Ziua internaţională a persoanelor cu dizabilități, marcată la Turda

de | dec. 3, 2019

Centrul de Recuperare Psihoneuromotorie pentru Copii cu Dizabilităţi „Sfânta Irina” şi Centrul de Servicii de Recuperare Neuromotorie de Tip Ambulatoriu pentru Adulţi „Sfântul Vasile cel Mare” din Turda au marcat marți, 3 noiembrie 2019, Ziua Internațională a persoanelor cu dizabilități, la Biserica „Învierea Domnului” din municipiu.

La evenimentul a fost prezent și Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, care a săvârşit o slujbă de Te Deum și a rostit câteva cuvinte de încurajare şi a îndemnat la empatie cu cei aflaţi în suferinţă.

De asemenea, ierarhul a acordat mai multe distincții și diplome de cinstire celor implicați în viața și activităţile social-misionare, în frunte cu preoţii care coordonează activităţile de la cele două centre: preotul Florian Simonca şi preotul Daniel Sârb, care au fost hirotesiți întru iconom stavrofor, cu dreptul de a purta crucea pectorală.

10 ani în slujba aproapelui aflat în suferinţă

Centrul de recuperare psiho-neuromotorie pentru copiii cu dizabilităţi din Turda a fost înfiinţat în 2009, la iniţiativa Parohiei Turda-Oprişani 2 şi a Fundaţiei filantropice „Sfânta Irina“. În primii doi ani de funcţionare s-au făcut eforturi pentru achiziţionarea aparaturii specifice cât mai performante, iar în 2011 a fost inaugurat un parc destinat copiilor cu dizabilităţi.

Centrul „Sfânta Irina” Turda, funcţionează ca centru de zi (sistem ambulator) şi are ca obiect de activitate oferirea și efectuarea tratamentelor de recuperare și reabilitare destinate copiilor cu dizabilităţi de pe raza judeţului Cluj, fără discriminare, indiferent de etnie, religie, gen, nivel de instruire, mediu de provenienţă și situaţie financiară.

Centrul oferă un model de servicii integrate de recuperare psiho-neuromotorie de tip ambulator, consiliere şi suport, destinat copiilor cu dizabilităţi de tip fizic şi psiho-neuromotor, din familii sau centre rezidenţiale, care încurajează participarea activă și accesul nemijlocit al acestei categorii de beneficiari în viața socială, prevenind astfel izolarea şi separarea de comunitate a acestora.

Copiii beneficiază, în regim ambulator, de servicii de recuperare şi reabilitare constând în: kinetoterapie, fizioterapie, masaj medical, terapie psihopedagogică, terapie logopedică. Pe lângă serviciile de recuperare, centrul oferă și consiliere socială şi spirituală pentru copiii beneficiari și familiile acestora, evaluare medicală de specialitate și transport cu autovehiculul special adaptat pentru persoanele cu handicap motor.

Mai multe fotografii AICI 

Centrul de Recuperare Psihoneuromotorie pentru Copii cu Dizabilităţi „Sfânta Irina” şi Centrul de Servicii de Recuperare…

Publicată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului pe Miercuri, 4 decembrie 2019

Foto credit: Marius Romilă

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Părintele Profesor Dumitru Abrudan în conferință la Zalău

Părintele Profesor Dumitru Abrudan în conferință la Zalău

Joi, 21 aprilie 2016, la ceas de seară, la Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, a avut loc o nouă întâlnire în cadrul seriei de conferințe „Glasul Bisericii în cetate”, organizate de către Episcopia Sălajului, în parteneriat cu Centrul de Cultură și Artă al...

Târnosirea bisericii din Moara Borşii, Protopopiatul Satu Mare

Târnosirea bisericii din Moara Borşii, Protopopiatul Satu Mare

Miercuri, 20 aprilie 2016, de la ora 15,00, Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a oficiat slujba de târnosire a bisericii din Moara Borşii, Protopopiatul Satu Mare. Întâmpinarea ierarhului şi slujba de târnosire În frumoase costume codreneşti l-au întâmpinat...

„Noi ştim să ne preţuim valorile!“

„Noi ştim să ne preţuim valorile!“

Data de 18 aprilie marchează, începând cu anul 1984, Ziua Mondială a Monumentelor şi Siturilor, în vederea conştientizării diversităţii patrimoniului la nivel mondial, a vulnerabilităţii acestuia şi, în consecinţă, a eforturilor necesare pentru protecţia şi...

Şedinţă de lucru cu protoiereii în Eparhia Maramureşului

Şedinţă de lucru cu protoiereii în Eparhia Maramureşului

Luni, 18 aprilie 2016, în sala „Sfântul Iosif Mărturisitorul” de la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, s-a desfăşurat şedinţa administrativă cu protopopii, şedinţă ce a fost prezidată de Preasfinţia Sa Iustin Sigheteanul. După cuvântul de deschidere...