Timotei Cipariu – lingvist, istoric și luptător pentru dreptate

Timotei Cipariu a fost  un erudit român profund implicat în emanciparea neamului românesc. A fost preot greco catolic, profesor de materii teologice și laice, se remarcă prin activitatea sa de filolog, istoric și lingvist român. A fost președintele Asociației Transilvane pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român. A fost membru fondator al Academiei Române. Pe lângă iluminarea minților celor pe care îi învăța, s-a implicat pentru neamul său și într-un cadru îi poate ajuta pe toți românii.  S-a implicat în Revoluția pașoptistă și a devenit ulterior politician.

Timotei Cipariu s-a născut la data de 21 februarie 1805 la Pănade, în comitatul Târnava-Mică.  Toate studiile și le-a făcut la Blaj. După terminarea studiilor gimaziale, între 1820 și 1822 studiază filozofia, apoi din 1822 până în anul 1825 studiază teologia. Între 1825 și 1827 a fost profesor la Gimnaziul din Blaj.În anul 1827 este hirotonit preot greco-catolic.  În anul 1828 devine profesor de filosofie, iar între 1834 și 1842 profesor de Dogmatică, apoi de Studii biblice la Seminar. Era de asemenea conducător al tipografiei Diecezane.  Între 1854 și 1875 a fost director al Gimnaziului și inspector al școlilor din oraș. În această perioadă a avut un rol important în dezvoltarea învățământului românesc din Transilvania.  A alcătuit manuale de gramatică, poetică și limba latină și a tradus din limba germană un manual de filozofie și un tratat de bune maniere.

Timotei Cipariu era un iubitor de cultură.  La vârsta de 14 ani cunoștea operele lui Vergiliu și Ovidiu în limba latină. La vârsta de 16 ani știa pe de rost pasaje în greacă veche din Iliada și Odiseea. A învățat singur araba, pe care o stăpânea foarte bine. Spre sfârșitul vieții știa circa 15 limbi străine. Cunoașterea atâtor limbi străine l-a ajutat să se familiarizeze cu multe culturi ale lumii. Biblioteca sa personală era una din cele mai importante din Europa Centrală. Deținea rarități precum cărți în arabă, persană, siriacă, manuscrise în diverse limbi și chiar și tăblițe în unicat, pe care Theodor Mommsen, un istoric german a venit pentru a le studia.  Pe plan literar a publicat o lungă serie studii asupra limbii și gramaticii române. A avut un rol fundamental în stabilirea principiilor de ortografie a limbii noastre. Pe lângă activitatea de lingvist, trebuie să amintim și de bogata sa activitate de istoric. Prin studiile sale a căutat să dovedească drepturile poporului român  prin argumente istorice. De asemenea demostra în tezele sale că suntem descendenți ai romanilor stabiliți pe meleagurile noastre.  O altă latură a sa este cea de jurnalist. A fost unul din pionierii ziaristicii românești din Transilvania. Publica în periodicele înființate și conduse de el și a colaborat cu ziarul Foaia pentru minte, inimă și literatură din Brașov.

Pe plan politic, Timotei Cipariu a participat la Marea Adunare Naţională de la Blaj din 3-5 mai 1848. A ocupat un rol de frunte în această mișcare întrucât era  unu din cei 10 secretari ai acesteia. A fost ales de adunarea de la Blaj ca să meargă la Viena pentru a prezenta împăratului doleanţele românilor.  În anul 1850 a ajuns deputat la Viena şi a luptat pentru drepturile politice ale românilor. După încheierea revoluţiei din Ardeal a fost deputat în Dieta transilvăneană de la Sibiu, între anii 1863-1864.

Timotei Cipariu pleacă din această lume în data de 3 septembrie  1887. A fost înmormântat în curtea bisericii „Sfinţii Arhangheli”, numită şi Biserica Grecilor, din Blaj. Personalitate enciclopedică, a luptat pentru emanciparea poporului român, pe care îl iubea. Dădea dovadă de un patriotism profund, pentru care a fost apreciat de contemporanii săi. Timotei Cipariu și-a folosit darurile primite de la Dumnezeu pe două planuri. În primul rând, a luminat mințile multor oameni. A fost un profesor, director și inspector școlar foarte implicat în ridicarea calității învățământului. A depus eforturi ca sistemul școlar să devină din ce în ce mai bun. Pentru cei care și-au terminat studiile, publică cercetările sale lingvistice și istorice. Astfel își extinde activitatea didactică și  asupra celor care nu sunt elevii săi. Pe plan politic, a ajutat pe tot românul, indiferent dacă știa carte sau nu. A luptat pentru drepturile românilor, care, la acea vreme erau oropsiți și discriminați de conducerea străină.

 

Surse:

D. Macrea, „Timotei Cipariu” în Limba Română, An IV, Nr.2 martie-aprilie, Editura Academiei Republicii Populare Române, 1955, pp. 5-12, http://dspace.bcu-iasi.ro/static/web/viewer.html?file=http://dspace.bcu-iasi.ro/bitstream/handle/123456789/1120/Macrea%2c%20D.%2c%20Timotei%20Cipariu%2c%20Limba%20Romana%2c%20An%20IV%2c%20Nr.%202%20martie-aprilie%201955%2c%20p.%205-12.pdf?sequence=1&isAllowed=y

https://www.notabn.ro/cine-a-fost-timotei-cipariu/

https://www.unitischimbam.ro/timotei-cipariu/

http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Timotei_Cipariu

 

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Timotei Cipariu – lingvist, istoric și luptător pentru dreptate
Loading
/
Stareța Macrina Vassopoulos și „înrudirea spirituală”

Stareța Macrina Vassopoulos și „înrudirea spirituală”

Dacă nașterea fizică te plasează într-o familie, într-o înrudire de neam, care îți oferă o anume identitate, o istorie și o geografie specifică, și mai vădit se întâmplă atunci când ne referim la nașterea duhovnicească și creșterea care vine în consecință. Înrudirea...

AUDIO Biserica de lemn din Dângăul Mic

AUDIO Biserica de lemn din Dângăul Mic

Biserica de lemn „Pogorârea Sfântului Duh” din Dângăul Mic, comuna Căpușu Mare, încadrată ca monument istoric, datează din a doua jumătate a  secolului al XVIII-lea (1764) și este ascunsă privirilor printre brazii din cimitirul satului. Beneficiind de prezența câtorva...

„BLAGA” – Un nume pentru România (I)

„BLAGA” – Un nume pentru România (I)

DATE VECHI ȘI NOI PRIVITOARE LA GENERAȚIILE UNEI FAMILII ROMÂNEȘTI DIN LANCRĂM De-a lungul istoriei, de pe meleagurile albastrului Lancrăm, au pornit în lume personalități de marcă, nume ale vieții culturale și științifice românești, precum Ioan Pavel, Dorin Pavel,...

Mihail Sturza (24 aprilie 1794 – 8 mai 1884)

Mihail Sturza (24 aprilie 1794 – 8 mai 1884)

Mihail Sturdza vede lumina zilei la data de 24 aprilie 1794 în Iași, fiind fiul renumitului logofăt Grigore Sturdza și al Mariei Calimah, fiica unui domnitor. Mihail a primit o educație aleasă cu influențe franceze și săsești, de la Christian Flechtenmacher și de la...

MIRCEA ELIADE (13 martie 1907 – 22 aprilie 1986)

MIRCEA ELIADE (13 martie 1907 – 22 aprilie 1986)

Mircea Eliade vede lumina zilei la data de 13 martie 1907 la București într-o familie cu trei copii. Istoria numelui acestei mari personalități este una foarte interesantă: într-o zi, tatăl său, Gheorghe Ieremia, pentru a cinsti memoria renumitului scriitor Ion...