Sfinții Apostoli Petru și Pavel, ocrotitorii schitului Stârciu din Episcopia Sălajului

de | iun. 29, 2020

Luni, 29 iunie 2020, cu ocazia sărbătorii Sfinților Apostoli Petru și Pavel, Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, a săvârșit Sfânta Liturghie la schitul Stârciu, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi. Din sobor  au făcut parte și preotul Ionuț Pop, vicarul eparhial al Episcopiei Sălajului, arhimandritul Mina Pletosu, exarhul mănăstirilor din Episcopia Sălajului, preotul Ion Ardelean, consilierul administrativ-bisericesc al Episcopiei Sălajului, preotul Mihai Dobocan, consilierul cultural al Episcopiei Sălajului și preotul Dan Haiduc, protopopul Șimleului Silvaniei.

La slujbă au participat numeroși credincioși veniți din satele învecinate, atrași de încărcătura spirituală a acestui loc, dar și de frumusețea zonei. La finalul slujbei, părintele stareț, protosinghelul Rafael Blejan, a mulțumit ierarhului pentru prezență și pentru cuvântul de învățătură.

Biserica schitului a fost ridicată în apropierea locului cunoscut de sătenii din localitatea Stârciu și din satele vecine sub denumirea de „Fântâna Leacului” sau „Izvorul îngerului”, datorită faptului că aici există un izvor, care își revarsă apele, anual, cu puţin timp înainte de praznicul Rusaliilor și care, după câteva săptămâni, seacă din nou. Pe locul acestui izvor, despre a cărui apă oamenii locului spun că are proprietăți miraculoase, ar fi existat, între secolele XI-XIII, o mănăstire, cunoscută în istorie sub numele de Mănăstirea Meseș.

Lucrările la biserica așezământului monahal au demarat în anul 2014. Astfel, în data 29 iunie 2018, cu ocazia sărbătorii Sfinților Apostoli Petru și Pavel, Preasfințitul Părinte Petroniu a oficiat slujba de târnosire a bisericii cu hramul ,,Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, din cadrul așezământului monahal.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Episcopia Sălajului
Denia celor 12 Evanghelii în Catedrala Episcopală din Zalău

Denia celor 12 Evanghelii în Catedrala Episcopală din Zalău

Joi, 13 aprilie 2023, Preasfințitul Părinte Petroniu a săvârșit slujba Deniei celor 12 Evanghelii în Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău, împreună cu părinții slujitori ai catedralei. În cadrul slujbei Deniei celor 12 Evanghelii, au fost citite 12...

Liturghie Arhierească în Șimleu Silvaniei

Liturghie Arhierească în Șimleu Silvaniei

Duminică, 9 aprilie 2023, Preasfințitul Părinte Petroniu a făcut un popas duhovnicesc în mijlocul credincioșilor din orașul Șimleu Silvaniei. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” din incinta...

Binecuvântarea casei parohiale din Parohia Cuzăplac

Binecuvântarea casei parohiale din Parohia Cuzăplac

Duminică, 19 martie 2023, Preasfinţitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Cuzăplac, Protopopiatul Zalău, unde a săvârşit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoţi și arhidiaconi. De asemenea, Preasfinția Sa a hirotesit întru...

Slujbă de reîntemeiere a Sfintei Mese în localitatea Șasa

Slujbă de reîntemeiere a Sfintei Mese în localitatea Șasa

Duminică, 5 martie 2023, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din localitatea Șasa, filie a Parohiei Dolheni, din Protopopiatul Jibou. Cu ocazia acestui eveniment deosebit, Preasfințitul Părinte Petroniu a oficiat slujba de reîntemeiere...