Un post în slujba aproapelui, în parohia Dej II

de | aug. 17, 2016 | Activități parohiale

În perioada Postului Adormirii Maicii Domnului, la recomandarea Înaltpreasfințitului Andrei Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, preoții Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” Dej II, au avut o activitate duhovnicească intensă, ca de altfel toți preoții din bisericile Arhiepiscopiei.

În această perioadă, pe lângă slujbele obișnuite, în fiecare seară s-a oficiat Paraclisul Maicii Domnului, iar dupa Paraclis s-a ținut o scurtă meditație legată de mila creștină și s-au cântat pricesne în cinstea Maicii Domnului. Pentru o reală fondare în practică a faptelor milei trupesti și sufletești, la îndemnul preoților, la biserică s-a făcut o  colectă de diferite obiecte de îmbrăcăminte atât de necesare celor nevoiași din Colonia Sărata de Jos. Acestea au fost distribuite în ziua Praznicului Adormirii Maicii Domnului, după Sfânta Liturghie, de către cei doi preoți.

„Faptele comunității parohiale Dej II, constituie cea mai ilustrativă predică pentru cei mai puțin fericiți decat noi, care n-au putut participa la slujbele de seară în perioada acestui Post”, a declarat pentru radio Renașterea, Pr. Paroh, Ioan Bolbos.

Ultimele articole

Prin lumină, la cunoașterea duhovnicească

Prin lumină, la cunoașterea duhovnicească

Luni, 26 Mai 2015, începând cu ora 18, la Centrul Misionar Social Cultural „Sf. Ap. Andrei” aflat la demisolul Bisericii „Sf. Ap. Andrei” și „Sf. Martiri Brâncoveni” din orașul Beclean, a avut loc un microconcert de muzică clasică și o dezbatere cu tema „Lumină și...

Întâlnire duhovnicească în parohia Nepos

Întâlnire duhovnicească în parohia Nepos

În Duminica a 7-a după Paști, credincioșii din parohia năsăudeană Nepos s-au întâlnit cu directorul Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, părintele profesor Liviu Vidican - Manci. După Sfânta Liturghie, invitatul le-a vorbit despre Taina Sfântului Botez....

Seară culturală în parohia „Adormirea Maicii Domnului”

Seară culturală în parohia „Adormirea Maicii Domnului”

Credincioșii parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din cartierul clujean Mănăștur s-au bucurat duminică, 24 mai 2015, de un microrecital de muzică clasică, desfășurat în aer liber. Evenimentul, devenit deja o tradiție pentru comunitatea parohială s-a aflat la cea de-a...