În cadrul evenimentelor dedicate Înaltpreasfințitului Mitropolit Andrei, la împlinirea a 75 de ani, remarcăm apariția volumului „Liturghie și cultură. Perspective la timpul prezent”, îngrijit de Preasfințitul Benedict Bistrițeanul și apărut la Editura Renașterea.
În Cuvânt înainte, PS Benedict ne spune că textele cuprinse în carte sunt „daruri culturale oferite Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Andrei, în mod special, și, deopotrivă, Bisericii, al cărei reprezentant este. Autorii de texte, așa cum am arătat mai sus, sunt intelectuali, oameni de cultură clujeni și bistrițeni, așadar reprezentanți ai celor două județe care formează eparhia noastră. Lista a fost concentrată pe această geografie tocmai pentru a sugera câmpul de misiune al Înaltpreasfinției Sale și a indica cât mai realist întruparea preocupărilor sale în viața celor care i-au fost încredințați spre păstorire. Această alegere își dorește o circumscriere care să evite ispita împrăștierii sau aproximării prin apelul la mult și exagerat”.
Liturghia este împreună lucrarea preoților cu credincioșii, este, așa cum spune Episcopul Benedict, „centrul și viața Bisericii însăși”. Termenul de liturghie a fost însoțit întotdeauna de cel de cultură, între ele fiind o simbioză, amintindu-ne că preoții au fost și cei dintâi dascăli în satele noastre.
Volumul aduce în față autori care sunt legați de viața Bisericii, intelectuali din județele Cluj și Bistrița-Năsăud, apropiați de ierarhul acestor ținuturi, care își asumă încă o dată public rolul de promotori ai credinței străbune.
În textul său, universitarul Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române, ne readuce în atenție rolul important pe care Biserica și cultura le-au avut în Țările Române, în Evul Mediu, și în zorile epocii moderne. „Viața spirituală sau trăirile sufletești se afirmau și la românii cei vechi prin Biserică și în jurul Bisericii. De altfel, întreaga viață a omului medieval era de neimaginat în afara credinței și a Bisericii. Oamenii Bisericii au fost, pentru multe secole, singurii știutori de carte (dieci, copiști, dascăli, cronicari) și, deci, creatori recunoscuți de cultură”, spune academicianul. Despre legăturile cu cele două mari capitale creștine – Roma și Constantinopol –, despre rolul important pe care domnitorii noștri l-au jucat în păstrarea credinței, despre marile teme ale baladelor populare (Miorița, Meșterul Manole, Toma Alimoș) scrie Ioan Aurel Pop.
Creația cultă, scrisă, se naște greu într-o lume instabilă, bântuită de multe necazuri, însă academicianul ne amintește despre școlile de pe lângă biserici și mănăstiri, în limba slavonă (Șcheii Brașovului, Perii Maramureșului, Feleac, Prislop), iar pentru maghiari, sași și secui, în latină (Brașov, Sibiu, Bistrița, Cluj-Napoca, Alba Iulia). Școli mai înalte au fost la Sibiu (1525), Cotnari (1562), Cluj (1579). Concluzia la care ajunge Ioan Aurel Pop, după ce ne face un expozeu prin istoria noastră, este că „în acest cadru multicultural, creațiile românești, mărturia unei îndelungi evoluții, reprezintă o sinteză originală, marca identității românilor între popoarele europene”.
Marius Porumb explică faptul că, la origine, liturghia „avea sens mult mai cuprinzător și se referea la cultul pe care Biserica îl aduce în comun, în public, în lăcașul de rugăciune, printr-un ansamblu de rituri, cuvinte, simboluri și gesturi rituale”.
Să nu uităm că bisericile noastre găzduiesc adevărate pagini de Evanghelie, „icoanele și pictura murală… pe lângă valoarea artistică incontestabilă, reprezintă, în același timp, prețioase surse documentare pentru istoria generală și locală românească”. Amintim pe Teofil Zugravul și fresca de la biserica din Streisângeorgiu, datând din 1313. Despre toate aceste monumente, adevărate documente ale credinței noastre, scrie Marius Porumb, materialul fiind însoțit și de ilustrații grăitoare. „Ieșind din atmosfera sacră a Bisericii, împodobită cu icoane și pictură murală, păstrând în memorie solemnitatea liturghiei cu momentele de rugăciune și profundă credință, românul născut creștin, odată cu neamul său, este cu suf etul încărcat de lumină că a adus slavă lui Dumnezeu, cu iubire și speranță”, este concluzia lui Marius Porumb.
Academicianul Ion Pop vorbește despre iconografia lirică a lui Lucian Blaga, la care sacrul „iese din cadrele stricte ale unei confesiuni anume, urmând liniile logicii… Propriile frământări ale conștiinței omului modern în fața unei lumi în care sacrul și profanul se confruntă în permanență”.
De-a lungul timpului, s-au făcut multe referiri la scriitorii noștri creștini ce își au rădăcinile în creație, legate de religie și tradiție. Iată, academicianul Ioan Bolovan ne reamintește despre Andrei Șaguna și rolul pe care Ioan Slavici l-a avut în promovarea personalității acestuia, fiind socotit „între sfinți”, după cum marele scriitor declara. Pe aceeași temă, Mircea Popa vorbește despre marele arhiereu Andrei Șaguna și rolul important pe care acesta l-a avut la înființarea ASTREI.
Universitarul Mircea Mutu merge pe același filon al scrisului, vorbindu-ne despre poezia creștină a lui Ioan Alexandru și intonația liturgică a Imnurilor acestuia. Unul dintre scriitorii apreciați ai momentului care, prin poezia lui, a dovedit apropierea de Biserică este Horia Bădescu, cel care declară că „religia, credința fac parte din cultură, iar această consangvinitate nu e niciunde mai vizibilă ca în poezie. Și pentru una, și pentru cealaltă, vorbim de raportări care pun în discuție două moduri de viețuire ale omului: a exista și a fi ”.
Criticul Constantin Cubleșan readuce în atenție Pastoralele Mitropolitului Andrei ce au „valoare inițiatică religioasă aparte întru tălmăcirea evangheliilor prin farmecul elevat al povestirii sintetice, a faptelor sacrale… Sunt profund tâlcuitoare în lectura învățăturilor biblice, având însă și o componentă laică tocmai pentru a putea fi și îndreptare morale în ordinea societății contemporane”.
Pictorul Marcel Lupșe, cel care a creionat atât de frumos cu penelul Grădina Mănăstirii Nicula, spune despre arhiereul nostru: „prezența frumos însuflețită de erudiție înnoitoare și restauratoare, înțelepciunea și înțelegerea pe care o manifestă permanent, deschiderea față de semeni, disponibilitatea cu care participă la viața Bisericii și a cetății face și mai explicit demersul și orizontul spre care tinde părintele și Mitropolitul nostru”, cel care, prin predicile sale și prin cărți, se apleacă spre învățământ și cultură pentru îmbogățirea spirituală a generației tinere.
Intelectual asumat al Bisericii, întemeietor de lăcașuri de rugăciune la spitalele din Bistrița, universitarul Mircea Gelu Buta scrie despre modelele de intelectuali mărturisitori. Caracterizându-l pe Mitropolit, filologul Adrian Papahagi vorbește despre „bunătatea și blândețea cu care vorbește și acționează, duhul păcii pe care îl degajă, intelectual liber în gândire”.
Cartea include și conferința despre legenda Sfântului Andrei a directorului Muzeului Etnografic al Transilvaniei, Tudor Sălăgean, pe care a susținut-o în plen la Adunarea Asociației de Științe Etnologice de la Bistrița. Despre sărbătorile noastre tradiționale care se împletesc cu Calendarul ortodox, despre tradițiile noastre strâns legate de Biserică, se poate vorbi mult, în satul nostru credința și tradiția fiind doi stâlpi identitari de nedespărțit.
Volumul cuprinde și texte semnate de Vasile Pușcaș, Ioana Bot, Doru Radosav, Olimpiu Nușfelean, Adrian Popescu, Virgil Ciomos, Adrian Opre, Aurel Podaru și Ilie Rad, cel care spune că Mitropolitul Andrei este vrednic și demn urmaș al Mitropolitului Bartolomeu. În testamentul său, reamintit de Ilie Rad, Mitropolitul Bartolomeu spunea: „la cârma Mitropoliei îmi doresc un urmaș vrednic și demn, credincios Bisericii Ortodoxe, responsabil, integru, adversar al corupției de orice fel și sub orice formă, care să continue și să desăvârșească ceea ce am început eu”.
Prin activitatea sa pastoral-misionară, prin modul în care s-a apropiat de credincioși, Mitropolitul Andrei este ierarhul iubit în toate orașele și satele pe care le păstorește. Născut în zi istorică, pe 24 ianuarie, ziua în care, prin unirea Moldovei cu Țara Românească se puneau bazele Statului Român, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei este un iubitor de neam și țară, un apărător al credinței noastre.
Încă din copilărie ascultam cu mare atenție momentul solemn în care preotul ieșea în mână cu Crucea și Pastorala, prin care ascultam Cuvântul arhiereului. Nu erau atâtea mijloace moderne ca azi și singurul mod în care puteam auzi cuvântul ierarhului era în biserică, cu prilejul celor două sărbători. Pastoralele de azi sunt o continuitate a propovăduirii Sfinților Apostoli, savârșite nu doar prin grai direct, ci și prin trimiterea de epistole comunităților. „Predicile Părintelui nostru Mitropolit sunt întotdeauna concise, la obiect, cu substanță, rostite în grai simplu, cu ton cald, părintesc, mereu viu, spontan și expresiv. Remarcăm teme bine alese și actuale, care întăresc credința și inspiră nădejde, dragoste și bucurie; surse bibliografice adecvate; metode pedagogice de expunere; un limbaj duhovnicesc, însoțit de un stil ales și plăcut”, spune pr. prof. Vasile Gordon. Dorind mântuirea noastră și apropierea de colțul de rai mult visat, Mitropolitul Andrei vorbește mereu despre bucuria întâlnirii cu Hristos la Sfânta Liturghie: „o viață creștinească normală presupune participarea în fiecare duminică și sărbătoare la Liturghie. Pentru că, prin aceasta, nu numai că-I mulțumești lui Dumnezeu, dar îți și mărturisești apartenența la Biserică, la o spiritualitate bimilenară”. Astăzi, când auzim de multe ori de biserica de acasă poate ar trebui să luăm aminte la cuvintele Mitropolitului care ne invită să fi m părtași la bucuria Liturghiei în sfintele biserici altarul fiind singurul loc unde Hristos coboară în mijlocul nostru prin Taina Euharistiei. Despre conștiință și despre valorile morale, despre voință, înțelepciune și rațiune, despre inimă și puterea de a vorbi scrie Mitropolitul în pastoralele sale, în care îndemnul este de a fi buni creștini și de a renunța, pe cât posibil, la goana după bunuri materiale și de a alerga spre întâlnirea cu veșnicia: „În sufletele binecuvântaților noștri înaintași, focul credinței în Învierea Domnului ardea cu putere. Acest foc le încălzea și lumina întreaga lor ființă. Viața lor era deosebită, fiind curată și sfântă: iar gândirea și vorbi rea se deosebea de multe ori de cea pe care o avem noi”. Bucuriile pot aduce eternitate dacă știi să te apropii de tainele Bisericii. Mitropolitul Andrei arată înțelepciune, bunătate, mesaje pastorale pătrunzătoare, dragoste pentru semeni prin prezența Înaltpreasfinției sale în cele mai îndepărtate cătune și, dincolo de toate, transmiterea, din inima Transilvaniei, a mesajului de bucurie a trăirii împreună întru Hristos.
Volumul gândit de Preasfințitul Benedict este cu adevărat de sărbătoare, cu conferințe foarte interesante ale intelectualilor noștri care oglindesc, prin scrisul lor, frumusețea viețuirii în Biserică.
Articol publicat în Revista Renașterea, februarie 2024
