Timotei Cipariu – lingvist, istoric și luptător pentru dreptate

Timotei Cipariu a fost  un erudit român profund implicat în emanciparea neamului românesc. A fost preot greco catolic, profesor de materii teologice și laice, se remarcă prin activitatea sa de filolog, istoric și lingvist român. A fost președintele Asociației Transilvane pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român. A fost membru fondator al Academiei Române. Pe lângă iluminarea minților celor pe care îi învăța, s-a implicat pentru neamul său și într-un cadru îi poate ajuta pe toți românii.  S-a implicat în Revoluția pașoptistă și a devenit ulterior politician.

Timotei Cipariu s-a născut la data de 21 februarie 1805 la Pănade, în comitatul Târnava-Mică.  Toate studiile și le-a făcut la Blaj. După terminarea studiilor gimaziale, între 1820 și 1822 studiază filozofia, apoi din 1822 până în anul 1825 studiază teologia. Între 1825 și 1827 a fost profesor la Gimnaziul din Blaj.În anul 1827 este hirotonit preot greco-catolic.  În anul 1828 devine profesor de filosofie, iar între 1834 și 1842 profesor de Dogmatică, apoi de Studii biblice la Seminar. Era de asemenea conducător al tipografiei Diecezane.  Între 1854 și 1875 a fost director al Gimnaziului și inspector al școlilor din oraș. În această perioadă a avut un rol important în dezvoltarea învățământului românesc din Transilvania.  A alcătuit manuale de gramatică, poetică și limba latină și a tradus din limba germană un manual de filozofie și un tratat de bune maniere.

Timotei Cipariu era un iubitor de cultură.  La vârsta de 14 ani cunoștea operele lui Vergiliu și Ovidiu în limba latină. La vârsta de 16 ani știa pe de rost pasaje în greacă veche din Iliada și Odiseea. A învățat singur araba, pe care o stăpânea foarte bine. Spre sfârșitul vieții știa circa 15 limbi străine. Cunoașterea atâtor limbi străine l-a ajutat să se familiarizeze cu multe culturi ale lumii. Biblioteca sa personală era una din cele mai importante din Europa Centrală. Deținea rarități precum cărți în arabă, persană, siriacă, manuscrise în diverse limbi și chiar și tăblițe în unicat, pe care Theodor Mommsen, un istoric german a venit pentru a le studia.  Pe plan literar a publicat o lungă serie studii asupra limbii și gramaticii române. A avut un rol fundamental în stabilirea principiilor de ortografie a limbii noastre. Pe lângă activitatea de lingvist, trebuie să amintim și de bogata sa activitate de istoric. Prin studiile sale a căutat să dovedească drepturile poporului român  prin argumente istorice. De asemenea demostra în tezele sale că suntem descendenți ai romanilor stabiliți pe meleagurile noastre.  O altă latură a sa este cea de jurnalist. A fost unul din pionierii ziaristicii românești din Transilvania. Publica în periodicele înființate și conduse de el și a colaborat cu ziarul Foaia pentru minte, inimă și literatură din Brașov.

Pe plan politic, Timotei Cipariu a participat la Marea Adunare Naţională de la Blaj din 3-5 mai 1848. A ocupat un rol de frunte în această mișcare întrucât era  unu din cei 10 secretari ai acesteia. A fost ales de adunarea de la Blaj ca să meargă la Viena pentru a prezenta împăratului doleanţele românilor.  În anul 1850 a ajuns deputat la Viena şi a luptat pentru drepturile politice ale românilor. După încheierea revoluţiei din Ardeal a fost deputat în Dieta transilvăneană de la Sibiu, între anii 1863-1864.

Timotei Cipariu pleacă din această lume în data de 3 septembrie  1887. A fost înmormântat în curtea bisericii „Sfinţii Arhangheli”, numită şi Biserica Grecilor, din Blaj. Personalitate enciclopedică, a luptat pentru emanciparea poporului român, pe care îl iubea. Dădea dovadă de un patriotism profund, pentru care a fost apreciat de contemporanii săi. Timotei Cipariu și-a folosit darurile primite de la Dumnezeu pe două planuri. În primul rând, a luminat mințile multor oameni. A fost un profesor, director și inspector școlar foarte implicat în ridicarea calității învățământului. A depus eforturi ca sistemul școlar să devină din ce în ce mai bun. Pentru cei care și-au terminat studiile, publică cercetările sale lingvistice și istorice. Astfel își extinde activitatea didactică și  asupra celor care nu sunt elevii săi. Pe plan politic, a ajutat pe tot românul, indiferent dacă știa carte sau nu. A luptat pentru drepturile românilor, care, la acea vreme erau oropsiți și discriminați de conducerea străină.

 

Surse:

D. Macrea, „Timotei Cipariu” în Limba Română, An IV, Nr.2 martie-aprilie, Editura Academiei Republicii Populare Române, 1955, pp. 5-12, http://dspace.bcu-iasi.ro/static/web/viewer.html?file=http://dspace.bcu-iasi.ro/bitstream/handle/123456789/1120/Macrea%2c%20D.%2c%20Timotei%20Cipariu%2c%20Limba%20Romana%2c%20An%20IV%2c%20Nr.%202%20martie-aprilie%201955%2c%20p.%205-12.pdf?sequence=1&isAllowed=y

https://www.notabn.ro/cine-a-fost-timotei-cipariu/

https://www.unitischimbam.ro/timotei-cipariu/

http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Timotei_Cipariu

 

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Timotei Cipariu – lingvist, istoric și luptător pentru dreptate
Loading
/
Robert Delaunay – pictor francez

Robert Delaunay – pictor francez

Robert Delaunay este un artist care a pictat în mai multe stiluri. Mai întâi picta în stil neo-impresionist, după care a pornit mișcarea orfistă în artă. Este reprezentantul principal al acestui curent. De asemenea a creat împreună cu soția sa, Sonia, simultaneismul....

Barbu Ștefănescu Delavrancea – scriitor cu un talent deosebit

Barbu Ștefănescu Delavrancea – scriitor cu un talent deosebit

Scriitor, orator și avocat român, membru al Academiei Române și primar al Capitalei. Este tatăl pianistei și scriitoarei Cella Delavrancea, precum și al arhitectei Henrieta (Riri) Delavrancea, una dintre primele femei-arhitect din România. Acesta este Barbu Ștefănescu...

Camil Petrescu – inițiatorul modernismului

Camil Petrescu – inițiatorul modernismului

Camil Petrescu a fost un romancier, dramaturg, doctor în filozofie, nuvelist și poet. Este inițiatorul romanului modern. S-a născut în luna aprilie 1894, în București. A rămas orfan de mic de ambii părinți și a fost crescut de o doică din familia subcomisarului de...

Giuseppe Tartini – violonist talentat, șlefuit prin muncă

Giuseppe Tartini – violonist talentat, șlefuit prin muncă

Giuseppe Tartini este unul din cei mai mari violoniști ai secolului al XVIII-lea, alături de Vivaldi și Veracini.  Încă de tânăr impresiona prin talentul său la vioară. Acest talent a fost amplificat prin studiu. Toată viața a studiat muzică pentru a deveni tot mai...

Amza Pellea – cel mai îndrăgit oltean al României

Amza Pellea – cel mai îndrăgit oltean al României

Actor incomparabil de film, radio, teatru, televiziune și voce, care are locul lui în istoria artelor spectacolului din România. Este foarte cunoscut datorită rolului memorabi de Nea Mărin, care i-a relevat atât de bine disponibilitățile sale pentru comedie. Totodată,...

Gheorghe Zamfir – artistul fără egal al naiului

Gheorghe Zamfir – artistul fără egal al naiului

Naist și compozitor român; s-a exprimat artistic printr-un instrument aproape uitat (naiul) și a reușit să cucerească aplauzele întregii planete. A modificat forma, construcția și tehnica naiului, lărgindu-i considerabil paleta de interpretare. A introdus naiul în...