Stanisław Moniuszko – compozitor polonez

Stanisław Moniuszko este un compozitor polonez foarte apreciat la nivel național. Este considerat fondatorul școlii naționale poloneze de operă. Compozițiile sale, deși cunoscute în special în Polonia au reușit să-și facă loc și în repertoriul muzical al orchestrelor din alte țări.

Stanisław Moniuszko s-a născut la data de 5 mai 1819  într-o familie nobilă din Ubiel, localitate în apropiere de Minsk. Părinții săi erau oameni cultivați. Educația muzicală primită au transmis-o și fiului lor. Primele lecții în materie de muzică le primește de la mama lui.  Apoi, după ce familia sa s-a mutat în Minsk a studiat cu Dominik Dziewanowski. Apoi, între anii 1827-1830 a studiat cu August Freyer în Varșovia. Între anii 1837-1839 a plecat în Germania pentru a studia la Conservatorul din Berlin. În această perioadă s-a concentrat în special  asupra studiilor de compoziție și de dirijat coruri. A fost elevul lui Friedrich Rungenhagen.

În anul 1840 s-a căsătorit cu  Aleksandra Müllerówna și s-a stabilit în Vilnius, unde lucra ca organist la biserica Sf. Ioan. În paralel era implicat în mai multe proiecte muzicale. Organiza concerte de opere și operete în saloane private, și de asemenea dădea lecții de muzică private copiilor de nobili.

Compozitorul a avut de înfruntat numeroase dificultăți economice, mai ales după ce familia sa a devenit numeroasă. Atunci când s-a ajuns să fie 10 copii, erau zile când în jurul mesei de prânz la soții Moniuszko se adunau și 18 persoane, inclusiv doicile și servitorii.

Pentru că interacționa cu mulți nobili și aceștia îi apreciau compozițiile muzicale, în anul 1850 a devenit dirijorul teatrului municipal.

În anul 1858, noua variantă a operei sale „Halka” a prins succes. Noua  sa reputație l-a propulsat în postul de dirijor al Operei Mari din Varșovia. A rămas în această funcție până când a trecut la cele veșnice. Din anul 1864 a fost profesor de compoziție și instrumentație la Institutul de muzică din Varșovia.

Opera sa combină mai multe stiluri. Este plină de folclor polonez, bielorus și lituanian. De asemenea în stilul său clasic polonez se pot observa influențe intaliene, ruse și germane.

A trecut la cele veșnice în data de 4 iunie 1872, în urma unui atac de cord. Înmormântarea sa a dovedit cât era de apreciat de toate păturile sociale. S-au adunat 60 de mii de persoane ca să-l întâmpine pe ultimul drum.

În cele ce urmează vă invit să ascultăm Mazurka din opera „Castelul vrăjit „, interpretată de Orchestra KAMERTON, dirijor Malgorzata Kobierska.

Surse:

https://moniuszko200.pl/en/biography-of-stanislaw-moniuszko

https://ro.wikipedia.org/wiki/Stanis%C5%82aw_Moniuszko

https://culture.pl/en/artist/stanislaw-moniuszko

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Stanisław Moniuszko - compozitor polonez
Loading
/
Protoiereul Alexie Toth – sfântul emigranților|EPISCOPUL BENEDICT

Protoiereul Alexie Toth – sfântul emigranților|EPISCOPUL BENEDICT

Credinţa este un dar, o putere și un far călăuzitor, dar este și o căutare permanentă. Ceea ce înseamnă că are un dublu caracter, pe de o parte, este ceva stabil, fix și sigur, iar, pe de altă parte, are o înfăţișare mișcătoare, în sensul unei neliniști, cercetări sau...

PĂRINTELE IOANICHIE BĂLAN (10 februarie 1930 – 22 noiembrie 2007)

PĂRINTELE IOANICHIE BĂLAN (10 februarie 1930 – 22 noiembrie 2007)

Părintele Ioanichie Bălan este unul dintre cei mai cunoscuți călugări-cărturari din întreaga țară, un impresionant număr de creații proprii ale acestuia văzând lumina tiparului între anii 1980 și 2008. Părintele Ioanichie Bălan s-a născut la data de 10 februarie 1930...

Cădelniţa și tămâia – Cezar Login

Cădelniţa și tămâia – Cezar Login

Tămâia este privită ca unul dintre elementele caracteristice ale celebrărilor liturgice creştine. Însă folosirea tămâiei este mult mai veche. Este atestată în cultul Vechiului Testament (Ieş. 30, 1-8; Lev. 16, 12 etc.), în alte religii şi chiar în scopuri civile,...