Sinaxa stareților și starețelor, din Episcopia Sălajului

de | mart. 14, 2017 | Actualitatea religioasă

Marți, 14 martie 2017, la Centrul Eparhial al Episcopiei Sălajului, sub președinția Preasfințitului Părinte Petroniu, a avut loc Sinaxa stareților și starețelor mănăstirilor din Episcopia Sălajului. La această întâlnire au participat toți superiorii așezămintelor monahale din Eparhie.

În cuvântul rostit, Preasfinția Sa și-a exprimat bucuria întrunirii în acest cadru și a îndemnat pe monahii și monahiile prezenți la această adunare să continue cu râvnă împlinirea chemării asumate, felicitându-i pentru toate realizările. De asemenea, Preasfințitul Părinte Petroniu a prezentat, pe scurt, noutățile legate de viața monahală, apărute în Eparhie. Astfel, Preasfinția Sa a menționat înființarea Mănăstirii Tuturor Sfinților din Municipiul Zalău, care în prezent funcționează doar în acte, în continuare făcându-se demersuri în vederea procurării unui teren viabil pentru o asemenea lucrare și a Schitului „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din localitatea Stârciu.

Preacuviosul Părinte Arhim. Antonie Pința, Exarhul mănăstirilor din Episcopia Sălajului, a precizat că în cadrul inspecțiilor administrative, realizate în cursul anului, s-a observat faptul că în așezămintele monahale există o bună rânduială administrativă și gospodărească, precum și multă râvnă în cele spirituale. Pe lângă aceasta, Preacuvioșia Sa, care este și starețul nou înființatei Mănăstiri a Tuturor Sfinților din Zalău, a prezentat și situația în care se află în momentul de față așezământul monahal.

În continuare, au luat cuvântul toți cei prezenți, aducând în discuție dificultățile și încercările întâmpinate în activitatea duhovnicească și administrativ-gospodărească, dar și împlinirile și bucuriile din cadrul obștilor monahale în care aceștia viețuiesc, ne-a transmis secretarul eparhial, diaconul Ionică Torcoș.
Sinaxa s-a încheiat cu rostirea rugăciunii „Cuvine-se cu adevărat” și cu o agapă frățească oferită celor de față de către Preasfințitul Părinte Petroniu.

Ultimele articole

Pentru a scrie ceva care să miște, se cere mai întâi să citești mult, să asuzi mult, să te rogi mult, să iubești mult, să plângi mult | Poetul Traian Dorz

Pentru a scrie ceva care să miște, se cere mai întâi să citești mult, să asuzi mult, să te rogi mult, să iubești mult, să plângi mult | Poetul Traian Dorz

Poetul Traian Dorz: „Spun multora dintre cei care mi-au adus și mi-au arătat încercările lor poetice, că, pentru a scrie ceva care să miște și să rămână, se cere mai întâi să citești mult, să asuzi mult, să te rogi mult, să iubești mult, să plângi mult - și, mai ales,...

Dorința compulsivă de a avea ultimul cuvânt

Dorința compulsivă de a avea ultimul cuvânt

„Cel ce voiește să rămână biruitor într-o convorbire cuvântul său, să știe că suferă de boala diavolului, chiar dacă cuvântul său e adevărat. Și dacă face aceasta într-o convorbire cu cei deopotrivă cu el, va fi tămăduit poate de certarea celor mai mari. Dar dacă face...