Sprijin pentru copiii defavorizaţi, la Gherla

de | mai 14, 2016

Asociaţia „Filantropia Ortodoxă” filiala Gherla, împreună cu profesori şi tineri voluntari din municipiu, sprijină 12 copii care provin din familii defavorizate. În cadrul Centrului „Sfântul Stelian” din Gherla, 12 copii din clasele I-IV beneficiază, de luni până vineri, între orele 12.00-16.00, de suport educaţional, o masă caldă şi de diferite activităţi recreative şi de socializare. Asigurarea meniului pentru cei 12 copii se ridică la suma de 60 de lei pe zi. Astfel, cei care vor să se alăture proiectului şi vor să-i sprijine pe aceşti tineri, sunt aşteptaţi la sediul Protopopiatului Gherla din strada Bobâlna, conform celor precizate de Elena Gheberta, asistent social în cadrul Protopopiatului Gherla.

„Toţi copiii merită şansa de a deveni adulţi educaţi şi membri activi ai societăţii, indiferent de mediul în care s-au născut. Sperăm să dăm dovadă de dragoste şi implicare şi de această dată şi, astfel, să facem fericiţi cât mai mulţi copii”, a spus Elena Gheberta.

Asociația Filantropia Ortodoxă, filiala Gherla, cu sprijinul Parohiei „Sfântul Nicolae” din municipiu, a înfiinţat centrul la începutul lunii aprilie a acestui an.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Hramul parohiei Sălișca din Protopopiatul Dej

Hramul parohiei Sălișca din Protopopiatul Dej

În Duminica a XII-a după Rusalii credincioșii din Parohia Sălisca, Protopopiatul Dej, și-au serbat cu anticipație hramul bisericii: „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”, prăznuit în Biserica Ortodoxă în 29 august. Cu acest prilej, cu binecuvântarea...

Tabăra „O zi de neuitat” în Parohiile Maieru I și II

Tabăra „O zi de neuitat” în Parohiile Maieru I și II

În ziua de 17 august 2023, Parohia Ortodoxă Maieru II, în colaborare cu Parohia Ortodoxă Maieru I, a organizat tabăra intitulată “O zi de neuitat”, pentru tinerii din localitate. Evenimentul a debutat cu rugăciunea de dimineață, săvârșită în Biserica “Sfântul...

Tabăra Ortodoxă ,,VACANȚĂ ÎN PRIDVORUL BISERICII” la Dumbrăveni

Tabăra Ortodoxă ,,VACANȚĂ ÎN PRIDVORUL BISERICII” la Dumbrăveni

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Arhiepiescop și Mitropolit Andrei, Parohia Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil" din Dumbrăveni, județul Bistrița Năsăud a organizat Tabăra de vară intitulată "Vacanță în pridvorul Bisericii". 70 de copii și tineri din...