„Slobozî-ne gazdă-n casă”, colindători din trei judeţe au vestit Naşterea Domnului la Mărişelu

de | dec. 30, 2022

Cea de-a IX-a ediţie a Festivalului Naţional de Colinde şi Obiceiuri de Iarnă „Slobozî-ne gazdă-n casă”, organizat de Parohia Ortodoxă şi Primăria Mărişelu, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, a început la Biserică, unde Sfânta Liturghie a fost săvârşită de exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Clujului, arhimandritul Dumitru Cobzaru, alături de un sobor de preoți și diaconi. Răspusurile liturgice au fost date de corul parohial din Spermezeu.

În cuvântul de invățătură, părintele Dumitru Cobzaru a prezentat celor prezenți viața și martiriul Sfântului Arhidiacon Ștefan, întâiul mucenic.

A urmat apoi parada portului popular în răsunet de colinde de la şcoala din localitate până la Căminul Cultural.
Deschiderea oficială a festivalului a fost făcută de iniţiatorul acestuia, preotul Aurelian Poptean, primarul Horea Petruţ şi arhimandritul Dumitru Cobzaru, care au mulţumit pentru prezenţă tuturor formaţiilor, urându-le în acelaşi timp credincioşilor sărbători cu pace şi bucurii.

Juriul festivalului, format din Vasile V. Filip – preşedinte, Menuţ Maximinian, Cornelia Ardelean şi Cristina Bălan, a urmărit autenticitatea colindelor, interpretarea, prezenţa scenică şi costumul popular. În urma jurizării, Trofeul festivalului a fost câştigat de Grupul de colindători din Mărişel – Cluj, locul I – Ansamblul „Someşul” Beclean, locul II – Ruştior, locul III – Spermezeu (coordonator preot Simion Buta, alături de fiica lui, Simona Buta), iar premii speciale au obţinut „Obiceiul belciugarii” de la Ilva Mare şi grupurile de colindători din Frata, Albeşti, Achiud ( coordonator preot Vasile Moldovan şi preoteasa Veronica Moldovan), Feldru (coordonator preot Ioan Clapa), „Spice” (coordonator Anamaria Marti), dar şi din localitatea gazdă.

Evenimentul a fost prezentat de Iulia Merca, iar colindătorii ai fost răsplătiţi cu colăcei de către Iosif Ciunterei.
Colindul străbun a fost cântat atât de artişti, cât şi de spectatorii ce au umplut sala Căminului Cultural, fiind una dintre cele mai frumoase manifestări ce se derulează în această perioadă în judeţul Bistrița-Năsăud.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Hramul Parohiei Dej 3 – Dealul Florilor

Hramul Parohiei Dej 3 – Dealul Florilor

Marți, 30 ianuarie 2024, în ziua de prăznuire a Sfinților Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, Parohia Dej 3 - Dealul Florilor și-a prăznuit hramul. Din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei,...

Final de campanie „De Crăciun, dăruiește și fii bun!”

Final de campanie „De Crăciun, dăruiește și fii bun!”

  În urma campaniei filantropice „De Crăciun, dăruiește și fii bun!”, inițiată de Serviciul de Asistență Comunitară, din cadrul Protopopiatului Ortodox Român Gherla, a fost adusă bucurie și speranță copiilor care provin din familii defavorizate, cu risc de...

Ziua Natională a Romaniei la Dej

Ziua Natională a Romaniei la Dej

Ziua Natională a Romaniei a fost marcată la Dej prin momente solemne, depuneri de coroane, retragerea cu torțe a militarilor, defilarea și prezentarea tehnicii de luptă în Piața Bobâlna. Manifestările au debutat cu prezentarea onorului, intonarea Imnului Național și...