fumul zilele mele...

Vizită frățească în Finlanda a Preasfințitului Părinte Petroniu

Vizită frățească în Finlanda a Preasfințitului Părinte Petroniu

În perioada 7-12 august, Preasfințitul Petroniu, Episcopul Sălajului se află într-o vizită frățească în Finlanda. Ierarhul este însoțit de părintele Ionuț Pop, vicarul eparhial și de părintele Ion Ardelean, consilierul administrativ-bisericesc al Episcopiei. Astăzi,...

Praznicul Schimbării la Față, la Mănăstirea Ilva Mare

Praznicul Schimbării la Față, la Mănăstirea Ilva Mare

Praznicul împărătesc al Schimbării la Față, închinat Mântuitorului Iisus Hristos a fost serbat de Biserica Ortodoxă joi, 6 august 2015. În această zi, numeroși credincioși de pe Valea Ilvei au ales să se roage la Mănăstirea „Schimbarea la Față” de la Ilva Mare, unde...

Hramul Mănăstirii Voivodeni din Episcopia Sălajului

Hramul Mănăstirii Voivodeni din Episcopia Sălajului

Joi, 6 august 2015, la praznicul Schimbării la Faţă a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Preasfinţitul Părinte Petroniu, a săvârşit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Voivodeni, cu prilejul hramului acestui aşezământ monahal. La Sfânta Liturghie, săvârșită în altarul de...