Volumul „Biserica Ortodoxă și provocările viitorului” a fost lansat la Cluj-Napoca

de | nov. 23, 2021

Volumul colectiv „Biserica Ortodoxă și provocările viitorului” a fost lansat marți, 23 noiembrie 2021, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. Evenimentul a avut loc de la ora 18:00, în aula instituției de învățământ teologic, în prezența Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, precum și a altor invitați de seamă.

În cadrul lansării au luat cuvântul și au prezentat noua apariție editorială: Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, arhim. prof. univ. dr. Teofil Tia, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, pr. prof. univ. dr. Mihai Himcinschi, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, diac. lect. univ. dr. Răzvan Brudiu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, asist. univ. dr. Gabriel Noje, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, și drd. Alexandra Coroian Georgiu, din cadrul Școlii Doctorale „Isidor Todoran”.

Volumul „Biserica Ortodoxă și provocările viitorului”, editat și coordonat de către preotul Mihai Himcinschi și diaconul Răzvan Brudiu, apare printr-o colaborare a Editurii Reîntregirea cu Editurile „Aeternitas” și „Presa Universitară Clujeană”. Cartea cuprinde 28 de lucrări și studii, fiind rezultatul unui amplu proiect de cercetare la care au luat parte ierarhi, teologi, cercetători și oameni de cultură din țară și din străinătate. Între autori se numără și doi ierarhi: PS Părinte Benedict Bistrițeanul, care scrie despre „‹Sarcina mistică› a teologiei ortodoxe și religiozitatea omului actual”, și vrednicul de pomenire Episcop Gurie Georgiu, care a scris despre criza Covid-19.

Noua apariție editorială constituie o încununare a cercetărilor de pe parcursul a doi ani, reprezentând un răspuns oferit preocupărilor societății contemporane privitoare la viața Bisericii Ortodoxe, tratând subiecte extrem de variate: de la problematica pandemiei actuale, la chestiunea entității pentru egalitate de gen, de la angajamentul ecumenic al Bisericii Ortodoxe, la reforma liturgică din Biserică, sau de la mărturia ortodoxă și identitatea creștină, la relația dintre lumea științei contemporane și Ortodoxie.

Cartea poate fi răsfoită și comandată online.

Mai multe fotografii AICI 

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Hramul Mănăstirii Petrova din Maramureşul Voievodal

Hramul Mănăstirii Petrova din Maramureşul Voievodal

Azi, vineri, 6 mai 2016, cu începere de la ora 10,00, Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească în Altarul de Vară al Mănăstirii Petrova din Maramureşul Voievodal, Protopopiatul Vişeu, cu ocazia hramului – sărbătoarea împărătească...

Hramul mănăstirii Salva, de praznicul Izvorului Tămăduirii

Hramul mănăstirii Salva, de praznicul Izvorului Tămăduirii

Hramul Mănăstirii Salva din ținutul Năsăudului a fost serbat vineri, 6 mai 2016, în prezența Mitropolitului Andrei, al Clujului, Maramureșului și Sălajului. Pelerinii au venit în numar mare din diverse zone din țară pentru a participa la Liturghia Arhierească oficiată...

Monument al eroilor, sfințit în parohia Nimigea de Sus

Monument al eroilor, sfințit în parohia Nimigea de Sus

Joi, 5 mai 2016, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, în Parohia Nimigea de Sus, a avut loc dezvelirea şi sfinţirea monumentului eroilor căzuţi pe câmpurile de luptă în Primul şi Al Doilea Război Mondial. Ceremonialul a început cu...

Liturghie arhierească la Șimleu Silvaniei

Liturghie arhierească la Șimleu Silvaniei

Ca în fiecare an, în cea de-a treia zi a Sfintelor Paști, Preasfințitul Părinte Petroniu a făcut un popas duhovnicesc în mijlocul credincioșilor din orașul Șimleu Silvaniei. Cu acest prilej Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica ce poartă hramul...