Tinerii parohiei bistrițene Hălmăsău au primit rechizite din partea Asociației Impact

de | oct. 2, 2017

Tinerii din parohia Hălmăsău, protopopiatul Beclean, s-au întâlnit sâmbătă, 30 septembrie 2017, cu voluntarii Asociației Impact Bistrița. Potrivit părintelui paroh Doru-Constantin Zaharie, în vară, copiii și-au pus diverse dorințe, iar acum li s-au împlinit. Ei au primit biciclete, ghiozdane, rechizite, role și mingi. Bucuria a fost mare, iar zâmbetele au fost pe măsură.

Apoi, împreună cu tinerii voluntari ai asociației, copiii s-au jucat, iar la final, Diana Moldovan președintele Asociației Impact, le-a adresat câteva cuvinte de incurajare. De asemenea, părintele Doru-Constantin Zaharie le-a vorbit copiilor despre jertfa care se află în spatele oricărui lucru, despre recunoștință și despre faptul că trebuie sa aibă credința că Dumnezeu le este alături celor care își îndeplinesc îndatoririle.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Întâlnirea cercului pastoral Cetatea Ciceului

Întâlnirea cercului pastoral Cetatea Ciceului

În duminica a cincea din Postul Mare a avut loc în Parohia Bața, Protopopiatul Beclean, întâlnirea preoților din cercul pastoral al Cetății Ciceului. De la ora 16.00 s- a săvârșit Taina Sfântului Maslu la care au participat numeroși credincioși, după care pr....

Întâlnirea cercului preoțesc Feleac-Vâlcele

Întâlnirea cercului preoțesc Feleac-Vâlcele

În data de 25 martie 2018, cu ocazia Sărbătorii Buneivestiri în Parohia Ortodoxă Vâlcele a avut loc întâlnirea cercului preoţesc Feleac-Vâlcele, ocazie cu care de la ora 16 în Biserica parohială cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” a fost săvârşită Taina...

Virtuțiile creștine, prezentate elevilor din Mociu

Virtuțiile creștine, prezentate elevilor din Mociu

Mai mulți elevi din clasa a VIII-a de la Școala Gimnazială din localitatea clujeană Mociu au aflat mai multe despre virtuțiile creștine. Ei au luat parte la o prelegere pe această temă,  susținută de părintele Iustin Câmpean de la  parohia ortodoxă Mociu I. În cadrul...