Lucrările de renovare efectuate în Parohia Codor, binecuvântate de PS Benedict Bistrițeanul

de | sept. 27, 2020 | Actualitatea religioasă

În Duminica a 18-a după Rusalii (Pescuirea minunată), 27 septembrie 2020, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Codor, Protopopiatul Dej, județul Cluj, prilej cu care a binecuvântat lucrările efectuate în ultima perioadă la biserica și casa parohială din localitate.

De la ora 9:30, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a sfințit noul iconostas al bisericii parohiale. Apoi, a binecuvântat altarul de vară, construit în proximitatea bisericii, și a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici.

Din sobor au făcut parte: protopopul de Dej, preotul Ioan Buftea, secretarul de cabinet al Episcopului-vicar, diaconul Sergiu-Iustin Pop, preotul paroh Mihai Bodnariuc, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Episcopul-vicar Benedict a rostit un cuvânt de învățătură.

Pentru întreaga activitate desfășurată în parohie, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, Preasfințitul Benedict Bistrițeanul i-a hirotesit întru sachelar, cu dreptul de a purta brâul albastru, pe parohul Mihai Bodnariuc și pe fostul paroh, Mircea Bidian, actual preot paroh la Parohia Gherla Parc.

Slujba a fost oficiată în prezența a numeroși credincioși și a fiilor satului, cu respectarea îndrumărilor bisericești și a regulilor impuse de autorităţi în perioada stării de alertă.

După Sfânta Liturghie, ierarhul a oficiat slujba sfeștaniei la casă parohială, care, în ultimii doi ani, a beneficiat de ample lucrări de renovare și înfrumusețare.

Parte integrantă a Protopopiatului Ortodox Dej, Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din  Codor, comuna Jichișu de Jos, județul Cluj, este păstorită de preotul Mihai Bodnariuc, doctorand al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.

Mai multe fotografii AICI  

În Duminica a 18-a după Rusalii (Pescuirea minunată), 27 septembrie 2020, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul,…

Publicată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului pe Duminică, 27 septembrie 2020

Foto credit: Pr. Dan Balog

Ultimele articole

Duminica a 4-a după Rusalii, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca

Duminica a 4-a după Rusalii, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca

În Duminica a 4-a după Rusalii, 5 iulie 2020, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, la Catedrala...

Hramul Mănăstirii de la Vad, ctitoria Sfântului Voievod Ștefan cel Mare

Hramul Mănăstirii de la Vad, ctitoria Sfântului Voievod Ștefan cel Mare

Mănăstirea clujeană „Ștefan Vodă” de la Vad și-a sărbătorit joi, 2 iulie 2020, ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, la împlinirea a 516 ani de la trecerea sa la Domnul și 28 de ani de când a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română. Cu acest...