Pr. Spyridon Bailey, Călătorie în Muntele Athos, traducere monahia Xenia Hurmuzache, Editura Crimca, Suceava, 2023, 267 p.

Despre Muntele Athos sau Sfântul Munte, cum este numit cel mai adesea în limbajul nostru curent, există în limba română o literatură impresionantă, variată, în funcție de interesul și gustul oricărui cititor, creștin ortodox practicant sau indiferent față de lunga și bogata noastră tradiție spirituală, posibil pelerin, turist ori simplu curios, dornic a descoperi un tărâm învăluit în istorie și legendă, amprentat pe vecie de civilizația și arta bizantină și adânc fecundat de spiritualitatea monastică ortodoxă. Pentru toți, Sfântul Munte este și rămâne un punct de atracție spre care răvnesc să-și îndreapte pașii măcar o dată în viață. Un asemenea pelerin curios, dornic să descopere această cetate monahală a fost și autorul acestei cărți, intitulată sugestiv călătorie în Muntele Athos. Parcurgându-i paginile, cititorul va observa de fapt că volumul prezintă o călătorie mai amplă decât cea anunțată în titlu, primele trei capitole ilustrând pe scurt viața autorului: Darren Stephen Bailey, un englez născut în 1965 care a redescoperit credința creștină la sfârșitul adolescenței, a urmat apoi studii de teologie la „Lincoln Theological College”, și-a întemeiat o familie, a fost ordinat preot anglican, a slujit aproape zece ani în Yorkshire, dar, treptat, dezaprobând și neregăsindu-se în calea pe care o luase Biserica Anglicană în anii ʼ90 ai secolului trecut, în anul 2002 a decis să o părăsească și s-a convertit la Biserica Ortodoxă, actualmente slujind ca preot ortodox într-o parohie anglofonă din Irlanda de Nord. Despre acest pas, părintele Bailey mărturisește: „Nu deveneam ortodox deoarece credeam că sunt mai bun decât cei pe care îi lăsam în urmă; trebuia să devin ortodox pentru că nu aveam nici cea mai mică urmă de îndoială că aceasta este credința adevărată și Biserica înființată de Mântuitorul Hristos, iar fără călăuzirea și Sfintele sale Taine aș fi încercat să trăiesc o viață creștină lipsită de ajutorul oferit de Dumnezeu” (p.53). Decizia și anii care au urmat nu au fost ușori mai ales din punct de vedere material, după cum însuși o mărturisește, dar după opt ani, în 2010, a fost hirotonit preot ortodox cu numele de Spyridon, continuându-și astfel vocația la care consideră că însuși Dumnezeu îl chemase, „să fiu, simultan, preot și soț” (p.253).

Descoperirea și împroprierea treptată a spiritualității ortodoxe i-a aprins în suflet dorința de a vizita Muntele Athos despre ale cărui mănăstiri, dar mai ales părinți duhovnicești citise în cărțile prin care își fortificase identitatea creștin ortodoxă. Și-a planificat și organizat călătoria cu minuțiozitate englezească, iar în anul 2012, timp de trei zile a vizitat pe jos și a participat la programul liturgic a trei mănăstiri: Xiropotamu, Grigoriu și Simonos Petra. Impresiile de călătorie, redactate într-un stil narativ accesibil și dinamic, cald și personal, presărat pe alocuri cu note de umor englezesc și răsturnări emoționante, chiar amuzante de situație, au fost publicate în limba engleză în anul 2014 la Editura FeedARead, iar anul trecut au apărut în traducere românească la Editura Crimca a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

În cartea pe care ne-o propune, părintele Spyridon Bailey nu face altceva decât să-și descopere experiențele trăite atât în Muntele Athos, cât și pe cele acumulate pe calea spre Biserica Ortodoxă cu atât de multă sinceritate și simplitate că pe alocuri cititorul l-ar putea considera copilăresc, însă fiecare experiență este unică, iar pentru cei interesați de Muntele Athos și mai ales de propria creștere spirituală, cartea poate oferi răspunsuri și surprize plăcute. Trebuie spus că volumul nu se adresează istoricilor, teologilor sau cititorilor interesați de istoria, arhitectura și arta athonită, însemnările de călătorie ale autorului oferind extrem de puține informații în acest sens, ci este dedicată în mod deosebit creștinilor preocupați de viața lor spirituală, de identitatea lor ortodoxă, de trăirea și aprofundarea credinței, de rugăciune și participarea conștientă la viața liturgică a Bisericii, de o serie de întrebări referitoare la mersul lumii contemporane, la frici și spaime apocaliptice și la criza valorilor morale. Autorul însuși își pune întrebări și oferă răspunsuri în baza cunoștințelor acumulate și a experiențelor de viață trăite, dar în această călătorie athonită Dumnezeu i-a scos în cale mireni, monahi și părinți de a căror întâlnire s-a folosit pentru a primi cuvânt, sfat și răspuns la unele frământări interioare, pe care le cuprinde în însemnările sale și astfel ni le accesibilizează nouă tuturor, aflați asemenea lui, conștient sau mai puțin, încă pe cale.

În final, găsesc potrivit să reproduc o reflecție a autorului, scrisă în formă de concluzie spre finalul cărții și determinată de călătoria cu feribotul la ieșirea din munte, trăire în care nu mă îndoiesc că mulți dintre cei ce au vizitat Athosul se regăsesc: „Una dintre lecțiile Athosului este faptul că, uneori, este suficient să fii lângă oameni care se roagă. Nu este nevoie ca învățăturile să fie exprimate întotdeauna în cuvinte; de fapt, deseori, lucrurile pe care le spunem pot fi modul cel mai puțin eficace de a exprima adevărurile realmente importante. Felul în care trăim, chiar și gesturile noastre, pot transmite ceea ce suntem și ceea ce gândim în realitate” (p.252).