Sfințirea și inaugurarea noului sediu al protopopiatului Gherla

de | sept. 24, 2016

Noul sediu al protopopiatului Gherla a fost sfințit și inaugurat sâmbătă, 24 septembrie 2016, în ziua de pomenire a Sfântului Siluan Athonitul.

Binecuvântarea noului imobil, situat pe strada 1 Decembrie 1918, a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Andrei, de la ora 11:30, în prezența credincioșilor și preoților din oraș, dar și a oficialităților centrale și locale. Momentul inaugural s-a terminat cu un microrecital, susținut de tinerii Asociației Tinerilor Creștini Ortodocși din Gherla.

Înainte de sfințirea sediului, ÎPS Părinte Andrei, alături de un numeros sobor de preoți și diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie, în biserica „Sfânta Treime” a parohiai ortodoxe Gherla III. În cadrul slujbei, la care au asistat peste 800 de credincioși din Gherla, pr. protopop Paul Isip a fost instalat ca preot paroh al acestei biserici, în urma ieșirii la pensie a părintelui Ioan Moraru. A fost oficiată și o hirotonie întru diacon a teologului Raul Vasile Pap, care va sluji o dată ce va fi hirotonit preot în parohia Ciceu Poieni din protopopiatul Beclean.

În cadrul predicii, Mitropolitul Clujului a vorbit despre drumul spre împărăția cerurilor, oferind credincioșilor exemple concrete și demne de urmat din viața Sfântului Siluan Athonitul.

La finalul Sfintei Liturghii au fost oferite distincții și diplome celor care s-au implicat în ridicarea noului sediu al protopopiatului Gherla. Părintele Paul Isip a primit Crucea Transilvană, pr. secretar Marius Ormenișan a fost ridicat la rangul de iconom, iar constructorul și proiectantul noii clădiri au primit ordinele „Sf. Martiri Năsăudeni” și „Sf. Pahomie de la Gledin”. Au fost oferite și alte diplome de aleasă cinstire tuturor ctitorilor și donatorilor.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Hramul Mănăstirii Maramureșene Bârsana

Hramul Mănăstirii Maramureșene Bârsana

Joi, 30 iunie 2016, când Biserica Ortodoxă cinsteşte Soborul Sfinţilor 12 Apostoli, Mănăstirea maramureșeană Bârsana și-a sărbătorit hramul. Sfânta Liturghie a început la ora 9, fiind oficiată de Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, Înalpreasfințitul...

80 de ani de la instalarea Episcopului Nicolae Colan la Cluj

80 de ani de la instalarea Episcopului Nicolae Colan la Cluj

Am încercat să-i facem un mic medalion înaintașului nostru Nicolae Colan. N-am rezumat exhaustiv activitatea lui, dar, ce mi s-a părut mai important, dragostea față de Cuvântul lui Dumnezeu, am subliniat-o. Și, în același timp, la această aniversare rotundă ne răsună...

Mesajul Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe

Mesajul Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe

Către poporul ortodox și toți oamenii de bună voință, Lăudăm și slăvim pe Dumnezeul „milelor și a toată mângâierea” pentru că ne-a învrednicit să petrecem săptămâna Cincizecimii (18-26 iunie 2016) în Creta, aici unde Apostolul Pavel și ucenicul său Tit au propovăduit...