Volumul „Biserica Ortodoxă și provocările viitorului” a fost lansat la Cluj-Napoca

de | nov. 23, 2021

Volumul colectiv „Biserica Ortodoxă și provocările viitorului” a fost lansat marți, 23 noiembrie 2021, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. Evenimentul a avut loc de la ora 18:00, în aula instituției de învățământ teologic, în prezența Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, precum și a altor invitați de seamă.

În cadrul lansării au luat cuvântul și au prezentat noua apariție editorială: Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, arhim. prof. univ. dr. Teofil Tia, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, pr. prof. univ. dr. Mihai Himcinschi, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, diac. lect. univ. dr. Răzvan Brudiu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, asist. univ. dr. Gabriel Noje, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, și drd. Alexandra Coroian Georgiu, din cadrul Școlii Doctorale „Isidor Todoran”.

Volumul „Biserica Ortodoxă și provocările viitorului”, editat și coordonat de către preotul Mihai Himcinschi și diaconul Răzvan Brudiu, apare printr-o colaborare a Editurii Reîntregirea cu Editurile „Aeternitas” și „Presa Universitară Clujeană”. Cartea cuprinde 28 de lucrări și studii, fiind rezultatul unui amplu proiect de cercetare la care au luat parte ierarhi, teologi, cercetători și oameni de cultură din țară și din străinătate. Între autori se numără și doi ierarhi: PS Părinte Benedict Bistrițeanul, care scrie despre „‹Sarcina mistică› a teologiei ortodoxe și religiozitatea omului actual”, și vrednicul de pomenire Episcop Gurie Georgiu, care a scris despre criza Covid-19.

Noua apariție editorială constituie o încununare a cercetărilor de pe parcursul a doi ani, reprezentând un răspuns oferit preocupărilor societății contemporane privitoare la viața Bisericii Ortodoxe, tratând subiecte extrem de variate: de la problematica pandemiei actuale, la chestiunea entității pentru egalitate de gen, de la angajamentul ecumenic al Bisericii Ortodoxe, la reforma liturgică din Biserică, sau de la mărturia ortodoxă și identitatea creștină, la relația dintre lumea științei contemporane și Ortodoxie.

Cartea poate fi răsfoită și comandată online.

Mai multe fotografii AICI 

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Noi hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

Noi hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române s-a reunit joi, 25 februarie 2016, în ședință de lucru la reședința patriarhală din București. În urma discuțiilor a fost aprobată canonizarea cuvioşilor Neofit şi Meletie de la Mănăstirea Stânişoara, judeţul Vâlcea, cu ziua...

Domnul prof. univ. dr. Daniel David în conferință la Zalău

Domnul prof. univ. dr. Daniel David în conferință la Zalău

Episcopia Sălajului, în colaborare cu Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, organizează o nouă întâlnire în cadrul seriei de conferințe „Glasul Bisericii în cetate”. Luni, 29 februarie 2016, de la ora 17.00, în sala Dialoguri Europene a Centrului de Cultură...

Mitropolitul Clujului vizitează comunitatea ortodoxă din Suedia

Mitropolitul Clujului vizitează comunitatea ortodoxă din Suedia

Biserica cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului și Sfinții Cuvioși Daniil Sihastrul și Paisie de la Neamț” din orașul Jönköping - Suedia va fi sfinţită, duminică, 28 februarie 2016, informează site-ul episcopiascandinavia.se. Slujba de târnosire a bisericii,...

Mitropolitul Clujului, la 26 de ani de arhierie

Mitropolitul Clujului, la 26 de ani de arhierie

Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, aniversează astăzi, 25 februarie 2016, 26 de ani de la hirotonia întru arhiereu. La 12 februarie 1990 a fost ales arhiereu-vicar al...