Sfântul Vasile cel Mare, Omilii la Facerea Omului. Omilii despre Rai, traducere din limba greacă de Ierom. Lavrentie Carp, Referent științific prof. dr. Mihaela Paraschiv, Doxologia, Iași, 2010, 100 pp.
Am fost obișnuiți ca traducerile din Sfinții Părinți să fie cuprinse în volume consistente, pretențioase și să apară sub egida editurii Institului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe. Aparițiile editoriale din ultimii ani sunt chemate însă să schimbe această optică și se ne ofere scriitura „stâlpilor Bisericii” într-o formă mai accesibilă și, de ce nu, mai ieftină. E adevărat că, într-o anumită măsură, am prefera un monopol al unei edituri autorizate, când vine vorba de traduceri din sfinții Ortodoxiei, însă, în volume consistente pretențioase trebuie să recunoaștem că, nu suntem deloc deranjați atunci când o editură ca „Doxologia” publică o „cărțulie” în care sunt cuprinse trei omilii, prea puțin cunoscute publicului românesc, și extrem de controversate în rândul patrologilor: Omilie la alcătuirea omului (pp. 21-57); Cuvânt la alcătuirea omului (pp. 58-86) și Omilie despre Rai (pp. 87-99). Acestea aparțin, după toate probabilitățile, Sfântului Vasile cel Mare și vin ca o încununare a unei munci (Hexaemeronul) ce părea a fi imposibil de finalizat din cauza poverii trupești a ultimilor ani de viață.
Preocupare patrologilor față de aceste scrieri, îndoielile avute față de originalitatea scrierii și multe altele sunt foarte bine reflecate în vol. 160 din colecția „Sources Chrétiennes”, op dedicat omiliilor amintite și intitulat sugestiv „Sur la création de l’Homme”. După ce Alexis Smets a ales în anii ’50 să studieze manuscrisele celor două omilii la nivelul studiilor de licențe, sub îndrumarea lui Charles Martin, în anii ‘60 împreună cu Michel Van Esbroek au propus acest proiect editurii Cerf, urmând ca în 1970 să fie publicat în celebra colecție amintită.
Revenind la traducerea românească aceasta este cu atât mai interesantă cu cât ea aduce în atenția cititorilor omilii ce nu au mai fost, integral, puse în slovă românească din secolul al XVIIIlea. Meritul diortositorului (ierom. Lavrentie Carp) nu este numai acela de a ne oferi trei omilii pe care greu le putem găsi în limba română, ci și acela de a ne oferi aceste texte într-o limbă românească vie și primitoare (excluzând ciudata găselniță „formăluit” (p. 30 s.a.), preferată „modelatului”, „creatului” etc.).
Pe lângă faptul că vorbim de opera unui sfânt, avem în față o lucrare științifică (tradusă după textul grecesc), profundă, o lucrare pionier în ce privește raportul dintre „chip” și „asemănare” în om. Dacă, adesea, se face confuzia între chip și asemănare, ingnorând mai mult sau mai puțin voit nuanța, de altfel vitală, între cei doi termeni, după lecturarea pioasă a acestor omilii viziunea noastră asupra celor două elemente nu are cum să nu se îmbogățească și, poate, chiar să se schimbe. În aceeași ordine de idei omilia despre Rai este un adevărat exercițiu de reflecție ce nu poate fi propriu decât unui rugător.
Așadar, avem în față o lucrare competentă, îmbrăcată într-o estetică lexicală aleasă și duhovnicească care se recomandă ca o hrană pentru suflet și pentru minte.
