Trei ierarhi au săvârșit Sfânta Liturghie la Gherla, în ajunul Adormirii Maicii Domnului

de | aug. 14, 2022 | Actualitatea religioasă

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, împreună cu Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, și cu Preasfințitul Părinte Macarie de Glavinitsa, Episcopul-vicar al Mitropoliei de Ruse (Bulgaria), au săvârșit astăzi, 14 august 2022, în Duminica a 9-a după Rusalii, Înainte-prăznuirea Adormirii Maicii Domnului, Sfânta Liturghie la biserica „Sfântul Nicolae” din Gherla, locul de unde an de an pornesc credincioșii spre Mănăstirea Nicula, în tradiționalul pelerinaj „La Nicula, colo-n deal”.

Alături de ierarhi au slujit protopopul de Gherla, preotul Paul Isip, protosinghelul Grigorie Benea, starețul Mănăstirii „Sfinții 40 de Mucenici” – Memorial, Gherla, preoții parohiei, parohul Mircea Dinu Bidian, preotul slujitor Sorin Boțiș, alături de alți preoți invitați. În cadrul cuvântului de învățătură, pornind de la Evanghelia zilei, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a vorbit despre puterea credinței.

„E o realitate, credința noastră este slabă, este puțină. Și a ucenicilor a fost așa, de aceea, ne spune Evanghelistul Luca, apostolii au zis către Domnul: Sporește-ne credința! Și împreună cu Petru ne rugăm și noi: Doamne, sporește-ne credința, ca pe toate valurile învolburate din viața aceasta să putem merge până la liman. Pe toate le trecem cu ajutorul Domnului Iisus, la rugăciunile Preacuratei Sale Maici”, a arătat ierarhul.

Răspunsurile liturgice au fost date de corul parohiei, iar la chinonic a interpretat pricesne cunoscuta interpretă din zonă, Eugenia Marinescu.

La finalul slujbei, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei i-a hirotesit întru iconomi stavrofori pe preotii parohiei, parohul Mircea Dinu Bidian și preotul slujitor Sorin Boțiș, cu dreptul de a purta crucea pectorală.

Imediat după Sfânta Liturghie, ierarhii, alături de credincioși, au pornit spre Mănăstirea Nicula, în procesiunea condusă de către Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului. Alături de cei trei ierarhi participaă mii de pelerini, zeci de preoți din protopopiatele Arhiepiscopiei Clujului, autorități locale, județene și centrale din județele Cluj și Bistrița-Năsăud.

Foto credit: Darius Echim / Mitropolia Clujului

 

Ultimele articole

19 noiembrie – Sf. Prooroc Avdie; Sf. Mc. Varlaam

19 noiembrie – Sf. Prooroc Avdie; Sf. Mc. Varlaam

Numele Avdie se tâlcuiește robul Domnului. Acest proroc era originar din Sichem și a trăit cu opt sute de ani înainte Nașterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Este cel mai vechi dintre prorocii mici. Lucrarea lui profetică s-a desfășurat pe la anul 880 înainte de...

Agenda ierarhilor în Duminica a 26-a după Rusalii

Agenda ierarhilor în Duminica a 26-a după Rusalii

În Duminica a 26-a după Rusalii (a bogatului căruia i-a rodit țarina), 20 noiembrie 2022, ierarhii din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului vor sluji după următorul program: Înaltpreasfințitul Părinte ANDREI, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și...

Tratamentele stomatologice în perioada sarcinii

Tratamentele stomatologice în perioada sarcinii

Stăm de vorbă săptămâna aceasta cu pr. dr. Bogdan Chiorean, de la Centrul de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie”, din Cluj-Napoca, despre posibilele tratatemte dentare în perioada sarcinii. Ca medic stomatolog, părintele Bogdan ne oferă câteva răspunsuri simple,...

Hramul Mănăstirii „Înălțarea Sfintei Cruci” de la Cășiel

Hramul Mănăstirii „Înălțarea Sfintei Cruci” de la Cășiel

La Praznicul Înălțării Sfintei Cruci, miercuri, 14 septembrie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul obștii de la Mănăstirea Cășiel, cu ocazia...

Resfințirea Bisericii „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Corvinești

Resfințirea Bisericii „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Corvinești

În Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci, 11 septembrie 2022, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a slujit în Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Corvinești, județul Bistrița-Năsăud,...