Cultul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil este foarte raspândit în cuprinsul Protopopiatului Huedin, dovada în acest sens fiind cele 35 de biserici din protopopiat, care stau sub ocrotirea lor.
Una dintre bisericile închinate Sfinților Arhangheli este cea din filia Scrind-Frăsinet, Parohia Ciuleni, păstorită de Părintele Iuga Ion, care în ziua hramului a îmbrăcat haine de sărbătoare.
Programul liturgic a început cu săvârșirea Utreniei urmată de Sfânta Liturghie, săvârșită în sobor de preoți, avându-l împreună slujitor pe părintele Lupuțan Dan – protopopul Huedinului. În timpul Sfintei Liturghii au fost înălțate rugăciuni pentru sănătatea regelui Mihai I al României.
După cuvântul de învățătură a fost săvârșită Taina Sfântului Maslu, la finalul căreia credincioșii prezenți au fost miruiți. La ieșirea din biserică preoții, autoritățile locale și credincioșii au luat parte la o agapă frățească.
Satul Scrind-Frăsinet este așezat în perimetrul Munților Apuseni, pe latura nord-estică a acestora, în vecinătatea masivului Vlădeasa.
Biserica din această localitate datează din anul 1934, fiind construită din lemn pe temelie de piatră. Pictura a fost realizată între anii 1978-1981. Biserica a fost sfințită în anul 1982 de vrednicul de pomenire Arhiepiscopul Justinian Chira și resfințită în anul 2016 de Înaltpreasfințitul Arhiepiscop și Mitropolit Andrei. În filia Scrind-Frăsinet viețuiesc în prezent aproximativ 130 de creștini ortodocși, a consemnat pentru radio Renașterea protopopul de Huedin, Părintele Dan Lupuțan.