150 de ani de la fondarea Academiei Române, sărbătoriți la Cluj

de | mai 17, 2016 | Actualitatea religioasă

Aniversarea a 150 de ani de la fondarea Academiei Române a fost sărbătorită în mod festiv marți, 17 mai 2016, la Cluj. Academicieni, profesori, oameni de cultură și invitați din țară și străinătate au participat în această dimineață la sesiunea festivă de deschidere a manifestărilor.

Festivitatea a început la ora 10:00 în Aula Magna a Universităţii „Babeş-Bolyai”, în prezența ÎPS Laurențiu, Mitropolitul Ardealului și a  ÎPS Andrei, Mitropolitul Clujului, care a ținut un discurs inaugural despre universitățile pustiei:

În cadrul festivității atât ÎPS Andrei, cât și unii membrii ai 1Academiei Române au primit din partea filialei din Cluj, diploma „Meritul Academic”. Cu prilejul acestei aniversări a fost omagiat și Academicianul Horea Colan, care a împlinit recent vârsta de 90 de ani. Festivitatea s-a încheiat cu un moment muzical susţinut de Corul de cameră „Psalmodia Transilvanica” al Facultăţii de Teologie Ortodoxă.

De la ora 13:00, în fața universității clujene, formații de dansatori din județele Alba, Bihor, Bistrița-Năsăud și Cluj au prezentat în aplauzele spectatorilor, dansul fecioresc din România, înscris pe lista patrimoniului mondial Unesco. Manifestările au continuat la Bibleoteca Academiei Române cu dezvelirea unei plăci comemorative, care a fost sfințită de ÎPS Andrei. Tot aici a avut loc vernisajul unei expoxiții de carte științifică, ce a cuprins lucrări, cărți și documente ale membrilor Academiei Române. Au fost lansate, cu acest prilej, mai multe volume editate în cinstea aniversării a 150 de ani de la întemeierea Academiei Române.

Aniversarea s-a încheiat  la Colegiul Academic cu un concert susținut de Young Famous Orchestra, dirijat de Vlad Agachi.

 

Ultimele articole

Rugăciune către Maica Domnului

Rugăciune către Maica Domnului

O! Preasfântă de Dumnezeu Născătoare, ceea ce eşti mai presus decât Heruvimii şi mai cinstită decât Serafimii, Fecioară de Dumnezeu aleasă, bucuria tuturor celor necăjiţi, dă-ne mângâiere şi nouă celor ce suntem în necazuri, că afară de Tine, altă scăpare nu avem. Tu...

Clipe de bucurie duhovnicească în Parohia „Sfântul Nectarie” Dej

Clipe de bucurie duhovnicească în Parohia „Sfântul Nectarie” Dej

Sâmbătă 6 august 2022, începând cu ora 18:00, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a fost întâmpinat de o mulțime de credincioși în fața bisericii Sfântul Ierarh Nectarie din Dej. La rândul său, Înaltpreasfințitul a întâmpinat icoana Maicii Domnului ,,Pantanassa”, adusă...