Tristețea se va preface în Bucurie! – Maica Siluana – Conferință A.S.C.O.R. Cluj

de | mai 6, 2019

Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români – Cluj Napoca vă invită vineri, 10 mai 2019, de la ora 20:00, la Aula Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiune a Afacerilor (F.S.E.G.A.) din Cartierul Mărăști (Str. Teodor Mihali, nr. 58-60), la o întâlnire cu Maica Siluana Vlad – coordonatoarea Centrului de Formare și Consiliere „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” și stareța Mănăstirii „Sfântul Siluan Athonitul” din Iași. Maica Siluana se va întâlni cu tinerii într-un dialog şi va susţine o conferinţă cu tema “Întristarea voastră se va preface în Bucurie” (Ioan 16, 20).

Maica Siluana a crescut într-o familie de ţărani din Bărăgan. A urmat Facultatea de Filosofie la Universitatea din Bucureşti, însă nu s-a identificat cu ideile filosofice ale vremii. După o experienţă de cadru didactic în învăţământ în care a predat filosofia ca preparator timp de un an, la Universitatea din Galati, Maica Siluana nu s-a putut supune sistemului pe care l-a considerat o formă inferioară de învăţare a lucrurilor care sunt importante în viaţă şi s-a apropiat de Biserică. Până la 30 de ani, maica Siluana declară că a fost atee. A fost totuşi atrasă de misiunea filantropică. După ce a primit haina călugăriei la 39 de ani în anul 1993 la Mănăstirea Christiana, a fost aleasă de ÎPS Teofan ca stareţă a mănăstirii Jitianu de lângă Craiova, unde a cutreierat în lung şi în lat şcolile şi închisorile în căutare de suflete pierdute pe care să le ajute. A urmat ca maica Siluana împreună cu maicile din mănăstire să îşi continue  misiunea în Iaşi, unde se şi află în prezent. Rolul centrului pe care il îl păstoreşte la Iasi, este acela de a găsi o cale de comunicare cu semenii de azi, aflaţi în nevoie, dar care nu sint apropiaţi de Biserică şi de Dumnezeu. Activitatea de consiliere în cadrul centrului este centrată pe categorii de oameni aflaţi în dificultate: consiliere pentru tinerii care caută răspunsuri tipice vârstei, pentru detinuţi, pentru femeile care sunt afectate de suferinţa post-avort, sau pentru grupuri de tineri cu tulburări psihice, aflate în tratament.

A ţinut nenumărate conferinţe în ţară şi în comunităţile de români din străinătate. Maica Siluana a mai fost invitată de către A.S.C.O.R. Cluj în 2008 când a vorbit despre “Sursa depresiei omului modern”, dar şi în 2017 când a vorbit despre “Trăirea ortodoxă în lumea de azi”.

Tristețea se va preface în Bucurie! - Maica Siluana - Conferință A.S.C.O.R. Cluj

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Gala Oamenilor de Valoare, la Câmpia Turzii

Gala Oamenilor de Valoare, la Câmpia Turzii

Grupul de implicare socială „Tinerii Voluntari”, aflat sub patronajul Parohiei Ortodoxe Române Câmpia Turzii II, organizează sâmbătă, 26 martie 2016, de la ora 18.00, Gala Oamenilor de Valoare din Câmpia Turzii. Evenimentul va avea loc în Sala Mare a Palatului...

Concertul anual al Fundației „Mitropolitul Bartolomeu”

Concertul anual al Fundației „Mitropolitul Bartolomeu”

De Buna Vestire, Fundația „Mitropolitul Bartolomeu” invită publicul clujean la concertul anual susținut de Cvartetul Transilvan. Evenimentul din acest an este unul special mai ales că se împlinesc 10 ani de când Clujul a devenit mitropolie, 5 ani de la trecerea în...