Utilizarea limbii rromani în cult, prioritate pentru Asociația Ortodoxă Pentru Rromi „Sf. Moise Arapul”

de | feb. 21, 2016 | Activități parohiale, Uncategorized

Asociaţia Ortodoxă Social-Misionar-Culturală pentru Rromi „Sfântul Moise Arapul” din cadrul Arhiepiscopiei Clujului, derulează diverse activități, care au ca scop utilizarea limbii romani în cult. Astfel, în cei cinci ani de activitate, au fost dezvoltate mai multe proiecte misionar-pastorale, unde limba specifică acestei minorități a fost folosită în cadrul Sfintei Liturghii sau în alte slujbe oficiate pentru comunitatea de rromi din județul Cluj.

Tot în acest scop a avut loc sâmbătă, 20 februarie, 2016, un prim atelier de limba rromani. Activitatea s-a desfășurat la bisericuța Studentilor ASCOR, din campusul Hașdeu și s-a adresat studenților clujeni, în special membrilor ASCOR Cluj, a declarat pentru radio Renașterea președintele asociației, Crăciun Ioan Lăcătuș.

Totodată Asociaţia „Sfântul Moise Arapul”, de patru ani, susține faza județeană a Olimpiadei de Limba și Literatura Rromani, respectiv Concursul Județean de Istorie și 02Tradițiile Rromilor. Edițiile din acest an a avut loc tot sâmbătă, la Colegiul Economic „Iulian Pop” din Cluj-Napoca. La aceste competiții s-au prezentat peste 20 de elevi din cinci localități ale județului Cluj.

Un alt proiect demarat la începutul acestui an de Asociaţia Ortodoxă Social-Misionar-Culturală pentru Rromi „Sfântul Moise Arapul” este „Rromii și istoria lor”, proiect care constă în activități în cadrul școlilor din județul Cluj, în vederea sensibilizării elevilor și a publicului larg cu privire la evenimentele marcante din istoria rromilor precum holocaustul, deportarea și perioada robiei, a adăugat Crăciun Ioan Lăcătuș.

De asemenea, pentru o mai bună înțelegere a limbii și istoriei acestei minorități, Asociaţia este implicată în proiectul de înființare a catedrei de limba rromani, în cadrul Universității „Babeș-Bolyai”. Aici se vor școli cadrele didactice din Transilvania care lucrează în învățământ, dar și specialiștii care să folosească limba rromani în diverse domenii de activitate.

Ultimele articole

Noi echipamente medicale în dotarea Spitalului din Dej

Noi echipamente medicale în dotarea Spitalului din Dej

Consiliul Județean Cluj a dotat Spitalul Municipal Dej cu noi echipamente medicale. Astfel, în cadrul Secției Anestezie, Terapie Intensivă a unității sanitare au fost date în folosință un defibrilator cu Pacemaker și monitor pentru funcții vitale, un fibrobronhoscop,...

Programul spectacolelor de la Opera Română din Cluj

Programul spectacolelor de la Opera Română din Cluj

DUMINICĂ, 30 IANUARIE 2022, ORA 18:30, SALA MARE DON CARLO de GIUSEPPE VERDI Dirijor: David Crescenzi Regia artistică: Mihaela Sandu Adaptarea scenografică după arh. Cătălin I. Arbore: Valentin Codoiu Mișcarea scenică: Marius Toda Filip al II-lea: Alin Anca (debut;...

Predică la Duminica a 33-a după Rusalii | Protos. Simeon Pintea

Predică la Duminica a 33-a după Rusalii | Protos. Simeon Pintea

Cuvânt de învățătură al Protos. Simeon Pintea, Eclesiarhul Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, rostit în Duminica a 33-a după Rusalii (Parabola vameșului și fariseului) - Începutul Triodului, după slujba Vecerniei, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, în...

Predică la Duminica a 4-a din Post | Protos. Simeon Pintea

Predică la Duminica a 4-a din Post | Protos. Simeon Pintea

Cuvânt de învățătură al Protos. Simeon Pintea, Eclesiarhul Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, rostit în Duminica a 4-a din Post (a Sf. Cuv. Ioan Scărarul – Vindecarea fiului lunatic), după slujba Vecerniei, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, în anul...