Traian Vuia (17 august 1872 – 2 septembrie 1950)

Pionier al aviației mondiale, inventator și constructor de aparate de zbor și motoare, Traian Vuia s-a născut la 17 august 1872 în județul Timiș.

A fost un elev eminent și a absolvit liceul din Lugoj ca șef de promoție.

Pasionat de mecanică, încă din copilărie studia zborul păsărilor și construia diferite jucării, sub formă de zmeu, pe care le ridica în zbor.

În 1892 se înscrie la Școala Politehnică din Budapesta și, după un, la Facultatea de Drept, unde, în 1901, susține teza de doctorat.

Revine la Lugoj și se angajează la mai multe birouri de avocatură dar, în paralel, construiește macheta unui aeroplan mobil, pe care spera să-l poată construi la Paris. Ajuns în capitala Franței urmează și cursuri de economie, istorie și filosofie.

În 1903 brevetează în Franța invenția aeroplanului mobil și începe construcția acestuia. Doi ani mai tarziu avea să arate lumii aparatul de zbor „Vuia nr.1”.

La 18 martie 1906, lângă Paris, aeroplanul ”Vuia nr. 1”, pilotat de inventatorul şi constructorul său, a executat primul zbor din lume în care aparatul s-a desprins de pământ şi a zburat prin propriile-i mijloace de bord, fără nicio altă instalaţie ajutătoare legată de sol (”Invenţii şi priorităţi româneşti în aviaţie”). ”Vuia nr. 1” a parcurs în zbor, la înălţimea de circa 60 cm, o distanţă de aproximativ 12 metri.

Un alt aeroplan construit de Traian Vuia este ”Vuia nr. 2”. La bordul acestuia a parcurs în zbor distanţa de 70 m la înălţimea de câţiva metri.

În timpul Primului Război Mondial, Traian Vuia a militat pentru desăvârşirea statului naţional unitar român şi a fost preşedintele Comitetului Naţional al Românilor din Transilvania, înfiinţat la Paris.

La 27 mai 1946 a fost ales membru de onoare al Academiei Române. Revine în România în anul 1950, unde, după numai o lună, moare în urma unei crize cardiace, la 2 septembrie 1950. A fost înmormântat în Cimitirul Bellu din Bucureşti.


Radio Renasterea
Radio Renasterea
Traian Vuia (17 august 1872 - 2 septembrie 1950)
Loading
/
<a href="https://radiorenasterea.ro/author/dan-vascu/" target="_self">Dan Văscu</a>

Dan Văscu

Arhidiacon. Director Radio Renașterea
Mai multe din Personalitatea zilei
Robert Delaunay – pictor francez

Robert Delaunay – pictor francez

Robert Delaunay este un artist care a pictat în mai multe stiluri. Mai întâi picta în stil neo-impresionist, după care a pornit mișcarea orfistă în artă. Este reprezentantul principal al acestui curent. De asemenea a creat împreună cu soția sa, Sonia, simultaneismul....

Barbu Ștefănescu Delavrancea – scriitor cu un talent deosebit

Barbu Ștefănescu Delavrancea – scriitor cu un talent deosebit

Scriitor, orator și avocat român, membru al Academiei Române și primar al Capitalei. Este tatăl pianistei și scriitoarei Cella Delavrancea, precum și al arhitectei Henrieta (Riri) Delavrancea, una dintre primele femei-arhitect din România. Acesta este Barbu Ștefănescu...

Camil Petrescu – inițiatorul modernismului

Camil Petrescu – inițiatorul modernismului

Camil Petrescu a fost un romancier, dramaturg, doctor în filozofie, nuvelist și poet. Este inițiatorul romanului modern. S-a născut în luna aprilie 1894, în București. A rămas orfan de mic de ambii părinți și a fost crescut de o doică din familia subcomisarului de...

Giuseppe Tartini – violonist talentat, șlefuit prin muncă

Giuseppe Tartini – violonist talentat, șlefuit prin muncă

Giuseppe Tartini este unul din cei mai mari violoniști ai secolului al XVIII-lea, alături de Vivaldi și Veracini.  Încă de tânăr impresiona prin talentul său la vioară. Acest talent a fost amplificat prin studiu. Toată viața a studiat muzică pentru a deveni tot mai...

Amza Pellea – cel mai îndrăgit oltean al României

Amza Pellea – cel mai îndrăgit oltean al României

Actor incomparabil de film, radio, teatru, televiziune și voce, care are locul lui în istoria artelor spectacolului din România. Este foarte cunoscut datorită rolului memorabi de Nea Mărin, care i-a relevat atât de bine disponibilitățile sale pentru comedie. Totodată,...

Gheorghe Zamfir – artistul fără egal al naiului

Gheorghe Zamfir – artistul fără egal al naiului

Naist și compozitor român; s-a exprimat artistic printr-un instrument aproape uitat (naiul) și a reușit să cucerească aplauzele întregii planete. A modificat forma, construcția și tehnica naiului, lărgindu-i considerabil paleta de interpretare. A introdus naiul în...