Sfinții Trei Ierarhi, ocrotitori ai Paraclisului Protopopiatului Huedin

de | feb. 1, 2019

Paraclisul din incinta sediului Protopopiatului Ortodox Huedin și-a serbat miercuri, 30 ianuarie 2019, ocrotitorii spirtuali, pe Sfinții Trei Ierarhi.

Slujbele dedicate hramului au început cu săvârșirea slujbei Acatistului Sfinților Trei Ierarhi, urmată de Sfânta Liturghie, oficiată în sobor de preoți. Au fost prezenți credincioși din toate cele trei parohii din Huedin.  Invitatul special din acest an a fost părintele Horea Nicolae Baciu, preot paroh la Parohia Ortodoxă Geaca, din Protopopiatul Gherla. Acesta le-a vorbit credincioșilor prezenți la hram despre prietenia care i-a legat pe Sfinții Grigorie Teologul și Vasile cel Mare. La final, părintele Dan Lupuțan, protopopul de Huedin, i-a mulțumit părintelui Horea Baciu pentru prezență și i-a oferit în dar o icoană pictată pe sticlă, cu sfinții Trei Ierarhi. Totodată, părintele protopop a adus la cunoștința credincioșilor cele trei mari evenimente care au marcat sau vor marca anul 2019: sărbătorirea centenarului de la intrarea Armatei Române în Huedin, eveniment sărbătorit în 10 ianuarie la sediul protopopiatului; împlinirea a 85 de ani de la sfințirea Catedralei Moților din Huedin, în data de 14 octombrie 2019, prilej cu care va fi lansat istoricul bisericii; sărbătorirea la 1 noiembrie 2019 a 100 de ani de învățământ românesc la Huedin, moment în care se va sfinți o capelă școlară, amenajată la inițiativa Protopopiatului Huedin, în incinta Liceului O. Goga, din Huedin.

Toți cei prezenți au participat la o agapă frățească,  oferită de Protopopiatul Huedin și Parohia Huedin III, prin Cantina Socială Protopop Dorel Pușcaș.

Paraclisul Protopopiatului Huedin a fost ridicat între anii 1995-2005, pentru nevoile spirituale ale preoților protopopiatului și ale credincioșilor din Parohia Huedin III, pe vremea arhipăstoriei vrednicului de pomenire mitropolitul Bartolomeu Anania, protopop al Huedinului fiind Pr. Dorel Pușcaș. Pictura a fost executată între anii 2007-2009 de pictorul bisericesc Pr. Damian Tuluc, împreună cu fii săi. În data de 07.07.2012 Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a târnosit acest paraclis, ridicat cu multă trudă de vrednicul de pomenire protopopul Dorel Pușcaș.

Pr. Dan Mihai Muntean

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Credincioșii din Nepos în vizită la mănăstirile din Moldova

Credincioșii din Nepos în vizită la mănăstirile din Moldova

Parohia ortodoxă Nepos a organizat un pelerinaj la mănăstirile din județele Neamț și Suceava. Pelerinajul a avut loc în zilele de 9 și 10 septembrie și au participat în jur de 60 de persoane, printre care copii și tineri ai parohiei, însoțiți de preotul paroh Vasile...

Parohia clujeană Sânicoară, în sărbătoare

Parohia clujeană Sânicoară, în sărbătoare

Credincioșii parohiei clujene Sânnicoară au sărbătorit marți, 8 septembrie, hramul bisericii „Naşterea Maicii Domnului”. Cu toții au participat la Sfânta Liturghie, săvârşită de un sobor de preoţi. În cuvântul de învăţătură părintele Vasile Arion de la parohia Cacova...

Tineri clujeni, în pelerinaj la mănăstirile din Maramureș

Tineri clujeni, în pelerinaj la mănăstirile din Maramureș

Luni, 24 august 2015, un grup de peste 20 de tineri, cu vârste cuprinse între 15 și 30 de ani, din parohia ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din cartierul clujean Dâmbul Rotund, au fost într-un pelerinaj la mănăstirile din Maramureș. Ei fac parte din ,,Grupul de...