Te Deum în biserici de Ziua Naţională a României

de | nov. 29, 2021 | Actualitatea religioasă

Biroul de presă al Patriarhiei Române transmite un detalii privind celebrarea Zilei Naționale în bisericile ortodoxe.

Comunicatul de presă:


Te Deum în bisericile ortodoxe de Ziua Naţională a României

De Ziua Naţională a României, miercuri, 1 decembrie 2021, după Sfânta Liturghie, în catedralele eparhiale, bisericile parohiale şi mânăstirești din ţară şi străinătate va fi oficiată slujba de mulţumire pentru libertatea şi unitatea neamului românesc, precum şi de cinstire a eroilor care au înfăptuit Marea Unire naţională a românilor în anul 1918.

Reamintim că pentru a cinsti memoria eroilor români a fost edificată şi Catedrala Națională din București cu hramurile Înălțarea Domnului – Ziua eroilor şi Sfântul Apostol Andrei cel întâi chemat, Ocrotitorul spiritual al României.

La Catedrala Patriarhală, slujba de Te Deum va fi săvârșită începând cu ora 12.00.

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

Foto credit: Basilica.ro

Ultimele articole

Daniel Turcea

Daniel Turcea

Daniel Turcea s-a născut la Târgu-Jiu, la 22 iulie 1945. Este primul dintre cei patru copii ai lui Gheorghe Turcea, colonel, și ai Mariei, profesoară de matematică. Și-a petrecut copilăria și adolescența la Pitești, vârste de la i se vădește deja o inteligență...

Sfântul Apostol Bartolomeu, cinstit în mod deosebit de clujeni

Sfântul Apostol Bartolomeu, cinstit în mod deosebit de clujeni

Parohia „Înălțarea Sfintei Cruci” din Cluj-Napoca și-a serbat joi, 11 iunie 2015, cel de-al doilea hram, „Sfântul Apostol Bartolomeu”. Hramul a fost instituit anul trecut, o dată cu binecuvântarea lucrărilor de reabilitare a bisericii.   În cinstea ocrotitorului...

Preoții din protopopiatul Gherla, reuniți în ședință

Preoții din protopopiatul Gherla, reuniți în ședință

Luni 8 iunie 2015, în Biserica „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” din municipiul Gherla, a avut loc şedinţa lunară a preoţilor din Protopopiatul Ortodox Gherla. Invitaţii evenimentului au fost părintele Dorel Gălan, consilierul Liciniu Câmpean şi doamna Adela...

Ședință lunară în protopopiatul Cluj II

Ședință lunară în protopopiatul Cluj II

Preoții din municipiul Cluj-Napoca au fost informați asupra pericolelor care stau la baza internetului și a rețelelor de socializare. Ei au asistat marți, 9 iunie 2015, în cadrul ședinței lunare, la o prelegere susținută de scriitorul Cornel Udrea pe tema singurătății...

Resfințirea bisericii din Parohia Sălăjeni

Resfințirea bisericii din Parohia Sălăjeni

Duminică, 7 iunie 2015, credincioșii parohiei Sălăjeni, din Episcopia Sălajului, au îmbrăcat haine de sărbătoare. În această zi, biserica cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil a fost resfințită de către Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului. În...