Iubindu-l de mic pe Domnul, Sfântul Sisoe a ales să pășească pe calea monahală și s-a retras în pustia Egiptului, loc în care avea să se nevoiască 72 de ani. Mânca doar o dată la câteva zile și viețuia asemenea îngerilor. Primind daruri mari de la Dumnezeu, a înviat chiar un copil, după ce acesta, venind cu tatăl său spre chilie pentru a lua binecuvântare, a murit pe drum.

Dar tatăl copilului nu s-a tulburat, ci a intrat în chilie și, luând binecuvântare, a plecat de unul singur, lăsându-l pe copil pe podea. Atunci Sfântul Sisoe i-a spus copilului să se ridice și să își urmeze tatăl, iar copilul s-a ridicat. Cunoscând că l-a înviat, Sfântul Sisoe s-a mâhnit și a spus celor doi să nu povestească nimănui nimic despre fapta lui, până când nu va trece la cele veșnice.

După îndelungi ani de nevoință, Sfântul Sisoe și-a cunoscut mai dinainte sfârșitul, căci veniseră cetele îngerești să îi ducă sufletul către Domnul, iar Cuviosul, deși era desăvârșit, a cerut să mai fie lăsat un timp să se pocăiască. Și dându-și duhul, s-a umplut încăperea de miros de bună mireasmă.

Reprezentarea iconografică a Sfântului Sisoe

Reprezentarea iconografică a Sfântului Sisoe este inedită. În mai multe icoane apare pictat în faţa unui mormânt deschis în care se văd oasele unui om. Scena aceasta poartă numele: „Uimirea Sfântului Sisoe”.

Din inscripţiile iconografice aflăm că osemintele sunt ale împăratului Alexandru al III-lea Macedon, supranumit cel Mare. Sfântul se tânguieşte în faţa morţii evidenţiind efemeritatea slavei pământeşti.

Reprezentarea picturală a sfântului Sisoe a devenit tema clasică a „amintirii morții” în programul iconografic al lăcaşurilor de cult.

Biserica Ortodoxă îl cinsteşte în fiecare an, în data de 6 iulie, pe Sfântul Sisoe, un părinte egiptean care a trăit la sfârşitul secolului al IV-lea şi începutul secolului al V-lea.

Sfântul Sisoe s-a nevoit în pustia Egiptului vreme de 72 de ani, în muntele unde vieţuise înainte şi Sfântul Antonie cel Mare, căruia Sisoe i-a urmat întru totul.