Zi de sărbătoare la biserica cu hramurile „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfântul Apostol Toma” din Zalău

de | apr. 23, 2017 | Actualitatea religioasă, Uncategorized

Duminică, 23 aprilie 2017, cu prilejul hramului de primăvară, credincioșii Parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfântul Apostol Toma” din Zalău au îmbrăcat straie de sărbătoare. În această zi binecuvântată de Dumnezeu, Sfânta Liturghie a fost săvârșită în biserica parohiei de către Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Arhiepiscopul Ortodox Român al Europei Occidentale și Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale și de către Preasfințitul Părinte Petroniu, înconjurați de un ales sobor de preoți și diaconi, în frunte cu Preacucernicul Părinte paroh Ionuț Pop, vicarul eparhial al Episcopiei Sălajului.

După Dumnezeiasca Liturghie, Preasfințitul Părinte Petroniu a rostit un cuvânt de bun venit adresat Înaltpreasfințitului Părinte Iosif și a felicitat pe Preacucernicul Părinte paroh Ionuț Pop, vicarul eparhial al Episcopiei Sălajului, pentru întreaga activitate desfășurată. În continuare, Înaltpreasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură.

La rândul său, Preacucernicul Părinte paroh Ionuț Pop a mulțumit celor doi Ierarhi pentru prezență și le-a dăruit câte o icoană cu Maica Domnului și două opere remarcabile: Cartea de Aur a Familiei Suțu și Monahismul Ortodox Românesc (vol. I).

La final, au fost împărțite iconițe cu Sfântul Apostol Toma tuturor celor prezenți la Sfânta Biserică.

Parohia de pe strada Crasnei, aşa cum este ea cunoscută locuitorilor din Municipiul Zalău, a fost înfiinţată în anul 2009.

În anul 1990, în oraşul Zalău existau doar două biserici ortodoxe, iar la înfiinţarea Episcopiei Sălajului, în octombrie 2007, erau ridicate, în diferite stadii de finalizare, încă alte cinci noi biserici şi două capele. Simţindu-se nevoia acoperirii unor zone ale oraşului unde credincioşii erau mult prea departe de cea mai apropiată biserică, dar şi la solicitarea acestora, Preasfinţitul Părinte Petroniu a hotărât şi a supus aprobării Consiliului Eparhial înfiinţarea a două noi parohii, una pe strada 22 decembrie 1989 şi cealaltă în cartierul Sărmaş.

Crucea, dar şi cinstea ridicării bisericii de pe strada Crasnei i-au fost încredinţate Preacucernicului Părinte Ionuţ Pop. Biserica Sfântul Nicolae din Zalău este o biserică nouă, piatra de temelie a acestui locaș de cult fiind sfințită în Duminica Tomii a anului 2009. Tot atunci, Preasfințitul Părinte Petroniu a oferit parohiei o părticică din moaștele Sfântului Ierarh Nicolae, sfinte moaște care astăzi sunt păstrate într-o icoană relicvar a Sfântului Nicolae. De asemenea, în Duminica Tomii a anului 2015, locașul de cult a primit și cel de-al doilea hram, luându-l ca ocrotitor pe Sfântul Apostol Toma.

Ultimele articole

Seri duhovnicești cu invitați, la biserica din Cetatea Fetei

Seri duhovnicești cu invitați, la biserica din Cetatea Fetei

Parohia Ortodoxă a Tuturor Sfinților din Cetatea Fetei - Florești organizează un serie de întâlniri duhovnicești în acest post al Crăciunului. În duminicile din postul Crăciunului, Parohia Tuturor Sfinților din Florești va organiza o serie de conferințe duhovnicești....

Sfaturi duhovnicești pentru postul Crăciunului

Sfaturi duhovnicești pentru postul Crăciunului

Ne aflăm la începutul postului Crăciunului și medităm astfel la această perioadă care ne pregătește pentru întâmpinarea Praznicului Nașterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Postul Crăciunului este postul prin care ne pregătim duhovnicește ca să-l primim în...

Sfințirea capelei mortuare din Parohia Sânnicoară

Sfințirea capelei mortuare din Parohia Sânnicoară

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat sâmbătă, 13 noiembrie 2021, în mijlocul comunității din Parohia Sânnicoară, județul Cluj. Cu acest prilej, în după-amiaza...