Singura Biserică din România ocrotită de Sf. Paisie Aghioritul își serbează primul hram

de | iul. 9, 2016 | Actualitatea religioasă

Comunitatea minoritar românească și ortodoxă din satul clujean Săvădisla va trăi zilele acestea un moment istoric. Luni și marți, în 11 și 12 iulie 2016, ortodocșii din filia parohiei Vălișoara vor sărbători alături de preotul lor Mihai Ranta, dar și de Mitropolitul Andrei al Clujului primul hram al bisericii, ce se află sub ocrotirea Sfântului Paisie Aghioritul. Biserica paraclis a fost ridicată în mai puțin de un an și va deservi nevoile duhovnicești ale celor 50 de credincioși ortodocși ai acestei mici comunități ortodoxe, privată până acum de un locaș de rugăciune.

Lucrările realizate la noua biserică vor fi binecuvântate luni seara, în ajunul hramului, de la ora 18:00, de Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, care va oferi binecuvântarea sa și comunității ortodoxe din satul clujean Săvădisla. A doua zi, chiar de praznicul Sfântului Paisie Aghioritul, la Sfânta Liturghie va sluji un frumos sobor de preoți, ce fac parte din cercul preoțesc Florești, avându-l ca protos pe preacuviosul părinte Benedict Vesa, a declarat pentru radio Renașterea, părintele protopop de Cluj I, Dan Hognogi.

Părintele Paisie Aghioritul este unul dintre cei mai cunoscuți și iubiți sfinți ai secolului al XX-lea. Sfaturile lui duhovnicești, adunate într-o serie de volume de ucenicii săi, sunt foarte citite de creștini, mai cu seamă volumul „Cu durere și dragoste pentru omul contemporan”. A fost trecut în rândul sfinților de Patriarhia Ecumenică anul trecut, în luna ianuarie, iar Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât în ședința din 4 iunie 2015, înscrierea acestui sfânt și în calendarul liturghic românesc. Data de pomenire în calendarul bisericesc este 12 iulie, când Sfântul Paisie a trecut la cele veșnice.

Ultimele articole

Lansări de carte la Târgul de carte Gaudeamus

Lansări de carte la Târgul de carte Gaudeamus

Cartea „Îngrijirile paliative: de la teorie la empatie”, apărută anul acesta la Editura Renașterea a Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a fost lansată vineri, 15 aprilie 2022, în cadrul Târgului de carte Gaudeamus, care are loc în Piața Unirii din...

Klaus Kenneth, autorul convertit la Ortodoxie conferențiază la Cluj

Klaus Kenneth, autorul convertit la Ortodoxie conferențiază la Cluj

Acum 30 de ani, marele duhovnic Sofronie de la Essex îl ajuta să se convertească la Ortodoxie. Miercuri, 28 octombrie 2015, Klaus Kenneth, autorul care a impresionat milioane de oameni cu mărturiile din volumul „Două milioane de kilometri în căutarea Adevărului” vine...

Zi de sărbătoare la Cehu Silvaniei

Zi de sărbătoare la Cehu Silvaniei

Duminică, 25 octombrie 2015, Preasfințitul Părinte Petroniu a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din orașul Cehu Silvaniei. Alături de Preasfinția Sa au slujit Preacucernicul Părinte Ștefan Lucaciu, protopopul Zalăului și...

Ideea de voluntariat, promovată de Biserică printre tinerii bistrițeni

Ideea de voluntariat, promovată de Biserică printre tinerii bistrițeni

Asociația Tinerilor Creștini Ortodocși „Sfinții Martiri Năsăudeni” organizează în perioada 5 - 8 noiembrie 2015, la Sângeorz-Băi, o tabără de pregătire a voluntarilor, intitulată „Cu voluntariatul în tabere nu-i de joacă! Fii pregătit!”. Pe perioada celor 4 zile de...