Vecernia plecării genunchilor

de | iun. 7, 2020 | Actualitatea religioasă

În Duminica Rusaliilor, 7 iunie 2020, în faţa Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, de la ora 18:00, a fost oficiată Vecernia plecării genunchilor, de către Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, și Preasfințitul Părinte Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Clujului, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi.

Momentul central al acestei slujbe îl constituie citirea celor şapte rugăciuni, toate în legătură cu sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh. Ele invocă ajutorul Sfintei Treimi, amintind de cele șapte daruri ale Sfântului Duh, care s-a pogorât în ziua Cincizecimii. Datorită faptului că cele șapte rugăciuni se citesc stând în genunchi, slujba aceasta se mai numeste și „Vecernia plecării genunchilor”.

La finalul slujbei, Părintele Mitropolit Andrei a susținut programul catehetic „O seară cu Domnul Hristos și cu Preasfânta Sa Maică”, în cadrul căruia a vorbit despre Darurile Duhului Sfânt.

 

Slujba a fost oficiată cu respectarea îndrumărilor bisericești și a regulilor impuse de autorităţi în perioada stării de alertă, ca urmare a măsurilor de prevenție şi limitare a răspândirii coronavirusului.

În fiecare an, în această zi, după slujba Vecerniei, la Cluj-Napoca, se organiza tradiționala Procesiune de Rusalii, care, din pricina pandemiei de COVID-19, a fost supendată anul acesta.

Procesiunea de Rusalii, instituită în urmă cu zece ani de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, continuă o veche tradiţie din Ardeal ce are în centrul ei rugăciunea pentru roadele pământului şi pentru mediul încojurător, la sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt.

Mai multe fotografii AICI 

În Duminica Rusaliilor, 7 iunie 2020, în faţa Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, de la ora 18:00, a fost oficiată…

Publicată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului pe Duminică, 7 iunie 2020

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Ultimele articole

8 octombrie – Sf. Cuv. Pelaghia și Taisia

8 octombrie – Sf. Cuv. Pelaghia și Taisia

A X-a persecuţie declanşată de împăratul Diocleţian a fost una dintre cele mai sângeroase. Creştinii îşi părăseau casele şi toate proprietăţile care le mai aveau şi îşi căutau scăparea prin munţi şi prin păduri. Furia persecuţiei se abătuse şi asupra oraşului Tars din...

Agenda ierarhilor în Duminica a 20-a după Rusalii

Agenda ierarhilor în Duminica a 20-a după Rusalii

În Duminica a 20-a după Rusalii (Învierea fiului văduvei din Nain), 10 octombrie 2021, ierarhii din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului vor sluji după următorul program: Înaltpreasfințitul Părinte ANDREI, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și...

Răspuns edificator la un atac nedrept și ofensator

Răspuns edificator la un atac nedrept și ofensator

Ca urmare a apariției pe site-ul Recorder a unui material cu titlul profund ofensator „Catedrala prăduirii naționale”, titlu care traduce de la început ca impură intenționalitatea întregului demers jurnalistic, Patriarhia Română dorește să aducă mai multe lămuriri cu...

Vecernia plecării genunchilor | Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca

Vecernia plecării genunchilor | Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca

În Duminica Rusaliilor, 20 iunie 2021, în faţa Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, de la ora 18:00, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, și Preasfințitul Părinte...

Duminica Rusaliilor, sărbătorită în cartierul clujean Mănăștur

Duminica Rusaliilor, sărbătorită în cartierul clujean Mănăștur

În Duminica Pogorârii Sfântului Duh (numită și a Cincizecimii sau a Rusaliilor), 20 iunie 2021, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți...

Sfințirea Capelei mortuare din Parohia Șopteriu

Sfințirea Capelei mortuare din Parohia Șopteriu

Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat sâmbătă, 19 iunie 2021, în mijlocul credincioșilor din Șopteriu, județul Bistrița-Năsăud, cu prilejul sfințirii capelei mortuare din localitate....