Cum a apărut Filocalia?
Părinții au strâns la un loc experiențele duhovnicești, faptele minunate, teologia și sfaturile pe care întâlnit la sfinții lor contemporani, rezultând astfel o culegere de gânduri și fapte îndreptate spre Dumnezeu. De la an la an, de la epocă la epocă, au fost adăugate mărturiile sfinților care l-au căutat în liniștea rugăciunii pe Dumnezeu: Maxim Mărturisitorul, Sfântul Ioan Scărarul, Sfântul Isaac Sirul, Varsanufie și Ioan, Avva Isaia și Sfântul Simeon Noul Teolog.
Într-o perioadă istorică ce se întinde pe o durată de câteva secole se crease așadar un adevărat tezaur, o adevărată moștenire a sfinților. Cu toate acestea, datorită diferitelor tradiții legate de geografie, de distanța fizică dintre centrele creștine, de limbile în care circulau acele comori ale ortodoxiei și care limitau oarecum accesul spre cunoașterea lor, s-a simțit nevoia alcătuirii unei colecții comune, unitare. Acest lucru a fost realizat abia în secolul al XVIII-lea, de Sfântul Nicodim Aghioritul (1749-1809) și de episcopul Macarie din Corint (1731-1805). Aceștia au strâns toate mărturiile într-o singură colecție, care a văzut lumina tiparului la Veneţia, în 1872, sub numele de Filocalia sfintelor nevoințe ale desăvârșirii.
Traducerile românești ale Filocaliei
În secolul al XVIII-lea, Filocalia avea deja rădăcini puternice în Moldova, prin lucrarea Sfântului Paisie Velicicovschi (1722-1794). Acesta, după studii la Poltava și Kiev, se stabilește la Muntele Athos (1746-1763) și apoi în Moldova, întâi la Dragomirna, apoi la Secu și, în cele din urmă, în lavra Moldovei – Mănăstirea Neamț. Este socotit îndrumător al vieții monahale din Moldova, fiind numit de către izvoarele vremii „înnoitorul vieții duhovnicești”.
Așa cum ne mărturisesc ucenicii, în documente ce au ajuns până la noi, Sfântul era ziua la slujbele liturgice și la muncile fizice, iar noaptea se îndeletnicea cu cărțile. Iată ce scria Sfântul Paisie despre munca sa la Filocalie: „Văzând în frățimea (comunitatea) noastră mare foame de cuvântul lui Dumnezeu, punându-mi nădejdea în Domnul care înțelepțește orbii, m-am hotărât să aduc la lumină Sfânta Filocalie a Răsăritului. Astfel, am îndreptat din limba elinească în cea slavonă și moldovenească următoarele cărți ale lui Isihie, a lui Diadoh, ale lui Macarie, Filothei, Nil, Talasie, Grigorie Sinaitul și Simeon Noul Teolog. Dacă-mi va ajuta Dumnezeu, căci sunt aproape orb și fără vedere, mă ostenesc a găti dumnezeiasca Filocalie a Svintelor nevoințe”.
Astăzi, nu ni se pare mare lucru redactarea unei cărți. Dar, trebuie să ținem seama că Sfântul Paisie a terminat prima Filocalie ortodoxă cu mult înainte de inventarea mijloacelor moderne de traducere, cercetare și tipărire. Bătrân și aproape orb, Sfântul Paisie a redactat un manuscris de aproximativ 500 de pagini, care ulterior a fost copiat și răspândit în toată lumea ortodoxă.
Filocalia Sfântului Paisie a devenit centrul vieții monastice de la Neamț – acolo unde viețuiau nici mai mult, nici mai puțin de o mie de călugări. Ca într-o adevărată academie a rugăciunii, în fiecare zi, afară de Duminici și praznice împărătești, frații se adunau la trapeză, erau aprinse lumânări și se citea din Filocalia starețului Paisie. O școală a desăvârșirii, Filocalia nemțeană, prima din întreaga Ortodoxie, a influențat o întreagă epocă.
Cine este numit „părintele Filocaliei românești”?
Chiar dacă nu este primul traducător al Filocaliei în limba română, totuși cel care este supranumit „părintele Filocaliei românești” e părintele profesor Dumitru Stăniloae, un om care a dus o viață curată și sfântă.
Părintele s-a născut în 16 noiembrie 1903, în Vlădeni, judeţul Braşov. După terminarea studiilor la Facultatea de Teologie din Cernăuţi (1923-1927), unde a obţinut şi doctoratul în anul 1928, va fi trimis de mitropolitul Nicolae Bălan la studii de specializare pentru Dogmatică şi Istoria bisericească la Facultăţile de Teologie din Atena (1927-1928), München şi Berlin (1928-1929). Pe lângă acestea va intreprinde câteva călătorii de studii şi documentare la Paris şi Belgrad. Reîntors de la studii va fi numit profesor de Dogmatică la Academia teologică „Andreiană” din Sibiu, unde a predat până în anul 1946, când va fi transferat la cerere la Facultatea de Teologie din Bucureşti, unde a activat până în anul 1973 – cu o întrerupere între 1958-1963 când a suferit o detenţie în închisorile comuniste.
Ziua de 5 octombrie 1993 a însemnat trecerea la cele veşnice a părintelui profesor Dumitru Stăniloae. Mitropolitul Ardealului, Dr. Antonie Plămădeală, prezent la funeralii, consemna: „Cu prilejul trecerii lui în lumea drepţilor, slujba oficiată de Prea Fericitul Patriarh Teoctist şi de întregul Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a adunat pe Dealul Mitropoliei lume „ca la Paşti”, iar sentimentul de funeralii naţionale, acolo, afară (în Biserică a fost imposibil din cauza mulţimii), s-a simţit tot mai mult.”.
Aşa de mult a fost iubit de lume şi în special de tineri, încât sicriul său a fost purtat pe umeri prin Bucureşti. A fost înmormântat lângă Bucureşti, la mănăstirea Cernica, alături de soţia sa.
În acelaşi an (1993) se reeditează la editura Harisma al doilea volum din Filocalia, cu cele patru sute capete despre dragoste ale Sfântului Maxim Mărturisitorul. Editura Harisma a găsit de cuviinţă să insereze în volumul respectiv câteva texte, în omagiul părintelui Dumitru Stăniloae, rezumând persoana şi opera sa într-o mărturisire făcută de părintele însuşi, intitulată Întâlnirea cu Dumnezeu:
„L-am căutat pe Dumnezeu în oamenii din satul meu, apoi în cărţi, în idei şi în simboluri. Dar acesta nu-mi dădea nici pace şi nici dragoste. Într-o zi am descoperit în scrierile Sfinţilor Părinţi ai Bisericii că este posibil să-L întâlneşti pe Dumnezeu cu adevărat în rugăciune. Atunci, cu multă răbdare, m-am aşezat pe treabă. Astfel, am înţeles, puţin câte puţin că Dumnezeu este aproape, că mă iubeşte şi că, lăsându-mă umplut de iubirea Lui, inima mea se va deschide celorlalţi. Am înţeles că iubirea este comuniune cu Dumnezeu şi cu cel de lângă tine. Şi că fără această comuniune lumea nu este decât tristeţe, ruşine, dezolare, mascare. Numai dacă va voi să trăiască în această iubire, lumea va cunoaşte viaţa veşnică.”
Prafața primului volum al Filocaliei:
Iată ce spunea părintele Dumitru Stăniloae în prafața primului volum al Filocaliei, tipărit la Sibiu, în 1946:
„La traducerea primului volum grec (adică până la Sfântul Maxim Mărturisitorul inclusiv), am avut alături şi traducerea episcopului Gherasim Safirim, procurându-mi o copie după manuscrisul de la Mănăstirea Frăsinei. Traducerea am facut-o după textul grec. Versiunea episcopului Gherasim Safirim ne-a fost numai un mijloc auxiliar, folosit mai ales la locurile obscure, pentru a vedea cum le-a înţeles şi el. La Antonie, Evagrie (afară de „Tratatul despre rugăciune”), Ioan Casian şi Isaia am avut şi o primă schiţă de traducere a Prea Cuviosului Părinte Ieromonah Serafim Popescu, de la Mănăstirea Brâncoveanu (părintele Serafim Popescu fiind duhovnicul părintelui Teofil Părăian de la Sâmbăta). De asemenea la unele scrieri am folosit şi copii de pe manuscrise româneşti mai vechi de la Athos, aduse de Prea Cuvioșia Sa şi de Părintele Arsenie. În traducere am căutat să folosesc pe cât s-a putut un vocabular înţeles de toţi şi nu prea depărtat de cel tradiţional. Dar în unele locuri am recurs şi la câte un termen mai nou, de dragul preciziunii.
Un cald cuvânt de mulţumire trebue să aduc Prea Cuviosului Părinte Ieromonah Arsenie, de la Mănăstirea Brâncoveanu, bunul meu student de odinioară, care mi-a rămas mereu aproape. Prea Cuvioșia Sa a binevoit să scrie după dictatul meu cea mai mare parte din traducere la prima ei redactare. Înafară de aceasta, prin prezenţa aproape necontenită şi prin stăruinţa ce-a pus-o pe lângă mine de-a face această traducere, mi-a alimentat curajul în mod considerabil ca să pot duce până la capăt o muncă atât de ostenitoare, pe care altfel nu cred că a-şi fi săvârşit-o. Iar după ce din prima ediţie a vândut 800 exemplare, prin abonamentele făcute pentru a doua, mi-a dat imboldul hotărltor să o tipăresc din nou. Tot Prea Cuvioșia Sa a executat şi coperta.
Mulţumesc de asemenea şi acelor suflete curate ale unor smeriţi credincioşi, care au ajutat în mod anonim la tipărirea acestei ediţii.
Şi acum rugăm pe bunul Dumnezeu să ne dea posibilitate să tipărim şi celelalte volume. Dar mai ales să-şi trimită puterea Sa peste toţi cei ce vor citi această carte, ca să le ajute să se apropie de idealul desăvârşirii zugrăvit de ea.”
„Scrierile cuprinse în colecţia Filocalia, ajunsă până la volumul 12 – spunea pr. Dumitru Stăniloae – au fost foarte căutate prin faptul că descriu un drum progresiv al vieţii duhovniceşti, cu recomandări din cele mai concrete. Drumul acesta este cel al curăţirii omului de patimile ce-l închid în egoismul satisfacţiilor trecătoare, închis orizontului vieţii spirituale mereu mai bogate şi veşnice. Şi el nu este un drum inventat de om ci este calea înfăţişată de viaţa lui Iisus Hristos şi în care poate înainta cel ce crede în El. Hristos însuşi este personificarea acestei «căi» sau, mai bine spus, El însuşi este «calea» şi a înainta în ea e una cu a înainta în El spre ţinta desăvârşirii la care a înălţat El umanitatea asumată”.
