Într-o ținută grafică de invidiat, volumul Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Vadului, Feleacului și Clujului, prefațat de către părintele lector univ. dr. Adrian Podaru, vine să vorbească omului zilelor noastre despre aspecte ce țin de actualitatea Evangheliei și a mesajului ei.

În doritul scurt cuvânt înainte, părintele prefațator subliniază aspecte ce țin de actualitatea demersului părintelui episcop. În același timp, dată fiind dimensiunea exegetică a întregului demers, ține să precizeze cu privire la aceasta următoarele:

„Devreme ce textul biblic însuși este inspirat, devreme ce autorul prim al acestuia nu este omul scrib, ci Logosul Divin – indescifrabil în esența Sa divină, însă cunoscut în măsura în care Se descoperă pe Sine – exegeza însăși a textului necesită iluminarea harului. Mai mult, această exegeză este potențial inepuizabilă, devreme ce Logosul Însuși este infinit și inepuizabil. Tezaurul exegetic crește și sporește continuu, iar interpretările validate de Biserică, departe  de a se contrazice între ele, răspund, rând pe rând, provocărilor cu care se confruntă aceasta în epoci diferite, în contexte diferite, în generații diferite. Iar dacă provocarea însăși este nouă, nemaiîntâlnită până atunci, exegeza însăși ia forme noi, inedite, dar congruente cu hermeneutica în duhul Tradiției Patristice.” (p. 9-10).

Apoi, ierarhul autor se lansează într-o frumoasă și bine articulată exegeză, în cheia spiritualității, a unui episod important din cadrul Noului Testament. Înainte de a sublinia însă subtilitățile acestuia, vorbește despre Sfânta Scriptură și relevanța ei în viața creștină. Aici, Preasfinția Sa ține să o definească drept „spovedania lui Dumnezeu” și arată care sunt aspectele ce concurg din această calitate a textului revelat:

„Fiind „spovedania” lui Dumnezeu, înseamnă că are un caracter sintetizator, ne spune doar ceea ce ne este necesar. Și, în consecință, lectura ei presupune o asumare personală, devreme ce însăși spovedania cere acest lucru. Altfel spus, Scriptura este o unică poveste de dragoste dintre Dumnezeu și fiecare om în parte. Este povestea mea. Astfel, este importantă în general, dar și în special, prin caracterul personal pe care îl are”. (p. 21).

Cele 11 subunități tematice, acompaniate de o frumoasă concluzie, vin apoi să vorbească despre aspecte ce sunt deopotrivă fundamentale pentru teologie și viața duhovnicească. Cea dintâi este dedicată paternității spirituale (p. 28-37). Raportându-o la Dumnezeu, autorul ajunge la concluzia că ea reprezintă chipul cel mai specific al Lui. Cu alte cuvinte, omul este invitat să-L descopere ca părinte, aceasta fiind, dacă vreți, cea mai fidelă reprezentare a divinului în sufletele credincioșilor. Referindu-se apoi la pericopa evenghelică în cauză, dânsul arată că:

„Chipul paternității descris aici este cea mai completă formă prin care Dumnezeu își descoperă omului identitatea Sa: „Dumnezeu dragoste este” (1 Ioan 4, 8). Este cel mai cuprinzător chip al dragostei, atât cât omul o poate primi și experia. Când zici „părinte”, zici dragoste desăvârșită. Tocmai de aceea, taina mântuirii este descrisă în această povestire sub forma unei relații de paternitate și filiație, ca imagine „în oglindă, în ghicitură” (1 Corinteni 13, 12) a realității eshatologice.” (p. 23).

Ca părinte, Tatăl se dăruiește, așa cum face orice om ce nu a suferit strămutări de conștiință, în relația cu copiii săi. Sesizând acest aspect, Preasfințitul Părinte Benedict aduce apoi în atenție viața ca dar și dăruire (p. 39-49), pentru ca ulterior, în paginile următoarei unități tematice, să sesizeze, pe baza textului asupra căruia se apleacă cu acribie, diferența dintre „casă” și „acasă”, termeni-cheie nu doar ai pericopei, ci și ai vieții creștine (p. 51-59).

Aspecte ce țin de modul în care paternitatea duhovnicească se amprentează asupra formării fiului, sunt apoi analizate în profunzime, în cadrul unor capitole precum: „Tatăl se bucură și îi respectă fiului dorința de cunoaștere” (p. 61-69), „Tatăl se lasă judecat de fiii lui” (p. 71-81) sau „Frații și tatăl lor” (p. 93-93). Dimensiunea androgină a divinului și implicațiile ei teologice (p. 95-105), fac apoi subiectul următoarei subunități tematice, în vreme ce în cadrul ultimelor două, dânsul se oprește asupra altor două elemente cu caracter de leitmotiv ale pericopei, respectiv raportul dintre mentalitatea de argat și chemarea la filiație (p. 107-117), sau întoarcerea și modul în care se repercutează aceasta asupra familiei, căreia îi aduce bucurie (p. 119-129).

Ample și bine documentate (p. 132-141), concluziile vin să întregească tabloul, bogat din punct de vedere al cromaticii duhovnicești, deschis de relatarea ierarhului autor. Dânsul conchide aici, arătând că:

„Tabloul final al parabolei „Fiului risipitor” reprezintă ospățul pe care-l organizează tatăl evanghelic de bucurie că fiul său cel mic s-a întors acasă. Această întoarcere surprinzătoare, imprevizibilă, deși mult visată de părintele casei, este asemănată învierii spirituale, care se constituie în chiar miezul evangheliei. „A fost pierdut și s-a aflat” desemnează concluzia pe care Hristos dorește să o tragă în fața fiecărui itinerariu personal. El Însuși proclamă acest lucru atunci când afirmă: „Eu sunt uşa: de va intra cineva prin Mine, se va mântui… Eu am venit ca oile viaţă să aibă şi din belşug să aibă” (Ioan 10, 9-10). Sau, în cuvintele Sfântului Apostol Pavel, această lucrare este exprimată în următorii termeni: El „voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină” (1 Timotei 2, 4) ”. (p. 132).

Amplă și bine documentată, dar scrisă în același timp într-un mod ce permite o lectură cu sufletul, lucrarea Preasfințitului Părinte Benedict, se constituie deopotrivă într-o exegeză, cât și într-o analiză, prin ochii spiritualității, a unui pasaj scripturistic de importanță primordială. Ea se cere descoperită, lecturată și re-lecturată și analizată în profunzime, oferind mult folos duhovnicesc și teologic oricărei categorii de cititori.

Cărți vechi și noi
Cărți vechi și noi
† Benedict Bistrițeanul, Brațele Părintești: Despre părinți și copii în Parabola Fiului Risipitor, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2021, 150 p.
† Benedict Bistrițeanul, Brațele Părintești: Despre părinți și copii în Parabola Fiului Risipitor, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2021, 150 p.
/